Prima pagină » Economic Local » AFIR a plătit fermierilor din Iași 8 milioane de euro, fonduri europene pentru dezvoltarea afacerilor din mediul rural
AFIR a plătit fermierilor din Iași 8 milioane de euro, fonduri europene pentru dezvoltarea afacerilor din mediul rural

AFIR a plătit fermierilor din Iași 8 milioane de euro, fonduri europene pentru dezvoltarea afacerilor din mediul rural

28 iul. 2022, 02:00,
Raluca Costin în Economic Local

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) a plătit fermierilor din Iași fonduri europene în valoare de 8 milioane de euro. Noi plăți vor fi efectuate în această perioadă, pentru că se semnează contractele de finanțare cu noii beneficiari

Fermierii din Iași au primit de la AFIR fonduri europene în valoare de 8 milioane de euro, în anul 2022. Astfel, fermieri, procesatori, autorități publice locale și antreprenori au accesat banii necesari pentru agricultură și dezvoltare rurală. Noi plăți vor fi efectuate în această perioadă, pentru că se semnează contractele de finanțare cu noii beneficiari care au depus proiecte în anul 2021 și au aflat de curând dacă sunt eligibili la finanțare. Procesul de contractare este în continuă desfășurare, iar specialiștii din cadrul AFIR verifică ultimele dosare depuse de ieșeni și de ceilalți beneficiari din Moldova. Astfel, cei care au depus proiecte în submăsura 6.1 – Instalarea tinerilor fermieri, primesc de la 40.000 la 70.000 de euro. De asemenea, ieșenii vor primi între 80.000 și 300.000 de euro pentru achiziția de utilaje agricole.

Beneficiarilor din cele 6 județe (Iași, Botoșani, Suceava, Neamț, Vaslui și Bacău) AFIR a plătit peste 13 milioane de euro, fonduri europene nerambursabile. Reporterii BZI au arătat că este aglomerație la sediul AFIR în această perioadă.

AFIR a plătit fermierilor din Iași fonduri nerambursabile pentru dezvoltarea afacerilor

Fermierii din Iași investesc fonduri europene și în sectorul non-agricol. Noi liste cu beneficiari au fost publicate pe site-ul AFIR. Sectorul non-agricol a atras 36 de antreprenori din Iași care au depus la Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) solicitări de finanțare de peste 5 milioane de euro, iar jumătate dintre beneficiari primesc fondurile nerambursabile. Până în prezent, încă nu au fost semnate contractele de finanțare pentru aceste proiecte. Fiecare plan de investiții din domeniul non-agricol va fi finanțat cu 60.000 de euro.

Solicitanții eligibili pentru sprijinul financiar din Iași sunt micro-întreprinderile și întreprinderile non-agricole existente și nou-înființate, adică start-up-urile din mediul rural. Altă categorie de beneficiari eligibili sunt fermierii sau membrii unor gospodării agricole, autorizați cu statut minim pe PFA (n.r. – persoană fizică autorizată), care își diversifică activitatea de bază agricolă prin dezvoltarea unei activități non-agricole în zona rurală, în cadrul întreprinderii deja existente, încadrabile în micro-întreprinderi și întreprinderi mici. Excepție fac persoanelor fizice neautorizate. Activitățile eligibile la finanțare sunt cele de producție, meșteșugărești și de servicii.

Ieșenii pot înființa grupuri de producători cu fonduri europene

Ieșenii care vor să înființeze grupuri de producători cu fonduri europene pot depune cererile pe site-ul AFIR. Ieșenii pot accesa sprijinul public nerambursabil acordat prin submăsura 9.1, însă nu poate să depășească 10 la sută din valoarea producției comercializate în primii 5 ani de la recunoașterea respectivului grup. De asemenea, prin această linie de finanțare, grupurile de producători pot primi finanțare de până la 100.000 de euro/an. Sprijinul este plătit în tranșe anuale, fiind acordat în baza unui plan de afaceri, necesar pentru atingerea obiectivelor propuse, pentru o perioadă care nu poate depăși 5 ani de la data la care grupul de producători a fost recunoscut. Familia Preda, din Iași, care se ocupă de agricultură, vrea să depună un proiect pentru înființarea unui grup de producători.

