Prima pagină » Local » Virozele respiratorii trimit sute de ieșeni la spital. Medicii au observat o formă mai agresivă a bolii, dificil de tratat

Virozele respiratorii trimit sute de ieșeni la spital. Medicii au observat o formă mai agresivă a bolii, dificil de tratat

18 oct. 2023, 02:00, 1 ,
Cristina Doroftei în Local

Virozele respiratorii trimit sute de ieșeni la spital. Situația este alarmantă, medicii au observat faptul că acestea sunt mai agresive și cu o perioadă mare de recuperare, dificil de tratat. Cei mai expuși sunt copiii și bătrânii, deoarece organismul acestora are o capacitate mai mică de a se apăra.

Medicii trag un semnal de alarmă

poză cu un copil cu viroză

Virozele respiratorii trimit sute de ieșeni la spital. Situația este alarmantă, medicii au observat faptul că în ultima perioadă acestea durează mai mult, sunt mai agresive și mai greu de tratat

Medicii trag un semnal de alarmă pentru că Unitățile de Primiri Urgențe încep să se aglomereze. Deși s-au așteptat ca această perioadă să aducă viroze respiratorii cu grad de complexitate ridicat, încearcă să nu scape situația de sub control.

„Există un număr mare de viroze. Vom vorbi, în primul rând, despre virusul gripal, este o perioadă în care ne-am așteptat să fie un număr mare de astfel de cazuri. Urmează Coronavirusul, virusul sincițial respirator și adenovirus. Formele mai zgomotoase se întâlnesc, în special, la persoanele care au risc în acest sens, aici mă refer la persoanele care sunt la extremele de vârstă, copii și bătrâni, pentru că aceștia au o capacitate lipsită de apărare a organismului.

Avem și pacienții cu boli cronice, cu diabet, cu boli pulmonare, cu radioterapie sau chimioterapie, pe care-i încadrăm tot la pacienți cu risc. Important este ca persoanele care au simptome, precum febră, dureri articulare, dureri musculare, scăderea poftei de mâncare, să se prezinte la timp la medicul de familie și eventual să vină la timp în camera de gardă pentru a lua toate măsurile care sunt necesare. În general, o viroză ar trebui să dureze între 3 și 5 zile, cu excepția cazurilor care dezvoltă complicații de tipul pneumoniilor, bronhopneumoniilor, sinuzite, otite. Bineînțeles, apariția acestor complicații va duce după sine înrăutățirea stării generale a organismului”, declară prof. dr. Carmen Dorobăț, medic infecționist, Spitalul de Boli Infecțioase „Sfânta Parascheva” Iași.

Copiii, în special cu vârsta sub doi ani, sunt cei care se află în pericol. O astfel de viroză, mai agresivă, poate fi fatală pentru cei mici. Din acest motiv, medicii recomandă o igienă corespunzătoare și evitarea zonelor aglomerate, acestea fiind o componentă cheie a practicii pentru a reduce transmiterea în mediile de sănătate și în orice colectivitate.

„Vremea rece va genera o creștere a adresabilității la UPU prin viroze respiratorii sezoniere, tip gripă, bronșiolită prin virusul sincițial respirator, Covid-19. Aceste virusuri pot coexista și genera manifestări clinice de intensitate diferită în funcție de particularitatea cazului. Infecțiile respiratorii acute reprezintă o problemă constantă de sănătate publică care provoacă morbiditate și mortalitate inclusiv în populația de vârstă pediatrică. Măsurile de prevenție și de control reprezintă o componentă cheie a practicii pentru a reduce transmiterea în mediile de sănătate și în orice colectivitate.

Grupele cu risc pentru forme severe de viroze respiratorii sunt sugarii, prematurii, copiii din grupa de vârstă 1-5 ani, în special cei sub 2 ani, din cauza lipsei de imunitate câștigate natural prin contact cu virusurile respiratorii sezoniere. Copiii cu boli cronice respiratorii, cardiace, metabolice, hematologice, renale, neurologice”, transmite dr. Solange Tamara Roșu, șefa UPU Spitalul de Copii Iași.

Virozele respiratorii trimit sute de ieșeni la spital

poză cu UPU de la spitalul „Sf. Spiridon” din Iași

Cei mai expuși sunt copiii și bătrâni, deoarece organismul acestora nu are capacitatea de a se apăra

Vaccinul antigripal este recomandat în această perioadă, înaintea debutului de sezon gripal.

„Recomandările tip prevenție pre-expunere sunt igiena corectă a mâinilor prin utilizarea apei și săpunului sau utilizarea de antiseptic. Utilizarea corectă a măștii de protecție în prezența bolilor respiratorii, în colectivitate, evitarea socializării în spații aglomerate, închise.

Aerisirea naturală frecventă a spațiilor în care se desfășoară activități curente, vaccinarea grupurilor populaționale cu risc, peste 6 luni vârstă, copii, adolescenți. Vaccinarea grupurilor ocupaționale cu risc din sănătate, educație. Vaccinul antigripal este recomandat în această perioadă, înaintea debutului de sezon gripal. Izolarea la domiciliu, în context de febră de peste 38 de grade Celsius, tuse, dureri de gât, dureri musculare, rinoree.

Este nevoie de repaus fizic, hidratare eficientă, tratament antiviral, adjuvant, dar la recomandarea medicului. În caz de forme severe, cu respirație șuierătoare, disfuncție respiratorie, febră care cedează greu, tuse ineficientă recomandăm accesarea serviciilor de urgență”, adaugă dr. Solange Tamara Roșu în legătură cu faptul că virozele respiratorii trimit sute de ieșeni la spital.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
Incident naval în Marea Neagră, în apropierea României. O navă sub pavilion Liberia a fost avariată, autoritățile iau în calcul impactul cu o dronă maritimă sau explozia unei mine
Incident naval în Marea Neagră, în Zona Economică Exclusivă a României. O navă comercială a fost avariată, iar autoritățile analizează posibilitatea unui impact cu o dronă maritimă sau a exploziei unei mine. Un nou incident naval în Marea Neagră a fost semnalat în noaptea de 23 spre 24 iulie, în apropierea graniței maritime a României. […]
Incident naval în Marea Neagră, în apropierea României. O navă sub pavilion Liberia a fost avariată, autoritățile iau în calcul impactul cu o dronă maritimă sau explozia unei mine
Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
25 iulie 2026
25 iulie 2026