O femeie din Moșna, județul Iași, a crezut că își achiziționează produse electrocasnice, printre care și un boiler, dar s-a trezit cu un credit la TBI Bank. Maria Spânu a achitat valoarea bunurilor achiziționate, dar, cu toate acestea, i s-a spus că mai are un rest de plată de peste 1.000 de lei. Aceasta nu mai știe cum să își achite datoriile și susține că cei de la bancă nici măcar nu îi mai răspund la telefon.
Femeia spune că nu a primit un contract la momentul achiziției. Bărbatul de la care a achiziționat bunurile o contrazice, spunând că i s-a trimis contractul pe WhatsApp.
A crezut că își cumpără boiler în rate, dar s-a trezit cu un credit la TBI Bank!
O femeie din comuna Moșna, județul Iași, susține că a ajuns într-o situație financiară dificilă după ce a crezut că achită în rate mai multe produse electrocasnice, însă ulterior a aflat că pe numele soțului său ar fi fost încheiat un credit la TBI.
Maria Spânu afirmă că nu a primit niciun exemplar al contractului în momentul achiziției și că a încercat să achite cât mai repede suma datorată, în speranța că va scăpa de obligațiile financiare și va plăti o dobândă mai mică.
Femeia povestește că totul a început în luna septembrie 2025, când s-a deplasat la un comerciant din Răducăneni pentru a cumpăra mai multe bunuri, printre care și un boiler.
„În septembrie 2025 am mers să achiziționez o serie de bunuri, printre care și un boiler, de la Daniel Augustin, un comerciant din Răducăneni. Valoarea produselor era de 3.200 de lei, dintre care am achitat 1.000 de lei pe loc, iar restul urma să îl achit în rate. I-am dat buletinul soțului lui Augustin pentru contract, însă eu nu am primit niciun exemplar, dar am mers pe bună credință”, a declarat Maria Spânu.
Potrivit acesteia, în lunile următoare a făcut mai multe plăți, convinsă că astfel își stinge datoria pentru produsele cumpărate. Pentru octombrie, noiembrie și decembrie, spune că a achitat câte 500 de lei, iar în ianuarie 2026 a plătit 700 de lei, tocmai pentru a încheia cât mai repede obligația financiară.
„Am vrut să scap de datorie. Eu nu știam de dobândă. Ulterior, am mai plătit o tranșă de 170 de lei și una de 70 de lei, iar în aprilie m-au contactat cei de la TBI să îmi spună că mai am o diferență de peste 1.000 de lei de achitat”, a mai spus femeia.
Nu este primul credit pe care îl are
Maria Spânu susține că șocul cel mai mare a fost în momentul în care a aflat că nu era vorba doar despre o simplă plată în rate către comerciant, ci despre existența unui nou credit.
„Este adevărat că soțul meu avea un credit la TBI pentru care plătim de câțiva ani, dar nu am știut că acum se va face un nou credit. Am sunat la bancă și nu mi-au putut oferi detalii despre acest credit, dar totuși trebuie să mai plătesc. Nu pot dormi noaptea, nu am liniște, nu am de unde să mai plătesc. În ultima perioadă nici nu mi-au mai răspuns la telefon. Vreau să știu cât mai am de plată, dar nimeni nu îmi spune”, a afirmat femeia.
Aceasta spune că situația i-a afectat puternic echilibrul emoțional și că trăiește cu teama că datoria va continua să crească. În plus, susține că nu mai dispune de resurse financiare pentru a achita suma solicitată și că tocmai de aceea a încercat să plătească anticipat, pentru a reduce perioada creditului și valoarea dobânzii.
Comerciantul o contrazice pe femeie
De cealaltă parte, comerciantul Daniel Augustin respinge acuzațiile și afirmă că femeia confundă mai multe credite și modalitatea de plată.
„Doamna confundă băncile, are mai multe credite. Ea crede că, dacă depune banii la bancomat, se achită automat acest credit. Când a achiziționat de la noi, a făcut creditul prin TBI Bank. Astăzi, 7 august 2026, i-am arătat că avea contractul pe WhatsApp, dar doamna nu știe să umble, pentru că era pe telefonul soțului. Ea are rata de 178 de lei pe lună și mi-a spus că vrea ca, într-o lună, să pună 150 de lei și în următoarea lună să pună 200 de lei, dar i-am explicat că nu se poate să achite mai puțin decât valoarea ratei. Ea a crezut că, dacă depune banii, se scade direct din acest debit. Astăzi i-am arătat din nou cum să plătească pentru a-i scădea din acest credit”, a declarat Daniel Augustin reporterilor BZI.
Maria Spânu contestă însă această versiune și susține că nu a avut acces la contractul invocat de comerciant.
„N-am contractul pe WhatsApp, minte. Azi i-am cerut să-mi dea codul de bare al contractului și a refuzat. M-a trimis la TBI”, a spus femeia.
În prezent, aceasta afirmă că nu știe cu exactitate care este soldul rămas de plată și că încearcă să obțină clarificări privind creditul pe care spune că nu l-a înțeles în momentul încheierii tranzacției.
Reprezentanții TBI au fost contactați de reporterii BZI pentru un punct de vedere, însă, până la momentul închiderii ediției, nu au oferit niciun răspuns.
O femeie din Moșna, județul Iași, s-a trezit cu un credit la TBI Bank, deși voia să-și achiziționeze electrocasnice în rate.
Sunt multi batrani, care habar nu au sa umble pe telefon iar apoi urla in gura mare ca li se fura bani…frate, dar nu mai bine stai in banca ta? vrei sa ajuti un om si uite ce patesti….pai, doamna ce credea? ca ia asa produsele fara dobanda? pana si pe emag se vinde in rate cu dobanda…fara dobanda cumpara in rate (pe emag) cei care au vechime mai mare si un venit sustenabil.
Ratele sunt pentru săraci !, săracii după semnare au mai multe obligații decit vreun drept
Pai asa fac astia inclusiv parcurile auto cica masini in rate dar de fapt iti fac credit mai platesti si acolo dobanzi . Ar trebui sa intervina autoritatile 0entru reclama falsa . Fac reclama bunuri in rate dar de fapt bunhri cu credit
Pentru XYZ.Daca esti banana si nu intelegi ceva intreaba un prieten cunostinta.Iti trebuie cazan in rate,cand tu esti rupt in dos?Da,este adevarat parcul iti vinde masina in rate prin credit.Mai pe romaneste parcul auto isi primeste banii de la banca care care este colaboratoare(adica iti plateste masina dorita)si pe urma tu returnezi banii respectivei banci.Ce crezi,ca acei bani de imprumut nu sunt purtatori de dobanzi?Nu fac reclama falsa.Tu esti banana si ar trebui sa ramai cocotat in bananier,deoarece acolo nu iti trebuie masina.
Din text se înțelege că,doamna a prezentat buletinul soțului care avea credit la TBI Bank prin urmare a solicitat refinanțare.Intrebare: Soțul a fost prezent sau doamna a semnat fără procura in numele lui? Dacă „DA” vorbim de Infracțiune.