Laboratoarele Praxis – Anticorpii anti-insulină: ce ne pot spune despre diabet?

Urmărește BZI pe Google

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Un test de laborator care poate oferi informații importante despre mecanismul din spatele diabetului zaharat.

Când vorbim despre diabet, prima analiză la care ne gândim este glicemia. Însă, în anumite situații, clinicianul are nevoie să afle de ce pancreasul nu mai produce suficientă insulină sau dacă există un proces autoimun îndreptat împotriva celulelor beta pancreatice.

Aici intervine determinarea anticorpilor anti-insulină (IAA – Insulin Autoantibodies).

Ce sunt anticorpii anti-insulină?

IAA sunt autoanticorpi îndreptați împotriva insulinei endogene, produse de organism. Ei fac parte din grupul autoanticorpilor insulari asociați diabetului zaharat de tip 1, alături de:

• anti-GAD65;
• anti-IA-2;
• anti-ZnT8;
• ICA.

Prezența autoanticorpilor indică existența unei autoimunități împotriva celulelor beta pancreatice și poate contribui la identificarea diabetului zaharat de tip 1 de cauză autoimună.

De ce sunt importanți mai ales la copii?

IAA sunt deosebit de utile în populația pediatrică. La copiii care dezvoltă diabet zaharat de tip 1 la vârste mici, IAA sunt printre cei mai frecvent detectați autoanticorpi. Conform datelor ADA (Asociația Americană de Diabet)  IAA pot fi identificați la peste 70–80% dintre copiii care dezvoltă diabet zaharat de tip 1 înainte de vârsta de 5 ani, în timp ce frecvența scade la cei diagnosticați la vârste mai mari.

Un IAA pozitiv trebuie interpretat împreună cu:

• glicemia;
• HbA1c;
• C-peptidul;
• istoricul clinic;
• vârsta pacientului;
• ceilalți autoanticorpi pancreatici.

Confirmarea persistentă a cel puțin doi autoanticorpi insulari este considerată un marker foarte puternic al evoluției către diabet zaharat de tip 1.

Un detaliu esențial: IAA nu este același lucru cu anticorpii anti-receptor de insulină. Denumirile pot crea confuzie.

Anticorpii anti-insulină (IAA) sunt îndreptați împotriva moleculei de insulină.

Anticorpii anti-receptor de insulină sunt îndreptați împotriva receptorului celular pentru insulină și reprezintă o categorie diferită de autoanticorpi.

Prin urmare, cele două determinări nu sunt echivalente.

Când trebuie recoltați anticorpii anti-insulină?

Există o particularitate foarte importantă: IAA trebuie determinați înainte de inițierea tratamentului cu insulină exogenă, atunci când scopul este evaluarea autoimunității asociate diabetului zaharat de tip 1.

După administrarea insulinei, organismul poate dezvolta anticorpi împotriva insulinei administrate, ceea ce face dificilă diferențierea acestora de autoanticorpii anti-insulină preexistenți. De aceea, ghidurile recomandă determinarea IAA la persoanele care nu au fost tratate anterior cu insulină.

Un rezultat negativ nu exclude singur diabetul zaharat de tip 1.

Autoimunitatea pancreatică poate fi demonstrată prin alți autoanticorpi, motiv pentru care, atunci când există suspiciune clinică, este util un profil complet de autoanticorpi pancreatici: IAA, GAD65, IA-2 și ZnT8.

Un test simplu, dar cu o interpretare care necesită context.

Anticorpii anti-insulină nu sunt un test care trebuie interpretat izolat. Valoarea lor reală apare atunci când rezultatul este corelat cu profilul metabolic și cu ceilalți markeri de autoimunitate pancreatică.