Prima pagină » Sanatate » A făcut stop cardiac la doar 5 ani! Părinții au crezut că fetița lor le face o farsă de Halloween

A făcut stop cardiac la doar 5 ani! Părinții au crezut că fetița lor le face o farsă de Halloween

31 oct. 2025, 09:17,
Ionela Melinte în Sanatate

Părinții au crezut că fetița lor le face o farsă de Halloween, dar realitatea era cu totul alta. Fetița a fost în punctul de a-și pierde viața după ce a făcut un stop cardiac.

Ella-May, o fetiță de doar 5 ani din Cheshire, Marea Britanie, a fost la un pas de moarte în timpul sărbătorii de Halloween, după ce a suferit un stop cardiac neașteptat chiar în fața părinților săi. Mama, Gemma Ehlen, în vârstă de 31 de ani, a crezut inițial că totul este o farsă pregătită de micuță pentru a o speria, fără să își dea seama că inima copilei încetase să mai bată.

Părinții au crezut că fetița lor le face o farsă de Halloween

Gemma Ehlen, mama fetiței, susține că micuța fusese întotdeauna sănătoasă, plină de energie și entuziasm, un copil care iubea joaca și surprizele. În urmă cu 2 săptâmâni de accident mama a observat că fata ei era mai obosită ca de obiceri.

„Am crezut că e epuizată pentru că tocmai începuse școala, e un pas important pentru orice copil”, a declarat Gemma Ehlen, mama fetiței.

Pe 25 octombrie, chiar înainte de vacanța de jumătate de semestru, Gemma a mers să ajute la petrecerea de Halloween organizată la școala fetiței care era foarte fericită și se bucura împreună cu colegii. În clipa în care s-au întors acasă mama a observat că fetița avea un comportament ciudat.

„I-a plăcut enorm, dar după petrecere era atât de obosită încât nu mai putea merge până acasă. Se lovea singură și plângea, am crezut că era doar prea obosită. Am pus-o la culcare, iar a doua zi era din nou ea însăși”, a mărturisit Gemma.

Totul părea normal până în dimineața următoare, când Gemma îi făcea unghiile fetiței.

„Mi-a spus că trebuie să meargă la baie, iar o oglindă s-a răsturnat în cameră, ceea ce a făcut-o să tresară. Am auzit-o spunându-i tăticului ei că vrea să sară dintr-odată și să mă sperie, îi place mult să facă asta”, a spus mama.

Părinții au crezut că își vor pierde fetița

Câteva clipe mai târziu, fetița a început să aibă un comportament ciudat, dar mama a crezut că face parte din gluma pe care o făcea.

„La început am râs, am crezut că face o glumă, dar apoi buzele i s-au făcut albastre și s-a prăbușit. În acel moment am înțeles că e ceva grav”, a susținut Gemma Ehlen.

Părinții au intrat în panică și au început imediat manevrele de resuscitare, în timp ce au sunat la urgențe. În ajutor a venit un vecin care era parametic și a ajutat la resuscitare, iar după ce echipajul medical a ajuns, paramedicii au indus-o pe fetiță în comă chiar în cameră, înainte de a fi transportată la spital.

În drum spre spital, fetița a fost stabilizată, dar situația rămânea critică. La o oră după incident, a fost internată la terapie intensivă. Din păcate, chiar de Halloween, fetița a suferit un nou stop cardiac și a fost ținută în comă timp de 9 zile.

„Eu și Dan nu ne-am mișcat de lângă ea. A fost îngrozitor, a trebuit chiar să fim audiați de poliție, ca să se asigure că nu era nimic suspect”, a declarat mama.

După mai multe investigații, medicii au descoperit că Ella-May suferă de tahicardie ventriculară polimorfă catecolaminergică, o boală genetică rară care provoacă aritmii periculoase și poate fi fatală.

„Doctorii ne-au explicat că inima ei nu reușește să controleze bine adrenalina. Asta înseamnă că trebuie să evite orice emoție puternică sau entuziasm. E foarte greu pentru un copil de 5 ani, dar se descurcă incredibil de bine”, a explicat Gemma.

Pentru a-i salva viața, medicii i-au montat un dispozitiv care monitorizează permanent activitatea inimii. Fetița a fost supusă unei intervenții chirurgicale numite simpatectomie, prin care anumiți nervi au fost secționați pentru a reduce cantitatea de adrenalină care ajunge la inimă.

Astfel, părinții au crezut că fetița lor le face o farsă de Halloween, dar din nefericire aceasta a intrat în stop cardiac.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO Cum verifici online pensia și vechimea în muncă în 2026. Pașii necesari pentru a afla când te poți pensiona
Românii pot verifica mult mai simplu în 2026 stagiul de cotizare, vechimea în muncă și eligibilitatea pentru pensionare direct online, fără drumuri la ghișee și fără solicitări repetate de documente de la angajatori. Platforma digitală a Casei Naționale de Pensii Publice permite acces rapid la informațiile despre contribuțiile sociale și perioadele lucrate, într-un context în […]
Cum verifici online pensia și vechimea în muncă în 2026. Pașii necesari pentru a afla când te poți pensiona

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
20 mai 2026
20 mai 2026