Prima pagină » Local » A început „vânătoarea”! Bicicliștii și conducătorii de trotinete au intrat în vizorul polițiștilor. Deja au fost aplicate sancțiuni
A început „vânătoarea”! Bicicliștii și conducătorii de trotinete au intrat în vizorul polițiștilor. Deja au fost aplicate sancțiuni

A început „vânătoarea”! Bicicliștii și conducătorii de trotinete au intrat în vizorul polițiștilor. Deja au fost aplicate sancțiuni

19 aug. 2023, 02:00, 5 ,
Dragos Savin în Local

Poliţiştii Biroului Rutier Iași au organizat şi executat o acţiune pentru combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere şi, în special, a celor produse pe fondul abaterilor la regimul rutier, săvârşite de biciclişti și de conducătorii de trotinete

Noi acțiuni de control în trafic, pe toată raza județului Iași. Poliţiştii Biroului Rutier Iași au organizat şi executat o acţiune pentru combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere şi, în special, a celor produse pe fondul abaterilor la regimul rutier, săvârşite de biciclişti și de conducătorii de trotinete.

În cadrul acțiunii au fost aplicate 22 de sancțiuni contravenționale (16 bicicliști, 6 conducători trotinete), în valoare de circa 4.700 de lei. De exemplu, un bărbat de 41 de ani din Iași a fost depistat traversând cu bicicleta o trecere de pietoni de pe strada Vasile Lupu. Acesta a fost sancţionat contravenţional, conform OUG 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice.

Tot poliţiştii din cadrul Biroului Rutier Iași au organizat şi executat o acţiune, în municipiul Iaşi, pentru combaterea accidentelor rutiere produse pe fondul nerespectării normelor rutiere referitoare la prioritatea de trecere a vehiculelor. Au fost legitimate 70 de persoane și au fost aplicate 114 sancțiuni contravenționale, dintre care: 9 pentru neacordare prioritate vehicule, 4 pentru neacordare prioritate pietoni, 101 pentru alte abateri.

Valoarea totală a acestora este de 33.785 de lei. Au fost reținute 18 permise de conducere, dintre care 9 pentru neacordare prioritate vehicule, 4 pentru neacordare prioritate pietoni, iar 5 pentru alte abateri și au fost retrase 6 certificate de înmatriculare. Spre exemplu, un bărbat de 51 de ani a condus un auto în mun. Iași şi nu a acordat prioritate de trecere vehiculelor care circulau pe drumul cu prioritate. Astfel, acesta a fost sancționat contravențional, conform O.U.G. nr. 195/2002, și s-a dispus reţinerea permisului de conducere pe o perioadă de 60 de zile.

Bicicliștii și conducătorii de trotinete au intrat în vizorul polițiștilor

Trebuie precizat faptul că nu doar bicicliștii și conducătorii de trotinete au intrat în vizorul oamenilor legii. Zilele trecute, polițiștii Biroului Rutier Iași împreună cu polițiștii din cadrul secţiilor de poliție urbană Iași și în colaborare cu reprezentanți ai Inspectoratului Județean de Jandarmi Iași și Poliţiei Locale Iaşi au organizat activități pe raza municipiului Iași, pe linia prevenirii şi combaterii conducerii autovehiculelor de către persoane aflate sub influenţa băuturilor alcoolice sau a substanţelor psihoactive. Au fost controlate 207 autoturisme, fiind testați alcooltest 165 de conducători auto și au fost aplicate 62 de sancțiuni contravenționale în valoare de peste 16.000 de lei, reținut un permis de conducere (conducere sub influența alcoolului) și ridicate 4 certificate de înmatriculare.

Bicicliștii și conducătorii de trotinete au intrat în vizorul polițiștilor, însă nu înseamnă că restul participanților la trafic nu vor fi verificați.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Articol recomandat
FOTO Autoritățile vin cu recomandări urgente pentru populație după explozia de la CET Vest București
Autoritățile au transmis recomandări pentru locuitori după explozia de la CET Vest București. O bubuitură puternică urmată de un incendiu de amploare a avut loc luni seară la CET Vest din București, generând o mobilizare masivă a echipajelor de intervenție. Incidentul a vizat mai multe transformatoare electrice, iar flăcările s-au manifestat violent, necesitând o intervenție […]
Autoritățile vin cu recomandări urgente pentru populație după explozia de la CET Vest București
Comentarii
  • Păcat că nu se fac controale și mai la vale de centru.