„Ne-am gândit să ne asociem mai mulți fermieri, să depunem un proiect pentru a lua fonduri europene. Ne-am interesat la AFIR și cred că o să ne încadrăm să luăm banii. Trebuie să depunem proiectul”, susține Cristi Preda, fermier din Iași.

Pe de altă parte, AFIR a plătit fermierilor din Iași fonduri europene de aproximativ 2 milioane de euro și pentru modernizarea parcului auto.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
Directorul Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), avertisment șocant pentru populație! Noua alertă globală, febra hemoragică fără tratament!
Directorul Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), avertisment șocant pentru populație! Noua alertă globală, febra hemoragică fără tratament! Șeful OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, a avertizat ieri, 18 mai 2026, că suntem amenințați de vremurile periculoase pe care le trăim. Acesta a declarat o urgență internațională de sănătate publică în Congo și Uganda, după descoperirea unui focar […]
Directorul Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), avertisment șocant pentru populație! Noua alertă globală, febra hemoragică fără tratament!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
19 mai 2026
19 mai 2026
Articole similare
Studio-Analiză BZI LIVE cu invitatul special lect. univ. dr. Arthur Suciu, scriitor și cercetător în Științele comunicării – Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava! Dezbatere legată de criza politică și socială din România
15:00
Studio-Analiză BZI LIVE cu invitatul special lect. univ. dr. Arthur Suciu, scriitor și cercetător în Științele comunicării – Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava! Dezbatere legată de criza politică și socială din România
Studio-Politic BZI LIVE alături de Emanuel Ungureanu, deputat USR și membru în Comisia pentru Sănătate și Familie din Parlamentul României! Toate subiectele momentului vor fi dezbătute
15:00
Studio-Politic BZI LIVE alături de Emanuel Ungureanu, deputat USR și membru în Comisia pentru Sănătate și Familie din Parlamentul României! Toate subiectele momentului vor fi dezbătute
Roi uriaș de albine pe o mașină și o bancă din Alexandria. Reacțiile românilor au făcut deliciul internetului: „Dacă și ele trag la BMW…”
14:57
FOTO Roi uriaș de albine pe o mașină și o bancă din Alexandria. Reacțiile românilor au făcut deliciul internetului: „Dacă și ele trag la BMW…”
Ce premier își doresc ieșenii pentru România: „Să țină cu poporul și să fie apropiat de oameni”
14:52
FOTOVIDEO Ce premier își doresc ieșenii pentru România: „Să țină cu poporul și să fie apropiat de oameni”
Noemi Vaida și-a dedicat viața stânei și familiei. Tânăra ciobăniță din Maramureș a rămas orfană în urmă cu 9 ani
14:43
FOTO Noemi Vaida și-a dedicat viața stânei și familiei. Tânăra ciobăniță din Maramureș a rămas orfană în urmă cu 9 ani
Blocaj politic după consultările de la Cotroceni. Două variante pentru viitorul guvern al României
14:37
FOTO Blocaj politic după consultările de la Cotroceni. Două variante pentru viitorul guvern al României
Accident cu trei TIR-uri pe Autostrada A1, spre Pitești. Intervenție de urgență în Argeș
14:25
FOTO Accident cu trei TIR-uri pe Autostrada A1, spre Pitești. Intervenție de urgență în Argeș
Tatăl lui Daniel Pavel a murit chiar în ziua marii finale a show-ului de aventură Survivor
14:20
FOTO Tatăl lui Daniel Pavel a murit chiar în ziua marii finale a show-ului de aventură Survivor
Avertisment InfoCons înainte de Înălțare! Vopseaua de ouă poate conține până la 11 aditivi alimentari. Numărul E-urilor a crescut cu 250% față de 2015
14:04
Avertisment InfoCons înainte de Înălțare! Vopseaua de ouă poate conține până la 11 aditivi alimentari. Numărul E-urilor a crescut cu 250% față de 2015
Alertă globală: Bilanțul victimelor Ebola crește dramatic în Congo, iar Donald Trump reacționează după infectarea unui american
13:36
FOTO Alertă globală: Bilanțul victimelor Ebola crește dramatic în Congo, iar Donald Trump reacționează după infectarea unui american