Prima pagină » Titlurile zilei » Accident neobișnuit în Copou: două autospeciale de poliție s-au izbit violent, iar una dintre ele a fost proiectată într-un autoturism. Erau conduse de polițiști de 21 și 23 de ani

Accident neobișnuit în Copou: două autospeciale de poliție s-au izbit violent, iar una dintre ele a fost proiectată într-un autoturism. Erau conduse de polițiști de 21 și 23 de ani

05 feb. 2026, 02:00, 21 ,
Lucian SAVA în Titlurile zilei

Două autospeciale de poliție s-au izbit violent în Copou. Un polițist în vârstă de 21 de ani a fost neatent și a intrat cu autospeciala pe care o conducea într-o altă autospecială de poliție. Ulterior, una dintre mașinile de poliție a fost proiectată într-un autoturism

Liviu Poenariu are 21 de ani și este agent de poliție în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Iași. Acesta se afla luni, pe 2 februarie, în jurul orei 10:30, la volanul unui autoturism marca Dacia Logan, autospecială de poliție, pe strada Dr. Vicol, iar la intersecția cu bulevardul Carol I, din cauza neatenției probabil, nu a putut frâna la timp și a intrat în coliziune cu o altă autospecială, condusă de un coleg de-al său, pe nume Lucian Maftei. Autospeciala condusă de Maftei a fost proiectată într-un autoturism. Astfel, accidentul s-a produs pe fondul nerespectării distanței în mers.

Accident în Copou: două autospeciale de poliție au fost implicate

Cele două autospeciale de poliție au fost serios avariate, dar din fericire agenții de poliție și femeia care se afla la volanul autoturismului izbit nu au fost răniți. Atât agenții de poliție, cât și conducătoarea auto au fost testați cu aparatul alcooltest, iar rezultatele indicate au fost negative.  Reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Iași au făcut câteva precizări legate de acest incident.

„La data de 2 februarie a.c., pe strada Vicol, din municipiul Iași, a avut loc un eveniment rutier, soldat cu pagube materiale. Din verificările efectuate a rezultat faptul că un tânăr de 21 de ani a condus autospeciala de poliție, iar într-o intersecție, pe fondul nepăstrării unei distanțe corespunzătoare, ar fi intrat în coliziune cu o altă autospecială de poliție, condusă de un tânăr de 23 de ani. Din impact, autospeciala condusă de tânărul de 23 de ani ar fi intrat în coliziune cu un autoturism, condus de o femeie de 38 de ani. În urma evenimentului rutier au fost înregistrate pagube materiale. Conducătorii auto au fost testați alcoolscopic, rezultatele fiind negative. Verificările sunt continuate în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul rutier, urmând să fie dispuse măsuri legale în consecință”, a declarat Adina Ciobanu, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Iași.

Multe autospeciale de poliție de la Hârlău, distruse

Trebuie precizat faptul că agentul Maftei și agentul Poenariu sunt colegi la Secția nr. 9 Rurală Hârlău. În ultima vreme, mai multe autospeciale ce aparțin Poliției Hârlău, așa cum aparțineau și cele două care s-au izbit în Copou, au fost avariate după ce au fost implicate în accidente rutiere. De exemplu, un Duster a fost distrus, în anul 2023, după ce un polițist din Hârlău a pierdut controlul volanului în timp ce urmărea un șofer care nu a oprit la semnale, pe raza localității Pârcovaci. Și acel agent avea puțină experiență la volan. Se pare că și o autospecială marca VW Polo a fost distrusă tot în urma unui incident în trafic. Dacă se vor lua măsuri după ce doi polițiști s-au izbit cu autospecialele de poliție în Copou, rămâne de văzut.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Articol recomandat
Ilie Bolojan anunță că nu va crește prețul la gaze nici în 2026! „Protejăm cetățenii de puseul de inflație”
Ilie Bolojan anunță că nu va crește prețul la gaze nici în 2026. Mai mult, premierul transmite că, din 2027, România va exploata resursele din Marea Neagră și va exista mai mult gaz pe piață, ceea ce ar putea duce la prețuri mai mici. Însă, până atunci, premierul României propune o perioadă de tranziție de […]
Ilie Bolojan anunță că nu va crește prețul la gaze nici în 2026! „Protejăm cetățenii de puseul de inflație”
Comentarii
  • Alexa Spăgarul

    La IPJ Iași a tunat și adunat. Polițiști smardoi (Duduman@Angheluta), bătăuși de femei (,, luptătorul „De la SAS),bețivi (cazul Roșca, cel care a omorît un pieton),oare chiar această instituție este blestemată să aibă angajați numai idioți?!

  • Idiotii astia tineri din politie si rutiera mai ales, la 20 de ani sa le dai pe mana masini puternice si girofare, se cred zmeii iasului. E ca la beizadele. Astia de la rutiera, politia generatiei Z, cu girofare, fara girofare, bizonii iasului. I-as inscrie la Raliul Iasului sa le mai potolesc tostesteronul

  • Au facut anumit sa le dea si lor BMW ca doar sunt tineri

  • Deci avem la Hârlău un caz special unde inspectoratul a mușamalizat prin stilul caracteristic,internele se comportă ca o mafie,grup organizat de crimă și cine conduce și organizează?
    Fix comandantul care ar trebui să facă echilibru și să unească colectivul,dar nu,el și-a câștigat reputația de dezbinător de colective

  • Să îi vezi pe acești PUȚOI de milițieni cum stau noaptea în patrula sub podul de la pasajul,,Octav Bancila,,și beau vodka,,ALEXANDER,,sticluțe de 50ml…Totuși la ieșirea din serviciu ar trebui să fie pusi să sufle în ETILOTEST. Să vezi atunci…

    • Mai există DGA?

