Prima pagină » Titlurile zilei » Inundații și crăpături într-un apartament de 80.000 de euro din Iași! Coșmarul a început în urmă cu câteva luni: „Când le-am spus că îmi dărâmă casa, au luat un cancioc și au mâzgălit crăpăturile”

Inundații și crăpături într-un apartament de 80.000 de euro din Iași! Coșmarul a început în urmă cu câteva luni: „Când le-am spus că îmi dărâmă casa, au luat un cancioc și au mâzgălit crăpăturile”

29 nov. 2025, 02:00, 26 ,
Alexandra MAISNER în Titlurile zilei

Un scandal a izbucnit în comuna Rediu, din județul Iași, între un dezvoltator imobiliar și proprietari

O femeie din Rediu și-a achiziționat, în luna februarie 2025, un apartament la demisolul unui bloc finalizat în anul 2021. Însă, după jumătate de an, aceasta a început să trăiască un adevărat coșmar. După fiecare ploaie, locuința îi este inundată, iar aceasta susține că atunci când a solicitat dezvoltatorului să intervină a fost înjurată.

Scandal între un dezvoltator imobiliar și proprietari! O femeie din Rediu trăiește într-un coșmar, după ce și-a cumpărat un apartament de aproape 80.000 de euro

Femeia din Rediu susține că, în luna februarie 2025, printr-un credit bancar, a achiziționat de la un vechi proprietar apartamentul situat în blocul de pe strada Împăcării, numărul 1, imobil construit de Veaceslav Popa. Aceasta a transmis faptul că, din luna august 2025, după orice ploaie, casa îi este inundată din cauză că dezvoltatorul a pietruit drumul, iar toată apa îi intră în apartament. Menționăm că femeia dorește să își păstreze anonimatul de frica dezvoltatorului Veaceslav Popa; aceasta susține că bărbatul ar fi agresiv.

„Am cumpărat, în februarie 2025, un apartament în comuna Rediu, sat Rediu, pe strada Împăcării, numărul 1. Până pe 6 august 2025, nu am avut nicio problemă. Începând cu data de 6 august 2025, au început cele mai mari probleme. Deci, pe 6 august 2025, când a fost ruperea de nori și furtuna puternică, cu grindină. Eu am apartamentul la parter, cu demisol combinat; am ieșire în parcare, am cele două balcoane, care s-au făcut cu autorizație. Că eu, când am cumpărat, actele au fost date la bancă, au fost verificate și mi-au spus că sunt în regulă. Deci, când a fost acea furtună mare de pe 6 august 2025, apa s-a acumulat în parcare și mi-a băgat-o toată în apartament. Atunci când am venit după 12 ore de la serviciu, am văzut apartamentul plin cu mâl și cu apă. Am muncit ca un rob, mi-au fost distruse ușile, parchetul, mobila, mașina de spălat vase. De abia am reușit să schimb ușile, parchetul; am reparat o parte din mobilă, de abia o pusesem, era nouă”, a declarat femeia din Rediu.

Femeia susține că, după ce Veaceslav Popa a înălțat drumul din fața blocului, trotuarul a rămas sub nivel, iar toată apa de la precipitații îi distruge locuința. Ulterior, dezvoltatorul a reparat trotuarul, iar muncitorii i-au spart peretele de la balcon și pe cel din baie.

„Inundația s-a produs din cauză că șoseaua a înălțat-o mai tare decât era trotuarul. Trotuarul s-a afundat, era groapă în dreptul apartamentului meu, iar toată apa care venea de pe deal îmi intra mie în casă. Dezvoltatorul, Veaceslav Popa, a pus pietriș pe drum. Adică s-a tot pus pietriș, ăla s-a înglodat și acum sunt hârtoape și nu se mai cunoaște. Recent a reparat trotuarul, adică pe 25 octombrie 2025 a început lucrările, iar eu, pe 28 octombrie 2025, când am venit acasă, ei băteau armătura de la trotuar ca să îl înalțe în peretele meu de la balcon și baie. Mi-au spart peretele de la balcon, l-au fisurat foarte tare. Mi l-au dislocat de la bază; la baie mi-au spart faianța, polița de la oglindă. Când le-am spus că îmi dărâmă casa, au luat un cancioc și au mâzgălit crăpăturile cu ciment și mi-au spus că, după ce se usucă, vor veni să repare. Nu a mai venit nimeni, au dispărut. Mi-am cumpărat eu bucata de faianță, am reparat eu. În balcon, la prima ploaie, a început să îmi intre apă după ce au lucrat ei”, a mai spus femeia din Rediu.

