A dispărut un brand românesc de autoturisme! Este vorba despre ARO, care a luat naștere odată cu Dacia în anii comunismului. După 1990, Dacia a continuat să se dezvolte și este, în prezent, un nume important pe piața mondială, sub umbrela gigantului francez Renault. ARO în schimb a intrat în declin și doar nostalgicii colecționari mai păstrează mașini ale acestui brand. ARO era vestit în toată lumea și vindea pe bandă rulantă.
A dispărut un brand românesc de autoturisme!
Faimosul brand de autoturisme ARO a dispărut după ani în care a vândut în peste 100 de țări. Numele a fost ales inspirat, scurt, ușor de reținut și relevant pentru origine, ARO = Auto România. În vremea de glorie, la ARO lucrau circa 10.000 de oameni, în trei schimburi. La apogeu, uzina producea 20.800 de autovehicule pe an.
Fabrica de autoturisme ARO era întinsă de-a lungul râului Târgului, Câmpulung Muscel, pe o suprafață de aproape 40 de hectare. Avea șapte porți de intrare care facilitau accesul angajaților în cele 4 mari sectoare ale uzinei. Pe platformă existau patru fabrici distincte: de prelucrare, de montaj, de scule și matrițe și cea de piese și subansamble auto. Primele trei fabrici erau situate în aceeași locație, în timp ce ultima, cea de piese și subansamble auto se afla la o distanță de cinci kilometri fața de primele trei.
În 2003, acest brand românesc vestit în toată lumea a fost vândut unei companii americane, dar privatizarea a fost un eșec. Astăzi, brandul românesc ARO a dispărut și doar colecționarii mai dețin modelele ARO de altădată. De asemenea, câteva mai pot fi văzute și la Muzeul Automobilului Românesc din Câmpulung Muscel.
Fabrică în țară cu producție unicat
Deși unele fabrici au ajuns o ruină, există și investiții record pentru dezvoltarea industriei auto. Compania finlandeză Nokian Tyres a deschis recent o fabrică în România. Fabrica va produce anvelope pentru autoturisme. Această fabrică inaugurată în Oradea este prima fabrică de anvelope din lume cu zero emisii de dioxid de carbon. Producția record va începe în acest an. Nokian Tyres a început deja o campanie de recrutare pentru atragerea angajaților calificați. Numărul planificat de angajați pentru fabrica din Oradea este de aproximativ 500 de persoane. Valoarea totală a proiectului este de aproximativ 650 de milioane de euro, poziționând astfel compania finlandeză printre cei mai mari investitori străini din România.
,,Datorită noii noastre fabrici de anvelope cu zero emisii de dioxid de carbon suntem pregătiți să fim liderii industriei și să stabilim un nou standard pentru producția sustenabilă de anvelope.”, a declarat Jukka Moisio, președinte și CEO al Nokian Tyres.
România se va mândri cu cea mai mare fabrică de anvelope nepoluante din lume. Investiția pentru deschiderea fabricii se ridică la 650 de milioane de euro. Producția de anvelope va începe din 2025, iar tirajul anual va fi de 6 milioane de anvelope. Fabrica din Oradea este prima fabrică de anvelope din lume alimentată în totalitate cu energie verde.
„Este una dintre cele mai mari investiţii care se implementează în România, cel puţin în ultimii 10 ani de zile din câte ştiu eu, 650 de milioane de euro într-un timp record să-i spunem aşa, într-un an şi şapte luni de zile a fost finalizată construcţia şi suntem în momentul în care vor începe efectiv producţia.”, a precizat primarul orașului Oradea.
În schimb, câteva branduri românești au dispărut complet de pe piață. Este și cazul brandului ARO, iar astăzi doar colecționarii mai dețin modele ARO de altădată.