      La Hârlău îl avem Cattani pe Ciobotarul Răzvan care a distrus cea mai scumpă autospeciala iar șeful Inspector principal Salda Mihai Cristian a falsificat evident toată situația,a mușamalizat și cum era de așteptat a tras sforile la parchetul Hârlău pentru a favoriza polițiștii care au acționat ilegal și în stil criminal

  • La Hârlău trebuie făcută curățenie, pestele de la Cap se inpute,oare în trei ani nu e cam mult patru autospeciale distruse total?
    Menegerul e la furat,el are alte preocupări, chefurile de la familia Bolocan o să îi iasă pe 👃

    • Condamnat pentru abuz

      Apropo,domnule inspector șef Chestor Gîtlan de ce nu îți iei mascota
      de Salda la tine înapoi sau vrei să îl vizitezi la pușcărie?
      A devenit un infractor notoriu ,nimeni nu vede ?
      Cît mai mușamalizați nenorocitilor

  • Astia sunt chisatii de militieni tatuati si cu frizura de fotbalisti care ne opresc in trafic si ne controleaza. Mai e un oligofren Hutanu, pandacul de la Gara Iasi. Mai borbasilor ce sunteti!!!

    • Ai oficializat tu „frizura de fotbalist”, ai ceva drepturi de autor pe ea, analfabet mic si frustrat?!?!?!??? normal ca „chisatii” au dreptul ABSOLUT LEGAL, sa te opreasca in trafic si sa te controleze. ai tu ceva cu „oligofrenul Hutanu” de la gara, care probabil te a cadorisit cu o sanctiune ceva!! cand ai zis oligofren, ai vrut sa te caracterizezi, istetule?!!!

  • Dosar 1016/239/2023

    Autorul Ciobotarul Răzvan a primit despăgubiri de peste un miliard de lei de la asigurări,se vede clar că omul este influient, dacă șeful Salda a vrut să îl scape de răspunderea penală și patrimonială uite că a făcut-o,dar degeaba?
    Sunt discuții cum că polițiștii infractori au împărțit cu șeful banii, astfel cum justifică cei doi milițieni infractori tratamentul preferențial

    • Cum nu se autosesizează nimeni, domnilor polițiști de la compartimentul intern al IPJ Iași, luați salarii mari degeaba, aveți cazuri minore,sau de fostul coleg de birou Salda Cristian Mihai nu vă atingeți,e intangibil Omul
      Acolo căutați și solicitați ajutorul DGA au competențe mari

  • Cine știe cunoaște

    Adevărul cu privire la mafia instaurată la poliția Hârlău pare să iasă la suprafață,curaj dragi colegi,cum familiile Ancuța și Bolocan dau pe țeavă la șef ,noi de ce să nu povestim de distracțiile din cluburile ieșene cu acești indivizi.
    Sau escapadele de zmardoiala ale lui Bolocan Dragoș de la Peco
    Sau zmardoiala dintre Sorina și Maya

  • Rămâne ca-n tren

    Domnilor, acesti oameni pot greși și îți pot suspenda permisul pe nedrept. Mai grav, aduci probe în instanta și Judecătorii le dau dreptate tot lor…..

  • Grigorii Alexandru

    La 21 ani ce sa te astepti din partea lor. Abia au iesit de pe poarta scolii de politie de la Campina, niste copii cruzi, care nu sunt maturi, au primit pe mana si nu auto si acesta este rezultatul!!! Niste adolescenti prea tineri si fara prea multa lipsa de experienta, care mancau la cantina scolii de politie ca niste salbatici, neatenti, idioti, inculti muuulti dintre ei.

  • Cascadorii râsului

    Vă dați seama ce catastrofa de ofițeri de poliție orășenească avem la conducerea poliției Hârlău.
    Au ajuns autospeciale să fie ca florile de colț,foarte rare și protejate de lege

  • Prostalai! Cred ca umbla si trasi pe nas la volan.

  • Banc oltenesc

    Poliția orașului Hârlău a rămas de căruță știți de ce?
    Pentru că are în frunte un măgar

  • Daca statul are autospeciale de dat…
    Sa vezi cand le pune kikirika camere cu AI 🙂

  • Ironia sorții

    Este o zi neagră ce arată impotenta din Ministerul internelor,unde sunt asigurările casco, agentul Poenaru va plăti toată viața la aceste 2 autospeciale iar agentul Ciubotaru Razvat deși era vinovat a ieșit basma curată și cu 💰 în cont, totuși a distrus un Duster

  • Doamne ajuta

    Un sobor de preoți pleacă de la catedrala patriarhală către Hârlău să sfințească sediul poliției, trebuie fugărit anticristul

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
05 februarie 2026
05 februarie 2026