Proprietara apartamentului din Rediu susține că dezvoltatorul Veaceslav Popa a înjurat-o atunci când i-a solicitat să remedieze problemele

În același sens, femeia a povestit reporterilor BZI că l-a sunat pe dezvoltatorul Veaceslav Popa pentru a-i transmite că angajații săi i-au distrus pereții locuinței, însă acesta i-a spus că ar fi făcut modificări în apartament, în mod ilegal.

„L-am sunat pe dezvoltator, pe domnul Veaceslav Popa, și nu a mai vrut să îmi răspundă. L-am sunat de pe un alt număr și i-am spus să vină să vadă ce a făcut echipa lui, că mi-a distrus balconul, și a spus că nu e adevărat și a început să urle la mine, să mă înjure, să mă facă în tot felul. M-a acuzat că am făcut eu modificări în apartament, dar eu nu am făcut absolut nicio modificare. Se vede, este exact cum l-am luat. Eu doar am schimbat ușile, pentru că s-au umflat de la apă și nu se închidea niciuna. Nu am distrus nimic. Dezvoltatorul, domnul Veaceslav Popa, a spus că el nu își asumă nicio responsabilitate și că blocul este ieșit din garanție. M-a înjurat și mi-a închis telefonul. Eu am plătit pe apartament aproape 80.000 de euro”, a mai spus proprietara apartamentului din Rediu.

În căutarea unei soluții, femeia a trimis sesizări la Inspectoratul de Stat în Construcții și la Primăria Rediu, însă aceasta susține că nu a primit niciun răspuns. Mai mult, aceasta susține că dezvoltatorul ar fi transmis primăriei că în apartament au fost făcute modificări ilegale.

„Am făcut scris la ISC, la București, la urbanism la primărie, la primar, peste tot. Nimeni nu face nimic. Probleme a avut și vecinul de alături, dar eu nu am știut. Eu am cumpărat acest apartament de la un domn care a avut aici o școală de limbi străine pentru copii, iar ieșirile le-a făcut pentru că atunci a fost perioada de pandemie și trebuia să aibă un circuit separat. A avut autorizație de la un inginer constructor. Am tot în dosarul apartamentului. El, Veaceslav Popa, a declarat minciuni, la primărie, că în apartamentul numărul 2 s-au făcut modificări care au afectat membrana de izolare a blocului, dar această membrană nici nu există. Când am vorbit cu doamna care era la acel apartament mi-a spus că ea doar a dat o gaură ca să își monteze hota, că nu avea pe unde, iar soțul ei a vrut să amenajeze grădinița din față. El, când a dat să își facă grădinița, a văzut că nu există hidroizolație la bloc. Atunci, dezvoltatorul a venit și a început să urle, să îl amenințe că de ce își permite să facă asta. Iar omul, când i-a spus că îl dă în judecată pentru că nu are hidroizolație (n.r. – blocul), dezvoltatorul a muțit pe loc, a dispărut. Vecinul, fiind cu serviciul, nu a văzut. Peste câteva zile a văzut că a fost aplicată o membrană, ca să spună că au făcut hidroizolație. Vreau să vă spun că de la ultima ploaie miroase a pește în casa mea, a urină, că nu știu de unde se infiltrează apă; la balcon nu pot deschide ușa din cauza mirosului. Îmi intră inclusiv apa – este izvor în casa mea, când plouă. De la primărie mi-au spus să vorbesc cu un avocat. Vă rog din suflet să nu îmi precizați numele meu. El umblă cu amenințări și îmi este frică”, a mai transmis femeia din Rediu.

Dezvoltatorul Veaceslav Popa neagă orice acuzație – acesta susține că infiltrațiile din apartament sunt cauzate de pereții sparți ilegal

Contactat de reporterii BZI, Veaceslav Popa a transmis faptul că atât vechiul proprietar, cât și femeia din Rediu ar fi modificat apartamentul ilegal. Din această cauză, acesta susține că nu mai are nicio obligație față de proprietari.

