Editorial

Zona politică de control

Publicat: 14 iul. 2021
Sorin Rosca Stanescu
Sorin Roșca Stănescu
Încet-încet, dar în mod implacabil, strategii partidelor politice intră în alertă. Ei încearcă să-i identifice, cum este și normal, pe jucătorii următoarelor patru runde de alegeri care, pentru prima dată în istoria recentă, vor avea loc în același an. Nu este o treabă ușoară. Dar obiectivul cel mai important este creionarea spațiului electoral de manevră. Cum anume își pot lărgi partidele politice bazinul electoral? Prin ce mecanisme va putea fi obținută viitoarea majoritate? Acei strategi care vor ști să răspundă la întrebările de mai sus își vor conduce partidele la victorie. Să vedem, din această dublă perspectivă, cum stăm.

Orice proiecție vizând viitorul unui partid politic are cu necesitate la bază analiza situației în care se va găsi România peste doi ani. Numai în baza unor asemenea analize și în măsura în care rezultatul e corect pot fi identificate soluțiile. Adică rețeta de aur a unui partid politic care se va putea califica pentru preluarea conducerii României în următorul ciclu.

Nu există vreo analiză cât de cât realistă, fie ea și efectuată în laboratoarele puterii, care să nu accepte realitatea conform căreia România acum și mai ales peste doi ani este o țară pus pe butuci. Mai mult decât oricând, la discreția marilor puteri, care o colonizează. Se poate opune vreun partid politic acestui proces, care astăzi pare de neevitat? Există vreo soluție pentru ca România să fie ridicată de pe butuci, să-i fie montate roțile la loc și să fie repornită? Da sau nu? Dacă există o soluție, ea nu poate fi pusă în practică decât de către partidele aflate la butoane. La putere. O simplă retorică din opoziție, indiferent cât de puternică și de convingătoare este, nu ne poate decupla de la mecanismul infernal care ne împinge către falimentul de țară. Dar la putere este cine este. Are cineva intenția ca, din interiorul puterii, să se opună tăvălugului? Și dacă, prin absurd, există acel cineva, are și puterea necesară? De mai mult timp încerc din răsputeri să găsesc un răspuns de tip optimist la această întrebare. Și eșuez de fiecare dată.

Analizând întreg arcul puterii, resorturile care îl pun în mișcare, dar și resorturile care îl țin în nemișcare, nu descopăr niciun element în tot ceea ce înseamnă zbaterea internă a acestor formațiuni politice, care să mă îndreptățească să îmi imaginez că puterea în ansamblul ei sau un segment cât decât semnificativ din putere va reuși să rupă pisica și să impună acele soluții, de natură să repornească România în următorii doi ani.

Cum este și firesc, mă uit cu atenție și la opoziție. Istoria este în mișcare. Istoria este dinamică. Oricând România se poate confrunta cu o situație limită, care să genereze o presiune atât de mare de jos în sus încât, instinctiv, unele partide să fie obligate să facă pasul înapoi, iar altele să facă pasul înainte. Așa cum s-a întâmplat de atâtea ori în istoria recentă, alternanța la putere poate avea loc în interiorul unui ciclu electoral și nu numai la capătul acestuia. Prin urmare, este firesc să mă întreb dacă PSD, principalul partid de opoziție, este sau nu capabil și mai ales dacă vrea cu adevărat să schimbe în mod fundamental direcția în care se îndreaptă România. Să întoarcă acest stat către interesul său național și către promovarea unei suveranități, fără de care nu pot fi implementate soluții salvatoare. Dacă privesc situația din punct de vedere static, atunci, fără să clipesc, dau un răspuns negativ. Cât privește AUR, al doilea partid din opoziție, e greu de presupus că această formațiune, aflată practic la început de drum, fără o istorie consolidată, fără un viitor cât de cât palpabil, va reuși într-un interval atât de scurt, de numai doi ani, să dobândească, dacă nu voința, măcar forța și priceperea necesare pentru a reuși să schimbe lucrurile.

Încercând însă o analiză care să ia în calcul dinamismul partidelor, mă gândesc că singura speranță este ca în intervalul celor doi ani unii sau alții vor izbuti cumva să-și lărgească bazinul electoral într-o asemenea măsură încât uriașa infuzie de electori să schimbe cursul, să schimbe direcția politicii interne. De aceea încerc să iau în calcul cea de-a doua componentă la care m-am referit încă de la începutul acestei analize. Și anume strategiile menite să lărgească acoperirea politică a unor partide. Cum poate fi operată o asemenea construcție aparent imposibilă în numai doi ani de zile? Prima mișcare este de atragere și, până la urmă, de capturare a unui număr semnificativ de tineri. Crearea, cu alte cuvinte, a unei mase critice suficient de importante ca, sub greutatea ei, cursul marii politici să fie deviat în sens pozitiv. Mai pe românește, partidele cu bătaie spre viitor au nevoie ca de aer de pepiniere de cadre cât mai mari. În cazul PSD, dar și în cazul PNL, mă gândesc că doar atragerea a sute de mii de tineri și antrenarea lor adecvată într-un timp record mai poate reprezenta o speranță. Îi atragi cum îi atragi. Dar în ce direcție îi îndrepți? Dacă îi suprapui fix pe linia partidului, dacă îi așezi pe aceleași șine, ei nu vor face altceva decât să împingă sau să tracteze, după caz, locomotiva către același zid sau către aceeași prăpastie pe care astăzi le vedem cu tot mai multă claritate în fața noastră. Ceea ce înseamnă că uriașa cantitate de sânge proaspăt, dacă va putea fi colectată, va trebui să se deplaseze pe circuite separate. Suficient de aproape de partidul gazdă, dar suficient de departe pentru a nu se contamina. Este o misiune aproape imposibilă.

Până în prezent, uitându-mă cu lupa la ceea ce se întâmplă în interiorul partidelor politice, am descoperit doar două persoane, despre care gurile rele spun că sunt destul de controversate, capabile să-și asume un asemenea rol. Vasile Dâncu din punct de vedere teoretic, conceptual, și Miron Mitrea sub aspect practic, organizatoric. Cei doi ar putea funcționa în tandem ca eminențe cenușii. Din păcate, doar în beneficiul, dacă va exista un asemeena beneficiu, al PSD. În PNL mă uit cu lupa și nu văd nimic. Una peste alta, nu prea am motive să fiu optimist. Probabil că nici voi.





Comentarii
Adauga un comentariu