Prima pagină » Economic Local » Vrei să pleci la cules de căpșuni în Spania? Iată ce oferte au angajatorii pentru ieșenii care vor să lucreze în această țară
Vrei să pleci la cules de căpșuni în Spania? Iată ce oferte au angajatorii pentru ieșenii care vor să lucreze în această țară

Vrei să pleci la cules de căpșuni în Spania? Iată ce oferte au angajatorii pentru ieșenii care vor să lucreze în această țară

07 mart. 2024, 02:00, 1 ,
Raluca COSTIN în Economic Local

Ieșenii care vor să plece la cules de căpșuni în Spania pot câștiga până la 1.000 de euro lunar. O firmă din Norvegia angajează muncitori în acvacultură, la producția de somon

Noi locuri de muncă în străinătate sunt disponibile în această perioadă. Ieșenii se pot angaja în Spania, ca lucrători în agricultură, la cules de căpșuni. O firmă din această țară are nevoie de 50 de muncitori calificați și cu experiență de muncă în livezi, sere, pepiniere și grădini. Potrivit anunțului de angajare, este necesară o formă fizică bună, deoarece culegătorii de fructe vor trebui să se aplece.

Persoanele interesate trebuie să trimită CV-ul la adresele de e-mail campoempleo32@gmail.com și la carmen.avram.sv@anofm.gov.ro (doar pentru monitorizare). Salariul este de 55,19 brut euro/zi. Astfel, lunar, un salariu este de peste 1.000 de euro. De asemenea, o firmă din Norvegia are nevoie de 50 de muncitori în acvacultură. Experiența din producția de somon sau alte produse alimentare este un avantaj, dar nu o necesitate. De asemenea, se va completa aplicația la adresa https://www.salmar.no/sok/. Cei care vor să se angajeze primesc 207,78 NOK pe oră, adică 18,11 euro. Cei care sunt vorbitori de limba engleză sunt avantajați la angajare.

Sute de oferte de muncă de la angajatorii din străinătate pentru ieșeni

O firmă din Letonia angajează 30 de sudori. Potrivit anunțului, se preferă experiență anterioară în domeniul sudurii, cunoașterea limbii engleze la nivel conversațional, simțul responsabilității față de sarcinile de lucru atribuite. Se lucrează 40 de ore pe săptămână, în ture, lucru de noapte.

Se trimite CV în limba engleză la adresa sab@jensenmetal.eu. Salariul este de 250 NOK brut/oră (21,78 euro), în funcție de calificări și experiență. De asemenea, o firmă din Germania are nevoie de 10 lucrători în producția de carne. Experiența profesională în industria cărnii constituie avantaj, însă nu este obligatorie. Foarte bună înțelegere a normelor de igienă, mod de lucru fiabil și potențialul angajat trebuie să aibă capacitatea de a munci în echipă, dar și disponibilitate de a lucra în schimburi. Sute de locuri de muncă în străinătate, în această perioadă.

Locuri de muncă în străinătate pentru ieșenii din domeniul medical

În Finlanda se caută 25 de asistenți medicali autorizați, cu calificare profesională în domeniu. Salariul este de la 2.615,87 euro brut/lună, până la 3.390,16 euro brut/lună, în funcție de experiență și de turele de lucru. Tot în Finlanda se angajează medic generalist și medic generalist de gardă care poate câștiga începând de la 5.595,69 euro brut/lună, până la 7.435,89 euro brut/lună, în funcție de experiență, la care se adaugă sporurile pentru serviciile de gardă. În Iași se fac angajări în sistemul medical. Sute de posturi din spitale au fost deblocate.

În vara anului trecut era nevoie de 600 de angajați, însă între timp s-au adăugat mai multe locuri, după pensionare, decese și plecarea personalului medical în alte state. Iată lista cu spitalele din Iași care urmează să facă angajări. De asemenea, ieșenii care vor să plece la cules de căpșuni în Spania pot câștiga până la 1.000 de euro lunar.

Comentarii
  • Hai romani, la capsuni cu voi!….aici trebuie sa vina nationalitati conlocuitoare. Hai repede cu aeroportul!……sunt multi care trebuie sa vina.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
07 decembrie 2024
07 decembrie 2024