„Acolo au fost construcții ilegale care au fost făcute în urmă cu 3 ani. Au fărâmat fundația la balcon, au spart-o, au dat-o jos, au făcut peretele și au spart balconul. Deci construcții ilegale, pentru care am făcut sesizări și nu s-a făcut nimic. Ei nu doar și-au închis balcoanele, au spart planșeul blocului, care este betonat și are și rol de fundație. Deci, totalmente, l-au spart, l-au dat jos și au făcut peretele din BCA. Dar toate apartamentele care au fost modificate nu mai beneficiază de garanție. Doamnei nu i-am vândut eu, doamna e la revânzare. Eu nu mai știu. Sunt doi care au făcut ce v-am spus”, a declarat Veaceslav Popa.

Dezvoltatorul susține că a făcut sesizări la Primăria Rediu cu privire la faptul că în apartamentele de la demisolul blocului din Rediu au fost executate lucrări ilegale, fără autorizație de construire.

„Sunt sesizări depuse peste tot cu modificările pe care le-au adus. Sesizările făcute de mine, nu de ei. Eu pe doamna o înțeleg perfect, dar mai ales că blocul a și trecut de perioada de garanție, dar chiar dacă ar fi fost în garanție, garanția nu se referă la apartamentele modificate. Dar au fost modificări enorme, risc la structura blocului; peretele betonat l-au dat jos. La un moment, în apartament a fost făcută o școală acolo, iar pentru autorizare le trebuia grup sanitar fete, grup sanitar băieți. Este dezastru, pereți interiori dați jos. Și doamna a făcut ceva modificări, dar nu știu, că nu mai vreau să intru în apartament”, a mai spus dezvoltatorul imobiliar.

Veaceslav Popa susține că, după ce femeia și-a achiziționat apartamentul de la demisolul blocului situat pe strada Împăcării, din Rediu, acesta i-ar fi spus că și-a luat țeapă și că apartamentul are mari probleme.

„Eu am discutat cu doamna și, atunci când a cumpărat, eu i-am spus: «doamnă, asta este, v-ați luat țeapă; v-o duceți mai departe, dar o să aveți probleme». Chiar și eu am pus băieții, am betonat o alee acolo și le-am permis băieților să îi facă un prăguleț acolo. Eu, cu ce am putut, am ajutat-o, dar nu pot interveni în niciun fel, că, după aia, chiar o să se spargă toate cioburile pe spatele meu, că o să zică că eu am făcut modificările. Să își asume – a spart pereți, planșeul blocului din beton. Ea și-a închis balconul ilegal, pe două părți, apoi a lucrat la interior, unde nu i-a mai văzut nimeni. Din cauza asta sunt infiltrațiile. Blocul are hidroizolație, are peretele de 25 de cm, are hidroizolație pe el; are un strat de polistiren de 10 cm, deci, total, ne-am ridicat la 35 de cm grosime. Acum doamna are un strat de 20 de cm de bolțari, asta e tot peretele despărțitor din exterior în interior, neavând nici hidroizolație, nici nimic acolo. Ea nu trebuia să facă nimic acolo, e o construcție ilegală. Nu există balcon închis în proiect. Doamna e recent venită, doamna a cumpărat acum 6 luni. Eu nu am niciun angajament față de ea. Eu i-am spus că nu mai are polistiren, nu mai are izolație, și doamna face modificări în apartament: sparge, cară. Eu nu știu ce a mai făcut acolo. Vă trimit inclusiv notificarea pe care am trimis-o la primărie când am anunțat că s-au făcut lucrări ilegale”, a declarat dezvoltatorul Veaceslav Popa.

Precizăm că Veaceslav Popa a trimis reporterilor BZI sesizarea, înregistrată la Primăria Rediu în data de 2 noiembrie 2022, prin care precizează că au fost executate o serie de lucrări de „modificare a construcțiilor și instalațiilor acestora, efectuate fără autorizație de construire”. În document se menționează că lucrările nu au fost executate cu acordul dezvoltatorului.

„Menționăm, de asemenea, că lucrările au fost efectuate și fără acordul dezvoltatorului, conducând, printre altele, la deteriorarea amenajărilor interioare și la perforarea peretelui exterior de beton armat al blocului, care are rol de structură de rezistență”, este specificat în sesizarea trimisă către Primăria Rediu.

