Pe 15 octombrie, Biserica Ortodoxă îi pomenește pe Sfântul Mucenic Luchian, preot al Antiohiei, pe Sfântul Savin, episcop și făcător de minuni, pe Sfântul Vars, episcopul Edessei, și pe un monah care a murit ca martir după ce a refuzat să se închine idolilor. Viețile lor sunt prezentate în tradiția creștină ca exemple de credință, curaj, smerenie și statornicie în fața încercărilor.
Sfântul Luchian și încercările prin care a trecut pentru credință
Sfântul Luchian, cunoscut și sub numele de Lucian, a provenit dintr-o familie de creștini evlavioși. După moartea părinților săi, și-a împărțit averea săracilor și s-a dedicat studiului Sfintelor Scripturi. Prin cunoștințele sale și prin felul în care le vorbea oamenilor despre Hristos, a reușit să aducă la credința creștină numeroși iudei și elini.
Ulterior, a plecat din casa sa și s-a îndreptat spre Nicomidia. Acolo i-a încurajat pe creștinii care, de teama torturilor, erau tentați să renunțe la credință. Potrivit tradiției bisericești, Luchian știa să scrie deosebit de frumos și a lăsat Bisericii din Nicomidia o carte în trei coloane, care cuprindea întregul Vechi și Noul Testament.
Prin faptele sale și prin nevoința personală, a ajuns să fie respectat de mulți oameni. Împăratul Maximian a aflat despre el și, temându-se de puterea cuvintelor sale, a ales să vorbească cu acesta din spatele unei perdele, pentru a nu-l întâlni față în față.
După ce a înțeles că preotul nu avea de gând să renunțe la convingerile sale, împăratul a poruncit întemnițarea lui și supunerea la o perioadă îndelungată de foame. Sfântul Luchian a murit în închisoare, după multe zile în care nu a primit nici hrană, nici apă.
La porunca guvernatorului, trupul său a fost aruncat în mare. Tradiția spune că, prin voia lui Dumnezeu, un delfin l-a purtat pe spate până la țărm, unde trupul a fost adus la uscat.
Sfântul Savin, episcopul care vindeca bolnavii
Tot pe 15 octombrie este pomenit Sfântul Savin, cunoscut și sub numele de Sabin. Datorită bunătății sale deosebite, a fost ales episcop, însă a evitat conflictele și certurile, preferând să se retragă pentru a duce o viață dedicată rugăciunii și nevoinței.
Potrivit relatărilor bisericești, a ajuns făcător de minuni, vindecând boli, alungând demonii și vestind evenimente care urmau să se întâmple. De asemenea, i-a îndrumat pe mulți oameni să renunțe la viața lumească și la legăturile care îi țineau departe de slujirea lui Hristos. Sfântul Savin a murit în pace, după o viață închinată credinței.
Sfântul Vars, trimis în exil pentru credința sa
Un alt sfânt pomenit în această zi este Vars, episcopul Edessei, cunoscut pentru faptele sale bune atât în Edesa, cât și în Fenicia, Egipt și Tebaida.
Împăratul Valentinian, aflând că episcopul susținea cu fermitate învățăturile considerate drepte de Biserică, a hotărât să-l trimită în exil pe insula Aradon. Pentru că oamenii continuau să vină în număr mare să-l vadă, a fost mutat într-un oraș egiptean numit Oxirinh. Nici acolo nu a putut fi ținut departe de credincioși, deoarece vestea despre el se răspândea în continuare.
În cele din urmă, a fost trimis într-o fortăreață aflată în apropierea teritoriilor locuite de barbari. Tradiția spune că patul său se păstra la Aradon și era cinstit de credincioși, care se așezau pe el cu credința că se vor vindeca. După numeroase minuni, Sfântul Vars și-a încheiat viața și s-a mutat la Domnul.
Monahul care a murit pentru că a refuzat să se lepede de Hristos
Calendarul ortodox amintește în aceeași zi și povestea unui monah care trăia într-un schit și se afla de mai mulți ani sub îndrumarea unui bătrân călugăr. Potrivit relatării, acesta a părăsit fără motiv ascultarea față de îndrumătorul său, încălcând legământul pe care și-l asumase.
Ajuns la Alexandria, a fost prins de conducătorii locali pentru că era creștin. I-au îndepărtat veșmântul monahal și l-au obligat să aducă jertfe idolilor. Monahul a refuzat, iar pentru acest lucru a fost bătut cu vine de bou și, în cele din urmă, condamnat la moarte prin decapitare. Trupul său a fost aruncat în afara cetății, pentru a fi mâncat de câini.
Câțiva creștini l-au luat în timpul nopții, l-au înfășurat în giulgiu și l-au așezat într-un sicriu, în altarul unei biserici, cinstindu-l ca pe un martir.
După un timp, clericii au observat un lucru neobișnuit: în timpul Sfintei Liturghii, sicriul ieșea singur din biserică și rămânea în tindă până la încheierea slujbei, după care revenea la locul său. Fenomenul s-a repetat de mai multe ori.
Un bătrân călugăr s-a rugat pentru a înțelege semnificația celor întâmplate. Potrivit povestirii, un înger i-a explicat că monahul primise cununa muceniciei pentru că murise apărându-și credința, dar nu fusese dezlegat de legământul ascultării față de bătrânul său.
Bătrânul a mers atunci la sihastrul de care monahul fusese legat și l-a adus la Alexandria. Cei doi au deschis sicriul, i-au oferit iertarea și l-au sărutat pe cel adormit. Din acel moment, sicriul nu a mai ieșit din altar în timpul slujbei.
Povestea subliniază, în tradiția bisericească, atât curajul celui care își apără credința, cât și importanța iertării, a ascultării și a împăcării.
Biserica îi pomenește pe acești sfinți ca exemple de statornicie în credință, de ajutorare a celor aflați în suferință și de dedicare față de Dumnezeu.