A crescut exponențial Rusia în relevanță? Sau Vladimir Putin?

Răspunsul la această întrebare bifurcată generează două școli de gândire. Una conform căreia, în Alaska, Vladimir Putin l-a călcat, la figurat, în picioare pe Donald Trump, transformându-l, tot la figurat, în preș roșu, pe care liderul Federației Ruse ar fi pășit cu dexteritatea unui acrobat.

Iar la capătul primei întâlniri în doi, Ucraina pare nu șifonată, ci de-a dreptul sacrificată, Uniunea Europeană umilită, iar Rusia ar căpăta relevanța fostei Uniuni Sovietice. A doua școală de gândire susține contrariul: în sensul că Trump joacă și câștigă!

Eu nu încerc să mă plasez la mijloc. Nici prin cap nu îmi trece! Mă declar, din capul locului, adeptul celei de-a doua școli de gândire, dar recunosc deschis: are mai puțini susținători.

Ceea ce privește teoria conform căreia Vladimir Putin ar fi șters pe jos cu Donald Trump și s-ar fi așezat la capul mesei, pe vechea poziție a liderilor sovietici, nu pot să renunț la tentația de a aminti povestea cu cel mai mare succes la public, care circulă astăzi pe internet.

Un om cu multă imaginație a lansat istoria unei noi civilizații a ciorilor. În esență, în nu știu ce stat al lumii, ciorile s-au autodresat să adune monezile de pe jos, pierdute de cetățeni, și să le introducă în tonomatele care le furnizează hrana. Mai mult chiar, au atins performanța de a alege monedele folositoare de cele nefolositoare. Iar mai departe a început nebunia. Fiecare a mai adăugat câte ceva la această istorie plină de haz, iar mie nu mi-a mai rămas decât să anunț că ciorile și-au făcut și bancă. Cam așa se amuză milioane și milioane de internauți.

Cam în felul acesta se rostogolește și povestea despre upgradarea la cote maxime, nemaiîntâlnite în ultimele decenii, a Federației Ruse și a conducătorului ei. Dar să încercăm să revenim cu ciorile pe pământ.

Deși Vladimir Putin a caracterizat desființarea Uniunii Sovietice drept „cea mai mare catastrofă geopolitică a secolului”, în ciuda faptului că nu-și ascunde nostalgiile după ceea ce a fost pe vremea în care el era slujbaș KGB și nu-și ascunde nici ambițiile de a pune la loc cioburile sparte, visul său – pe care-l putem înțelege – este și rămâne imposibil de realizat.

Este adevărat, Federația Rusă a moștenit arsenalul nuclear URSS și dispune, cel puțin cantitativ, de o putere egală cu cea a Statelor Unite, pe care însă are mult mai puține mijloace de a o plasa în teritoriul presupus inamic, transportând-o prin aer sau prin adâncurile oceanului.

Mai puțin în ceea ce privește tehnica militară, Federația Rusă este mult rămasă în urma Statelor Unite, Chinei și puterilor europene, sub aspect tehnologic. Nu poate face față unei confruntări de lungă durată cu Occidentul, iar alianțele pe care le-a încropit sunt încă departe de a fi consolidate. Și oricum, nu mai deține rolul principal în aceste alianțe.

Vulnerabilitatea Federației Ruse s-a văzut în acest război care durează de aproape patru ani și pe care Vladimir Putin și l-a imaginat, făcându-și iluzii, drept un război fulger la capătul căruia Kievul, în special, și Ucraina, în general, urmau să capituleze. Din această perspectivă, în Alaska, nu am asistat decât la începutul sfârșitului. Nicidecum la o relansare a relevanței Federației Ruse.

Donald Trump a avansat etapă cu etapă în complicata combinație a jocului internațional. Susținând Israelul, a pus capăt probabil definitiv organizației teroriste Hamas, a transformat Hezbollahul într-o forță irelevantă și relativ domesticită, a tăiat cordonul ombilical între Iran și sponsorii acesteia, a anihilat, pentru o vreme, arsenalul nuclear al Iranului și, ceea ce este esențial, a domesticit Uniunea Europeană, obligând-o să-i ridice temenele și să se angajeze ferm să sacrifice 5% din produsul intern brut pentru înarmare.

Din această perspectivă, jocurile sunt făcute și nu mai pot fi desfăcute. Cele 5% pentru înarmare se vor duce, în cea mai mare parte – că va fi pace sau că va fi război – în complexul militar al Statelor Unite. Și astfel a venit și vremea confruntării cu Vladimir Putin, căruia, dacă ați observat, i-a întins un covor mult mai îngust decât covorul roșu pe care a coborât liderul american, fiind apoi însoțit de liderul smerit al Federației Ruse.

Primul capitol al confruntării Putin–Trump a fost tranșat. Urmează cea de-a doua întâlnire a liderilor Statelor Unite și Federației Ruse, după care, cu certitudine, va fi semnat și un tratat Rusia–Ucraina. Între timp, Trump i-a convocat în Statele Unite pentru o lecție de dresaj pe Vladimir Putin și pe liderii Uniunii Europene. Aceștia vor fi fezandați pentru meciul final, pe care îl vor aplauda anticipat.

Războiului din Ucraina i se va pune capăt. În condiții atât convenabile tuturor părților, cât și egal neconvenabile. Pacea întotdeauna cere compromisuri și sacrificii. Ele vor avea loc, indiferent cât de dureroase ar fi și de această dată. Nu se va sfârși acest an până când, în linii mari, situația nu va fi tranșată.

Iar potul cel mare îl ia de pe masă Donald Trump. Vor rămâne, desigur, conflicte înghețate și va dura ani de zile până când diplomații, dacă vor avea capacitatea și voința necesară, vor putea planta flori peste uriașul mormânt.

Până atunci, doi lideri, bătrâni dar încă în putere, ai lumii de azi, vor continua să meargă pe o sfoară foarte subțire. Pe aceeași sfoară!