Rămâne de văzut cum se va finaliza scandalul care a izbucnit în comuna Rediu, din județul Iași, între un dezvoltator imobiliar și proprietari.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Articol recomandat
FOTO Nicușor Dan provoacă un cutremur mondial! Donald Trump s-a înfuriat grav!
Nicușor Dan provoacă un cutremur mondial. România se află în fața unei decizii importante de politică externă, după ce a primit invitația de a participa la prima reuniune a Consiliului de Pace, programată pentru data de 19 februarie, la Washington. Președintele României a subliniat că hotărârea finală privind prezența la eveniment va fi luată doar […]
Nicușor Dan provoacă un cutremur mondial! Donald Trump s-a înfuriat grav!
Comentarii
  • constructor autorizat

    Nu vreau sa judec, imi spun doar parerea.

    Sa dai o caruta de bani…sa stai la tara…cu banii astia iti luai apartament lejer la un bloc vechi dar f bun ca si rezistenta, in Iasi…si apoi inainte sa cumpere trebuia sa se intereseze daca acele modificari au fost facute LEGAL..de proprietarul anterior, CHIAR DACA spune ca el avea autorizatie…autorizatie poate da oricine, dar daca nu este legala, ai pus-o…

    • Puteți, vă rog, să-mi dați exemple de blocuri vechi din Iași, dar bine construite?

      • Toate! Construite intre anii ’77(după cutremur) – până pe la mijlocul anilor ’90(când au început să construiască dezvoltării imobiliari)

      • Tot ce este dupa 80.

        • Unde mai gasesti apartament cu 80000 de euro in oras? Poate doar o garsoniera, cand am cautat anul trecut au zis ca 80000 de euro e prea putin pentru 2 camere in pacurari. De aia cumpara lumea la „tara”.

  • O dau la pace până la urmă că doar sunt pe strada Împăcării.

  • Trebuie sa fii naiv sau inconstient ca sa cumperi ceva facut de un daunator imobiliar – ei se cred dezvoltatori, dar de fapt sunt daunatori.
    Solutia? Sau iti cumperi un apartament intr-un bloc facut pe vremea lui Ceasca, sau iti faci casa la tara.

  • 80000 euro pe un apartament in satul BATONGA, comuna GHIORLANIA? Cu credit pe 50 ani si in final 240.000 euro in gusa bancherilor? Felicitari „dezvoltatorului”! Datorita gusterilor au ajuns astia milionari.Ei se plimba cu Porsche iar voi culegeti cacatul din case.

  • Locuind pe strada Înpăcării ar trebui să se înpace cu ideia că prostia se plătește !, cît de idiot poți fi ? cum naiba să plătești 80.000 de euro pe un apartament la subsol la țară pe niște foste tarlale de porumb cu drum acces cu piată spartă ?

  • In parcul de la Lidl Primaverii – Tesatura se schimba pavelele si bordurile desi au fost montate anul trecut, de ce face risipa Primaria?!!

  • Bloc pe deal ,ap. la demisol ,zona buna

  • Unde mai gasesti apartament cu 80000 de euro in oras? Poate doar o garsoniera, cand am cautat anul trecut au zis ca 80000 de euro e prea putin pentru 2 camere in pacurari. De aia cumpara lumea la „tara”.

  • DANIEL TOMAN - ALTANTIS TRANS SRL - PATRON

    2 camere in iasi fara 150.000 euro nu iei, adica in afara orasului ca daca vrei in centru sare de 180.000 euro la etaj 2-3-4-5

    • Judecatorul Dredd

      Taci, bai, agariciule, cu preturile tale. 3 camere sunt 130k in Nicolina. 2 camere la 150k cat spui tu sunt cotete din alea de 30mp pe la tara.

  • Vrei apartament în Iași,păi trebuie să pui osul la treabă.
    1. NU apela la analfabeții de agenți imobiliari. Ăia știu doar să păcălească. Voiam să vând un apartament,mie îmi zicea ca e maxim 75.000,clientlui minim 85.000.
    2. Printează și pune bilete în cutiile poștale din zona unde vrei să cumperi.
    3. Toate blocurile din Iași au risc seismic,doar ca nu au fost testate. Dupa ce vor fi,vor fi încadrate,deci nu puneți botul că e fără risc.
    4. Orice bloc vechi din Iași e mai bun decât un bloc nou făcut de dezvoltator. Am lucrat o perioadă în domeniul ăsta ca inginer,și credeți-mă,e dezastru cu D mare. Avem noroc că ne-a păzit Domnul de cutremure. Apropo,fiecare inginer înainte de a lucra cu ăștia,semnează o clauză pe sute de mii de euro și în caz de ceva,tre să își țină gura.

