Prima pagină » Sanatate » Stiri medicale » Vrei să trăieşti mai mult? Iată ce să faci

Vrei să trăieşti mai mult? Iată ce să faci

29 nov. 2019, 22:25,
în Sanatate

O dietă sănătoasă ne ajută să fim în formă maximă, mai ales la vârsta adultă. Însă şi stilul de viaţă şi anumite obiceiuri influenţează sănătatea şi longevitatea.

Pentru o viaţă lungă, ferită de bolile modernităţii, ţine cont de următoarele recomandări.

1. Găseşte-ţi timp să faci mişcare

Plimbările zilnice, de cel puţin 30 de minute, cresc speranţa de viaţă cu aproximativ 10 ani, susţin cercetătorii. Un studiu efectuat în Sidney pe 220 de bărbaţi de vârsta a treia a arătat că mersul pe jos este vital pentru o viaţă lungă. Oamenii de ştiinţă spun că dacă înlocuim o oră de stat pe scaun cu 60 de minute de mers pe jos, în fiecare zi, se diminuează riscul unui deces timpuriu cu 12-14%. În plus, în timpul mersului zilnic pe jos pielea mâinilor şi a feţei este expusă la lumina soarelui. În felul acesta, organismul produce vitamina D. Aceasta este esenţială pentru sănătatea osoasă şi are un rol important în ţinerea la distanţă a multor boli, precum depresie, boli de inimă, diabet.

2. Ţine-ţi mintea mereu ocupată

Creierul are nevoie să fie mereu antrenat, pentru a reduce riscul de demenţă şi Alzheimer. Studiile au arătat că stimularea constantă a creierului duce la îmbunătăţirea funcţiilor cognitive pentru mai mult timp. Exerciţiile care măresc capacitatea de atenţie sau de memorare sunt cele mai bune modalităţi prin care-ţi poţi menţine creierul activ. Învăţarea constantă sau extinderea cunoştinţelor în profesia pe care o ai ajută, de asemenea, extraordinar de mult.

3. Gândeşte pozitiv

Este dovedit ştiinţific că o perspectivă pozitivă asupra vieţii sporeşte durata de viaţă. Pe de o parte, optimiştii se bucură de o sănătate fără probleme, relaţii mai puternice, sunt mai productivi şi nu sunt aşa de stresaţi. Pe de altă parte, pesimiştii tind să se învinuiască când lucrurile merg prost şi devin mai reticenţi să încerce din nou cu fiecare experienţă negativă de care au parte.

4. Îmbunătăţeşte-ţi relaţiile cu prietenii

Fă-ţi timp să te întâlneşti periodic cu cei dragi. Socializarea ne prelungeşte viaţa, aşa că, înconjoară-te de prieteni şi familie şi îmbătrâneşte alături de ei! Autorii unui articol apărut în revista „Time” spun că relaţiile sociale contribuie la starea noastră de bine.

5. Râzi cât mai des

Râsul este cel mai bun medicament, fiind şi unul dintre cele mai bune metode prin care putem face faţă stresului. Râsul din toată inima scade rigiditatea arterială, fiind benefic pentru inimă. Alte studii au arătat că râsul îmbunătăţeşte nivelul glicemiei la diabetici, întăreşte imunitatea şi ne binedispune.

6. Lasă-te de fumat şi nu abuza de alcool

Dincolo de riscul de cancer, fumatul contribuie la apariţia bolilor pulmonare, afecţiunilor cardiace şi diabetului. Însă toxinele din fumul de ţigară scad şi speranţa de viaţă. Ca şi fumatul, abuzul de alcool duce la apariţia unor afecţiuni foarte grave, precum şi la scurtarea vieţii, avertizează medicii, potrivit clicksanatate.ro.

7. Gestionează stresul

Impactul stresului asupra sănătăţii este imens, astfel că, atunci când îl ţinem sub control se diminuează şi riscul de apariţie a atacului de cord şi accidentului vascular cerebral, de multe ori mortale. În plus, stresul creşte tensiunea arterială şi poate duce la nelinişti şi preocupări care ne pot perturba mental. Când te confrunţi cu o situaţie stresantă, opreşte-te din ce faci şi respiră profund de cel puţin 10 ori. Ca să te destinzi, meditează, practică yoga, fă băi relaxante sau urmăreşte comedii.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Articol recomandat
FOTO Lovitură anunțată de șeful statului! Pe cine își dorește Nicușor Dan premier
Este o adevărată lovitură anunțată de șeful statului! S-a aflat pe cine își dorește Nicușor Dan premier. Un posibil candidat agreat în zona reformistă este, de regulă, un profesionist orientat spre rezultate măsurabile, cu experiență administrativă și reflexe solide de management. Pe cine își dorește Nicușor Dan premier Discuția despre viitorul premier revine constant în […]
Lovitură anunțată de șeful statului! Pe cine își dorește Nicușor Dan premier

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
09 aprilie 2026
09 aprilie 2026