National

A venit vestea! Buletinele vor fi schimbate. Klaus Iohannis va promulga această lege

Publicat: 15 iul. 2020
A venit vestea! Buletinele vor fi schimbate. Klaus Iohannis va promulga această lege
A venit vestea! Buletinele vor fi schimbate. Klaus Iohannis va promulga această lege

A venit vestea! Buletinele vor fi schimbate. Klaus Iohannis va promulga această lege. Marți, 14 iulie 2020, a fost adoptat proiectul de lege de către Camera Deputaților, proiect ce prevede eliberarea noilor cărţi de identitate electronice cu cip. Aceste buletine sunt opționale, iar românii care nu doresc să le obțină, pot opta pentru cărți de identitate simple. Klaus Iohannis urmează să promulge această lege.
Cartea electronică de identitate va înlocui cu succes cardul de sănătate. De asemenea, aceasta va putea fi folosită pentru autentificarea în sistemele informatice ale instituțiilor statului și nu numai.

Noua carte de identitate va putea fi emisă și copiilor sub 14 ani

Chiar și copiii sub 14 ani pot beneficia de această nouă carte de identitate. În acest fel, opţional și numai la solicitarea părinţilor sau a reprezentanţilor legali, se poate elibera o carte de identitate simplă sau o carte electronică de identitate, indiferent de vârsta copilului. Cu toate acestea, până la împlinirea vârstei de 12 ani, cartea electronică de identitate se eliberează fără imaginile impresiunilor papilare.

Cât timp sunt valabile noile cărți de identitate electronice. A venit vestea! Buletinele vor fi schimbate. Klaus Iohannis va promulga această lege

Potrivit proiectului de lege, cărțile de identitate vor avea următoarele termene de valabilitate, de la data eliberării:
a) valabilitate de 2 ani, pentru persoanele cu vârsta cuprinsă între 0 şi 14 ani;
b) valabilitate de 4 ani, pentru persoanele cu vârsta cuprinsăîntre 14 şi 18 ani;
c) valabilitate de 10 ani, după împlinirea vârstei de 18 ani;
d) cu valabilitate nelimitată, după împlinirea vârstei de 60 de ani, pentru cartea de identitate simplă.

Cartea electronică de identitate oferă posibilitatea titularului să se autentifice în sisteme informatice ale Ministerului Afacerilor Interne şi în sisteme informatice ale altor instituţii publice sau private, dar și pentru a utiliza semnătura electronică potrivit legii.
Ar trebui adăugat faptul că cetățenii români cu domiciul în România, dar care vse află temporar în străinătate pot depune cerere pentru eliberarea actului de identitate: la misiunea diplomatică sau oficiul consular al României din străinătate, în cazul în care, din motive obiective, nu se pot deplasa la serviciul public comunitar de de evidenţă a persoanelor de la locul de domiciliu sau reşedinţă, exceptându-se cererea pentru eliberarea unei cărţi de identitate provizorii, precum şi la serviciul public comunitar de evidenţă a persoanelor, prin împuternicit, pe bază de procură specială autentificată la misiunea diplomatică sau oficiul consular al României din ţara respectivă.

Care sunt datele pe care le vor conține noile buletine electronice

Cartea electronică de identitate va cuprinde date în format tipărit şi în format inscripţionat prin tehnici speciale, date în format electronic, precum şi elemente de particularizare şi de siguranţă. Datele cu caracter personal care se înscriu pe cartea electronică de identitate sunt următoarele:

a) datele din formatul tipărit, cu excepţia semnăturii olografe a titularului;
b) prenumele părinţilor titularului;
c) un certificat pentru semnătură electronică şi, după caz,certificate calificate pentru semnătură electronică, astfel cum acestea suntdefinite în legislaţia din domeniu;
d) datele biometrice ale titularului, constând în imaginea facială şi, după caz, imaginile impresiunilor papilare a două degete.

Nu vă faceți griji pentru datele dumneavoastră, deoarece după stocarea lor în bazele de date pentru producție se şterg imediat prin procedură automată şi ireversibilă.

Momentul emiterii noilor buletine cu cip

Noile cărți de identitate se vor imprima în mod eșalonat în termen de 18 luni de la data emiterii primei cărţi electronice de identitate sau a primei cărţi de identitate simple. Unul dintre regulamentele Uniunii Europene obligă autoritățile să schimbe cartea de identitate până în 2 august 2021.





Adauga un comentariu