  • Stiu bine ca merg 25 km iau o casa mai veche DA,dar nici 80 mii fie ei și Cash ,nu mai zic prin bancă NICIODATĂ .
    Eu înțeleg dorința de asta cât mai lângă oraș așa este de când lumea ,DAR VEIFICATI OAMENI BUNI DE 1mie de ori zona,vecinii ,Imobilul .Mergi de 100dr ori mai uită-te mai interesează-te ,și-a pierdut răbdarea Agentul?! ăsta este …
    Desigur ,toate pozele din anunțuri cu case îți arată interiorul și foarte rar exteriorul .Vor să îți ia ochii cu Gresia din Baie și încălzirea în pardoseală ,dar astea sunt cele mai puțin Importante . Sunt lucrui pe care le poți face și după în timp ,da sunt lucruri care NICIODATAnu Poți să Le Mai Schimbi
    Așa ca ,căscați bine ochii la împrejurimi mai întâi și după Baia și Bucataria

    • Orice este construit dupa ’95 de daunatorii imobiliari nu prezinta incredere. Poate 1% din ei sa fi respectat proiectul. 99% nu au respectat nici proiectul si nici fazele tehnologice de executie. Vorbesc din experienta. Daca esti constructor, cu firma, si vrei sa construiesti conform proiectului nu poti. Nu te lasa daunatorul imobiliar. Daca refuzi sa te abati de la proiect, daca refuzi sa sari peste etapele tehnologice normale, daunatorul sisteaza contractul cu tine si cheama un alt constructor, dispus la compromisuri. Pe scurt, daca vrei sa ai lucrari, esti obligat sa construiesti rau. Chiar cu ISC-ul prezent la fazele determinante, tot se gasesc metode de a fenta proiectul.

    • Agentul imobiliar este un bășinos insolent care vrea sa te aburească. Ți-ar vinde și un șopron drept vilă în devenire, cu perspective.

  • Specialistul

    Apa se infiltrează de la burlan!E lasat trotuarul de la balcon,pe mijloc trotuarul are pantă și apa se duce sub balcon,izolație la elevație canci așa ca ,naspa!

  • “prost e ala care cumpara nu ala care vinde” – daca nu va invatati minte, va plangeti de parca nu s-a mai intamplat pana acum. si daca scuza e credit, cum v-o facut evaluatorul de la banca inspectia daca e asa de prost construit, miroase a un proces cu banca aici.

  • Iesenii si veneticii de prin jurul judetului Iasi accepta bucurosi conditiile de cocina si glod din catunele limitrofe pentru care au credite pana la pensie. Canalizarea, trotuarele si strazile asfaltate le vad doar in filmul Dallas. UAT-urile ar trebui, mai intai, sa oblige daunatorii imobiliari sa asfalteze caile de acces la parcele si sa le conecteze la toate utilitatile (inclusiv trasarea marcajelor rutiere) si apoi sa construiasca. Asa se procedeaza in toate tarile civilizate.

    • Nu peste tot si nu intotdeauna.
      In tarile germanice, de regula primaria cumpara o suprafata mare de teren, compact. Nimeni nu se opune, pt ca se da pretul pietei. Dupa care primaria face PUZ-ul, face drumuri, trage utilitati, totul dupa PUZ. Apoi scoate la vanzare loturile din PUZ. Bineinteles, la cu totul alt pret. Isi scoate Primaria toti banii. Vrei Johann sa construiesti? Cumpara sau concesioneaza un lot si construieste acolo exact ce este in PUZ : casa, bloc, magazin, etc. Si nu oricum. Ci exact pe amplasamentul din PUZ, exact pe regimul de inaltime indicat in PUZ. Drumurile? Raman la primarie.

  • Si la Valea Lucariciu daunatorii imobiliari au tupeu sa ceara sute de mii de euro pe bărăci situate pe ulite desfundate, pline de glod, fara trotuare si 3 ore pe zi de stat cu beșafonul in scaunul masinii până ajung in metropola si vice versa.

  • Din ce vad, e vorba de nepriceperea cumparatorului. Lozinca cu gaura in perete e fix apa de ploaie. Viciile ascunse sunt consemnate in legea 10. Cei care construiesc haotic, merita un grand reset ! Asta cu „chem dirigintele sau proiectantul” mi se pare total o gluma, avand in vedere faptul ca majoritatea proiectelor se fac „din birou”.

    • btw, proiectantul, dirigintele si constructorul sunt toti platiti de dezvoltator. deci armonie deplina!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
14 februarie 2026
14 februarie 2026