Coronavirus

Zona unde e cod roşu de coronavirus. Localităţile unde scoala ar putea să nu înceapă pe 14 septembrie

Publicat: 08 sept. 2020
Ce se va întâmpla cu un copil dacă prezintă simptome de COVID-19 la școală
Ce se va întâmpla cu un copil dacă prezintă simptome de COVID-19 la școală

În judeţul Arad este o zonă unde e cod roşu de coronavirus, mai exact sunt opt localităţi. Astfel, Direcţia de Sănătate Publică monitorizează începerea anului şcolar. Spre exemplu, în localitatea Şiştarovăţ incidenta cazurile de coronavirus este 52.02.

Purtătorul de cuvânt al Prefecturii Arad, Lucian Cozma, a explicat că localitatea Şiştarovăţ are doar 350 de locuitori şi 18 de cazuri confirmate de infectare cu Covid-19, toate într-un centru de recuperare.

Zona unde e cod roşu de coronavirus

„Punctual, în privinţa unităţilor administrativ-teritoriale (din zona roşie – n.r.), precizăm că majoritatea au o populaţie de sub 1.500 sau chiar sub 1.000 de locuitori, fapt ce poate duce la creşterea coeficientului cazurilor raportate la o mie de locuitori. Situaţia epidemiologică este analizată de DSP Arad pentru fiecare localitate în parte pentru a vedea dacă există o situaţie de răspândire comunitară sau sunt cazuri izolate.

De exemplu, toate cazurile pozitive înregistrate în comună Şiştarovăţ provin dintr-un centru de recuperare situat în satul Cuvesdia, unde persoanele pozitive sunt în izolare, în cadrul centrului, conform reglementărilor legale în vigoare”, a declarat Lucian Cozma.

Avertismentul DSP Arad. Localităţile unde scoala ar putea să nu înceapă pe 14 septembrie

Debutul de an şcolar ar putea fi, astfel, problematic, însă cei de la DSP analizează situaţia înainte de a lua o decizie pertinentă.

„Direcţia de Sănătate Publică a Judeţului Arad şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Arad analizează datele epidemiologice existente, în vederea luării deciziilor pentru începerea în maximă siguranţă a noului an şcolar. Situaţia pentru fiecare unitate de învăţământ va fi prezentată Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Arad, care va emite o hotărâre în baza propunerilor venite dinspre cele două instituţii amintite”, a completat reprezentantul Prefecturii.

Pe lângă localitatea Şiştarovăţ, în zona roşie se mai afla Pleşcuţa, Moneasa, Dezna, Buteni, Conop, Bârsa, Taut. Pe lângă acestea, 16 localităţi sunt în zona galbenă de risc epidemiologic.

Judeţul Arad a înregistrat, de la începutul pandemiei, 2.034 de cazuri, dintre care 5 în ultimele 24 de ore, conform sursei citate.

Raluca Turcan: ”Scoala începe în mod obligatoriu de la data de 14 septembrie”

Raluca Turcan: ”Scoala începe în mod obligatoriu de la data de 14 septembrie”. Luni, vicepremierul Raluca Turcan a declarat într-o conferinţă de presă susţinută la Iaşi că este important ca elevii să meargă la şcoală începând cu data de 14 septembrie, iar şcolile să fie pregătite din punct de vedere sanitar, pentru a face faţă cu brio pandemiei.

„E important ca 14 septembrie să ne găsească pregătiţi din punctul de vedere al condiţiilor sanitare în şcoli, din punctul de vedere al dotării cu echipamente şi materiale de protecţie în şcoli, cu circuite foarte clar stabilite pentru siguranţa elevilor şi profesorilor. În acelaşi timp, este important ca elevii să meargă la şcoală, e important că şcoala să înceapă şi în felul acesta să reclădim şi încrederea în şcoală şi sănătatea publică, dar şi dorinţa de a intra cu toată forţa în activitatea de educaţie de care mulţi copii în perioada stării de urgenţă au fost privaţi”, a declarat Raluca Turcan.

De asemenea, aceasta a arătat că nu trebuie repetate greşelile făcute în timpul stării de urgenţă, chiar dacă se ajunge din nou la predarea online.

„Trebuie să ne uităm foarte bine, să ne uităm unde lucrurile nu au funcţionat foarte bine pe perioada stării de urgenţă şi acum, la începutul anului şcolar, să corectăm, inclusiv dacă se ajunge la predarea online, aceasta să fie de calitate, profesorii să ştie să predea, copiii să aibă de pe ce să înveţe şi sănătatea din spaţiul comunitar să fie una solidă”, a spus Turcan.





Adauga un comentariu