Prima pagină » National » Virgil Popescu, despre plafonarea preţului la gaze la nivelul Uniunii Europene: „Nu am ajuns la un acord cu privire la valoarea plafonului”

Virgil Popescu, despre plafonarea preţului la gaze la nivelul Uniunii Europene: „Nu am ajuns la un acord cu privire la valoarea plafonului”

14 dec. 2022, 10:00,
BZI.ro, în National

Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a anunţat că în cadrul reuniunii extraordinare a Consiliului miniştrilor Energiei, care a avut loc la Bruxelles, încă nu s-a ajuns la un acord cu privire la valoarea plafonului preţului la gaze la nivelul Uniunii Europene. Nu toate statele membre sunt de acord cu plafonarea prețului la gazele naturale.

Miniştrii Energiei din UE nu au ajuns la un acord în contextul în care unele ţări susţin plafonarea preţului, iar altele, printre care Germania şi Austria, nu susţin această idee.

Virgil Popescu, despre plafonarea preţului la gaze la nivelul Uniunii Europene

Ministrul Energiei, Virgil Popescu a menţionat că valoarea plafonului de preţ, dar şi alte elemente de corecţie încă nu au fost stabilite.

„Am participat la reuniunea extraordinară a Consiliului miniştrilor Energiei, la Bruxelles. După două zile de discuţii şi negocieri lucrările s-au finalizat aseară târziu, dar nu am ajuns la un acord cu privire la valoarea plafonului şi la alte elemente din mecanismul de corecţie a preţului gazului natural, la nivelul Uniunii Europene”, a scris acesta pe pagina sa de Facebook.

Totodată, acesta a menţionat că mai multe ţări membre UE susţin un plafon de preţ rezonabil.

„România, alături de Spania, Italia, Belgia, Grecia, Bulgaria, Slovacia, Polonia, Lituania şi Slovenia susţin un plafon rezonabil pe preţ care să nu dea un semnal în piaţă de creştere a preţului, ci din contră să ajute la stabilizarea acestuia la valori rezonabile”, a declarat ministrul Energiei.

Comisia Europeană a propus plafonarea preţurilor la gaze în contextul în care preţurile la gub-ul de gaze TTF a trecut de 275 de euro/MEgawatt timp de două săptămâni şi atunci când preţurile au fost mai mari cu 58 de euro, comparativ cu preţul mediu mondial la gazele naturale.

Nu toate statele membre UE sunt de acord cu plafonarea preţului la gazele naturale

Ideea de a plafona preţului la gazele naturale nu a fost salutată de toate statele membre UE. Belgia, Polonia şi Italia accepta o plafonare care, potrivit acestora, este necesară pentru că economiile să nu fie afectate de preţul ridicat al energiei. Pe de altă parte, ţările precum Germania, Austria şi Ţările de Jos au subliniat că o au subliniat că cu o astfel de măsură producătorii de gaze din țări terţe ar putea prefera să îşi vândă hidrocarburile altor naţiuni, lăsând Europa fără gaz.

Documentul în care se menţionează cererea de plafonarea preţului a fost distribuit de 12 din cele 27 de state membre UE.

„Textul nu a ajuns suficient de departe spre ceea ce am putea considera un compromis satisfăcător”, se arată în documentul susţinut de România, Belgia, Italia, Polonia, Slovenia, Bulgaria, Croaţia, Grecia, Letonia, Lituania şi Slovacia.

Potrivit comisarului european pe energie, Kadri Simson, plafonarea preţului ar putea proteja oamenii de creşterile de preţuri.

„Propunem să punem un plafon pe prețul gazelor TTF pentru a proteja cetățenii și afacerile noastre de creșterile extreme de prețuri”, a menţionat Kadri Simson.

Aşadar, în pofida faptul că Comisia Europeană a declarat că mecanismul nu va afecta piaţa europeană, miniştrii de Energie ai UE nu au reuşit să ajungă la un acord privind plafonarea preţului la gaze la nivelul Uniunii Europene.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *