Prima pagină » Local » Ziua Mondială de Luptă Împotriva Tuberculozei. Județul Iași se află pe locul 2 ca număr de cazuri, în 2024
Ziua Mondială de Luptă Împotriva Tuberculozei. Județul Iași se află pe locul 2 ca număr de cazuri, în 2024

Ziua Mondială de Luptă Împotriva Tuberculozei. Județul Iași se află pe locul 2 ca număr de cazuri, în 2024

20 mart. 2025, 09:57,
Redacția BZI în Local

Tuberculoză continuă să reprezinte o problemă importantă de sănătate, în ultimul an înregistrându-se o creştere a incidenţei acestei boli atât în rândul adulţilor cât şi a copiilor.

Îngrijorător este că TB a ajuns să afecteze nu numai colectivităţile paupere ci şi pe cele stabile economic şi social.

La nivel naţional, judeţul Iaşi se află pe locul 2 ca număr absolut de cazuri de îmbolnăviri în 2024, an în care au fost depistate focare de TB în medii aparent protejate, precum grădiniţele.

Luni, 24 martie, când în întreaga lume se sărbătoreşte Ziua Mondială de Luptă Împotriva Tuberculozei, la orele 11.00, la sediul Dispensarului TBC, dr. Adriana Sorete Arbore, Coordonatorul tehnic judeţean al Programului Naţional de Prevenire Supraveghere şi Control al Tuberculozei (PNPSCT) Iaşi, membru în Subcomisia pentru asigurarea controlului tuberculozei din cadrul Comisiei de pneumologie a Ministerului Sănătăţii, vă poate oferi date despre situaţia TBC la nivel judeţean şi naţional precum şi strategiile iniţiate pentru eradicarea acestei boli.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO Un român, printre victimele accidentului feroviar din Spania. Ce se știe despre starea sa de sănătate
Un cetățean român a fost rănit în urma accidentului feroviar produs în Spania, în care au fost implicate două trenuri. Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a confirmat că bărbatul a primit îngrijiri medicale și urmează să efectueze investigații suplimentare pentru evaluarea stării sale de sănătate. Autoritățile române mențin legătura cu instituțiile spaniole pentru a verifica dacă […]
Un român, printre victimele accidentului feroviar din Spania. Ce se știe despre starea sa de sănătate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

BZI - Editia Digitală - pdf
31 octombrie 2026
31 octombrie 2026