Prima pagină » International » Virus mortal în alertă! Oamenii controlați pe aeroporturi ca în timpul pandemiei
Virus mortal în alertă! Oamenii controlați pe aeroporturi ca în timpul pandemiei

Virus mortal în alertă! Oamenii controlați pe aeroporturi ca în timpul pandemiei

27 ian. 2026, 20:27,
Redacția BZI în International

Autoritățile din Asia au declarat alertă sanitară după răspândirea virusului Nipah în India. Aeroporturile aplică controale stricte, asemănătoare celor din timpul pandemiei, pentru a preveni extinderea infecției.

Focarul virusului mortal Nipah din India a determinat autoritățile să impună controale stricte pe aeroporturi, asemănătoare celor din timpul pandemiei de COVID-19, pentru a preveni răspândirea bolii, care nu are tratament.

În plus față de măsurile de carantină și supraveghere, autoritățile indiene au decis să testeze liliecii dintr-o grădină zoologică din statul Bengalul de Vest pentru infecția cu Nipah, potrivit BBC.

Alertă din cauza unui virus mortal! Oamenii, controlați ca în pandemie pe aeroporturi

După confirmarea a cinci cazuri de infecție cu virusul Nipah în statul indian Bengalul de Vest, mai multe țări asiatice, printre care India, Thailanda, Nepal și Taiwan, au înăsprit măsurile de screening pe aeroporturi. Decizia amintește de controalele stricte aplicate în timpul pandemiei de COVID-19, pentru a preveni răspândirea bolii care nu are tratament.

Cinci angajați din domeniul sănătății din statul indian Bengalul de Vest au fost infectați cu virusul Nipah la începutul acestei luni, unul dintre ei aflându-se în stare critică. Aproape 110 persoane care au intrat în contact cu aceștia au fost plasate în carantină pentru a preveni răspândirea bolii.

Virusul Nipah se poate transmite de la animale la oameni, cel mai frecvent de la lilieci sau porci infectați, dar și de la om la om prin contact apropiat sau alimente contaminate. Boala are o rată de mortalitate foarte ridicată, între 40% și 75%, iar în prezent nu există vaccin sau tratament specific.

Ministerul Sănătății Publice din Thailanda a înăsprit controalele sanitare pe principalele aeroporturi pentru pasagerii care sosesc din statul indian Bengalul de Vest, folosind proceduri similare celor aplicate în timpul pandemiei de COVID-19, pentru a preveni răspândirea virusului Nipah.

„Departamentul pentru Controlul Bolilor din Thailanda verifică, începând cu 25 ianuarie, călătorii din Bengalul de Vest, India, pe aeroporturile Suvarnabhumi și Don Mueang, în contextul focarului de virus Nipah. Oficialii sanitari aplică măsuri stricte, iar pasagerii dau dovadă de o cooperare excelentă la punctele de control”, a transmis Guvernul thailandez.

Ce simptome are virusul Nipah

Infecția cu virusul Nipah începe de obicei cu simptome precum febră, dureri de cap, dureri musculare, vărsături și dureri în gât. La unii pacienți, acestea pot evolua spre somnolență, alterarea stării de conștiență și pneumonie.

În cazurile severe, virusul poate provoca encefalită, o inflamație a creierului care poate fi fatală. Până în prezent, nu există tratament specific sau vaccin aprobat pentru această boală.

Focarele anterioare de Nipah au arătat rate ridicate de mortalitate, între 40% și 75%, în funcție de tulpina virusului și de contextul epidemiologic. Aceasta face ca prevenția și detectarea rapidă să fie esențiale pentru limitarea răspândirii.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Articol recomandat
Taxa care trebuie plătită până la sfârșitul lunii martie! Cine trebuie să dea 796 de lei
Este o taxă care trebuie plătită până la sfârșitul lunii martie. Este vorba despre abonamentele pentru parcările de reședință, potrivit Primăriei Sectorului 1, care a anunțat o modificare semnificativă privind modul de administrare a acestor abonamente. Taxa care trebuie plătită până la sfârșitul lunii martie! Începând cu anul 2026, contractele existente vor fi reînnoite automat, […]
Taxa care trebuie plătită până la sfârșitul lunii martie! Cine trebuie să dea 796 de lei

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
27 ianuarie 2026
27 ianuarie 2026