Un administrator de firmă din județul Iași a fost pedepsit de magistrați. Judecătorii din cadrul Tribunalului Iași l-au condamnat pe Benone Șofrac la 1 an și 4 luni de închisoare, cu suspendare, pentru infracțiuni cu fonduri europene. La audieri, bărbatul a recunoscut totul
Judecătorii ieșeni au condamnat un administrator de firmă, pentru infracțiuni cu fonduri europene. Astfel, magistrații din cadrul Tribunalului Iași l-au condamnat pe Benone Șofrac la 1 an și 4 luni de închisoare, cu suspendare, pentru folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei.
Mai exact, judecătorii au admis acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat de procurorii DNA și administratorul de firmă.
„Instanța dispune ca inculpatul să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității, pe o perioadă de 60 de zile, fie în cadrul Primăriei comunei Heleșteni, fie în cadrul Primăriei municipiului Pașcani”, au afirmat magistrații ieșeni.
Benone Șofrac, acuzat de matrapazlâcuri cu bani europeni
Procesul lui Benone Șofrac a început pe 15 iulie 2020. Astfel, recent, reprezentanții Direcției Naționale Anticorupție (DNA) Iași au dispus trimiterea la instanță a 3 acorduri de recunoaștere a vinovăției. Mai exact, anchetatorii anticorupție au trimis la Tribunalul Iași acordul încheiat cu Benone Șofrac, la data faptei administrator al SC Agro Heleșteni SRL. Acesta a fost acuzat de folosire sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată.
Pe lângă administratorul firmei respective, și un funcționar din Primărie este acuzat de complicitate.
Astfel, într-o altă cauză, Liviu Vasile Axinia, la data faptei inspector în cadrul compartimentului agricol al Primăriei Heleșteni, este acuzat de complicitate la folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene. În plus, societatea comercială Agro Heleșteni SRL este acuzată tot de folosire sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, conform procurorilor DNA.
Au recunoscut comiterea acuzațiilor în fața procurorilor DNA!
Cele 3 părți implicate în aceste dosare au recunoscut totul în fața procurorilor DNA. De altfel, anchetatorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție (DNA) au și relatat că infracțiunile au fost comise în urmă cu aproximativ 6 ani.
„Infracțiunile menționate au fost comise în perioada în perioada 2013-2014. Acestea au constat în depunerea la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) de către administratorul SC Agro Heleșteni SRL, ajutat de inculpatul Liviu Vasile Axinia, a mai multor documente care conțineau informații necorespunzătoare adevărului (tabelul centralizator al contractelor de arendă, diverse adeverințe etc.), în scopul de a obține în mod injust sume de bani în cadrul schemelor de sprijin, pentru o suprafață de teren pe care nu o deținea în realitate”, au spus procurorii DNA.
Oamenii legii au adăugat că, prin aceste demersuri, s-a produs un prejudiciu în valoare de 8.790 de lei. Dar prejudiciul a fost achitat în totalitate de către administratorul SC Agro Heleșteni SRL.