Dacă erai în căutare de o capcană pentru cârtiță, trebuie să știi faptul că, deși pot crea mușuroaie inestetice, este important să alegi metode blânde, care să le îndepărteze fără a le face rău. Soluțiile naturale, precum mirosurile, plantele repelente și vibrațiile le pot îndepărta fără a le face rău.
Cu puțină răbdare și consecvență, îți poți proteja grădina într-un mod sigur. Este bine să știi faptul că aceste animale au și un rol benefic, întrucât ajută la aerarea solului și la controlul insectelor.
Iată ce trebuie să știi despre o capcană pentru cârtiță
Dacă te confrunți cu prezența unei cârtițe în grădină, trebuie să știi că aceste animale nu sunt periculoase, dar pot afecta gazonul și rădăcinile plantelor. În locul capcanelor clasice, există metode naturale care le pot descuraja să rămână în zonă.
Una dintre cele mai eficiente soluții este folosirea mirosurilor puternice. Cârtițele au un simț olfactiv sensibil, așa că poți introduce în galerii bucăți de usturoi, ceapă sau cârpe îmbibate în oțet. Aceste mirosuri le deranjează și le determină să caute un alt habitat.
Un alt sfat este să utilizezi plante repelente. Specii precum ricinul sau narcisele sunt cunoscute pentru faptul că țin cârtițele la distanță. Plantarea acestora în zonele afectate pot reduce apariția galeriilor. În același timp, dispozitivele sonore sau vibrațiile din sol pot fi eficiente. Există soluții simple, precum introducerea unor sticle goale în pământ, cu gura în sus, unde vântul va produce sunete și vibrații care deranjează cârtițele.
Menținerea solului tasat și udat regulat poate descuraja activitatea lor, întrucât preferă solul afânat și ușor de săpat. De asemenea, poți folosi metode naturale precum turnarea apei în galerii, însă fără exces, doar pentru a le face mai puțin atractive. Află și ce capcană poți pune pentru vulpi.
Sfaturi utile și ce trebuie să știi pentru a preveni reapariția lor
Prevenția are un rol esențial în prevenirea reapariției lor. Un prim pas pentru aceasta este întreținerea regulată a grădinii. Tunderea gazonului, curățarea resturilor vegetale și aerarea solului pot reduce atractivitatea zonei pentru cârtițe.
Este important să eviți o fertilizare excesivă, întrucât aceasta poate atrage insecte și larve, care sunt principala sursă de hrană pentru cârtițe. Dacă solul este bogat în hrană, ele vor reveni. Instalarea unor plase speciale sub gazon poate fi o soluție eficientă pe termen lung, ce merită încercată.
De asmeneea, este important să ai răbdare, întrucât metodele naturale nu oferă rezultate imediat, dar sunt sigure și eficiente în timp. Nu trebuie să încerci să distrugi agresiv galeriile, întrucât acest lucru poate determina cârtițele să sape și mai mult în alte zone. Află și ce tratament există pentru puii cu gușa umflată.
Dacă problema persistă, poți combina mai multe metode pentru un efect mai puternic. De exemplu, mirosurile și vibrațiile pot funcționa mai bine împreună. În plus, este bine să știi că aceste animale au și un rol benefic, întrucât ajută la aerarea solului și la controlul insectelor. Așadar, înainte de a le alunga, este importnat să te gândești și la partea utilă, adică aceea că elimină insecte dăunătoare greu de combătut altfel.
Metodele de tip capcană pentru cârțită nu trebuie să fie agresive pentru a fi eficiente, existând numeroase soluții naturale precum mirosurile, plantele repelente și vibrațiile.