  • Pe europeană care e metoda de calmare a celor care merg 130km/h, care dau flashuri insistent si care stau la 2m in spatele tau sa te ferești? Sau bicicletele sunt mai periculoase? ….. Alta chestie interesanta….. Cate amenzi au fost date pt copiii care nu stau in scaunele auto? Vezi des copii mici pe locurile din fața neancorati…. Politia nu isi face treaba cum trebuie, doar la ordine funcție de ce deranjează pe sefi….

  • Vor fi tot mai dese și mai îndenlungate acțiunile de combatere a sărăciei bugetului de stat degeaba !, stați liniștiți că urmați și voi, după ce termină cu șoferii apoi bicicliștii, trotinețiștii se vor pune pe vinat pietoni cu mască ori fără apoi pe Deținătorii de animale și tot așa pină vă vor amenda , impozita, taxa chiar si atunci cînd nu ieșiți din casă

  • unde sunt actiunile politiei fata de gunoaiele care parcheaza pe pistele de biciclete? cata nerusinare!

  • vrem mai putine oi pe trotinete

    tu iti dai seama daca ar face asta zilnic, s-ar goli orasul) , ar fi ca in anii 2006-2007, mai putine oi pe sosea si pe trotinete

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
22 aprilie 2026
22 aprilie 2026
Articole similare
Pasiune „incendiară”! Un pompier din Iași are pata pusă pe prostituatele din oraș: pe două dintre ele le-a chemat la el acasă, le-a „iubit”, apoi le-a tâlhărit
02:00
Pasiune „incendiară”! Un pompier din Iași are pata pusă pe prostituatele din oraș: pe două dintre ele le-a chemat la el acasă, le-a „iubit”, apoi le-a tâlhărit
A îndurat 14 ani de bătăi din partea soțului violent! Bărbatul a avut 6 ordine de protecție față de femeie. „Aveam o zi în care nu mă lovea și 10 în care mă bătea”
02:00
FOTO A îndurat 14 ani de bătăi din partea soțului violent! Bărbatul a avut 6 ordine de protecție față de femeie. „Aveam o zi în care nu mă lovea și 10 în care mă bătea”
Un interlop cunoscut din Iași vrea să scape de pușcărie, deși și-a ucis fratele! „Cauza decesului ar putea fi manevrele efectuate de ambulanțier!”
02:00
Un interlop cunoscut din Iași vrea să scape de pușcărie, deși și-a ucis fratele! „Cauza decesului ar putea fi manevrele efectuate de ambulanțier!”
Proiectul care interzice păcănelele în municipiul Iași a ajuns la votul final, iar de săptămâna viitoare intră în vigoare! Aproape 150 de săli vor fi închise
02:00
FOTO Proiectul care interzice păcănelele în municipiul Iași a ajuns la votul final, iar de săptămâna viitoare intră în vigoare! Aproape 150 de săli vor fi închise
Așa arată un proiect imobiliar luxos și inedit din Iași! Copou Garden Residence a dezvoltatorului Daniel Niculiță include peste 1.000 de apartamente și o grădină impresionantă
02:00
FOTO Așa arată un proiect imobiliar luxos și inedit din Iași! Copou Garden Residence a dezvoltatorului Daniel Niculiță include peste 1.000 de apartamente și o grădină impresionantă
Un antrenor de fitness din Iași și-a înșelat soția și a luat, fără ca ea să știe, mii de euro din banii de la nuntă
02:00
FOTO Un antrenor de fitness din Iași și-a înșelat soția și a luat, fără ca ea să știe, mii de euro din banii de la nuntă
Ieșenii vor plăti peste 27 de milioane de euro pentru construirea Sălii Polivalente! Licitația va fi reluată
02:00
FOTO Ieșenii vor plăti peste 27 de milioane de euro pentru construirea Sălii Polivalente! Licitația va fi reluată
Aproape toți fermierii cu suprafețe mici și medii din Iași au depus cererile la APIA. Latifundiarii sunt programați să vină de luna viitoare
02:00
Aproape toți fermierii cu suprafețe mici și medii din Iași au depus cererile la APIA. Latifundiarii sunt programați să vină de luna viitoare
Vernisaj dedicat tinerilor artiști la Iași: 140 de lucrări reunite în Salonul Anual de Artă „Atelier 35”, sub semnul lui Constantin Brâncuși
02:00
FOTO Vernisaj dedicat tinerilor artiști la Iași: 140 de lucrări reunite în Salonul Anual de Artă „Atelier 35”, sub semnul lui Constantin Brâncuși
Schimbări majore în cea mai aglomerată parcare din Iași! Se vor monta bariere, locurile vor fi limitate, iar prețul va fi de 7 lei pe oră
02:00
FOTO Schimbări majore în cea mai aglomerată parcare din Iași! Se vor monta bariere, locurile vor fi limitate, iar prețul va fi de 7 lei pe oră