National

Vom purta mască de protecție și în casă? Ce spune Alexandru Rafila

Publicat: 24 aug. 2020
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Vom purta mască de protecție și în casă Ce spune Alexandru Rafila
Alexandru Rafila, reprezentantul României la OMS, a observat o situație bizară

Vom purta mască de protecție și în casă? Alexandru Rafila a spus că masca de protecţie ar putea fi folosită şi în casa odată cu începerea şcolii. Măsură ar putea fi necesară în mod special în caşale în care copiii intră în contac direct cu bunicii, spune reprezentantul României la OMS.

Potrivit lui Alexandru Rafila, în fiecare ţară unde s-a hotărât începerea noului an şcolar, s-a înregistrat o creştere semnificativă a numărului de infectări cu coronavirus. Acesta a tras un semnal de alarmă în cazul României şi a spus că ar putea avea loc o evoluție îngrijorătoare, dacă nu se ajunge pe o pândă descrescătoare.

Vom purta mască de protecție și în casă?

Profesorul spune că ar trebui regândită modalitatea în care copiii interacționează cu persoanele vârstnice din familie, după începerea școlii.

El este de părere că ar trebui un set de reguli în fiecare casă și dă exemplul interacțiunii dintre copii și bunici, fiind nevoiți să poarte mască și să respecte pe cât posibil o anumită distanțare.

„Ceea ce cred că ar mai fi de făcut odată cu începerea şcolii ar fi regândirea interacţiunilor pe care le vor avea copiii cu persoanele vârstnice din familie, care nu trebuie evitate, dar trebuie oarecum, nu reglementate, dar să respecte anumite proceduri interne ale familiei, în care interacţiunea cu vârstnicii care au boli cronice să fie oarecum la distanţă, să se ia măsurile legate de mască.

Utilizezi masca şi în casă, de exemplu, dacă vreau să stau cu bunicul meu, şi o utilizează şi el. Nici lucrul acesta nu a fost discutat, dar e legat de începerea şcolilor în mod evident”, a arătat profesorul Alexandru Rafila, la Digi 24.

Prof. dr. Alexandru Rafila. Cine vor fi primii români care vor primi vaccinul și dacă va fi obligatoriu

Președintele Societății Române de Microbiologie, prof. dr. Alexandru Rafila, a vorbit, într-un interviu la Digi24, despre vaccinul anti-Covid și despre cine va avea acces mai întâi la vaccinare și dacă acesta ar trebui să fie obligatoriu.

În opinia lui Alexandru Rafila, nu toate persoanele vor răspunde la fel la vaccin, bătrânii având o imunitate mai scăzută. În aceste condiții, trebuie stabilită o ordine a categoriilor de oameni care vor avea acces la vaccin.

”Există vaccinuri care probabil se vor administra într-o singură doză, există vaccinuri care se vor administra în două sau trei doze.

Tipul de vaccin s-ar putea să fie diferit. Adică, de exemplu, să dăm la persoanele tinere, la copii un anumit tip de vaccin și la vârstnici putem să dăm alt tip de vaccin.

Problema cu persoanele vârstnice este că nu răspund la fel la vaccinare. Reacția imună a unei persoane vârstnice este mai slabă decât reacția unei persoane tinere, mai ales la persoanele cu boli cronice. Or, ei constituie principala categorie care trebuie protejată împotriva acestei infecții. Și atunci o să existe probabil o prioritizare.

În primul rând, trebuie prioritizate categoriile care să aibă acces la vaccin în prima fază, care sunt persoanele vârstnice, boli cronice, personal medical, personal din serviciile esențiale pentru funcționarea unei țări, după care restul populației. S-ar putea să existe un vaccin care să fie mai eficient la bătrâni și atunci vor avea prioritate vârstnicii”, a declarat Alexandru Rafila la Digi24.

Adauga un comentariu