Prima pagină » Local » Ajutoarele lui Moș Crăciun au ajuns la copiii din Golăiești

Ajutoarele lui Moș Crăciun au ajuns la copiii din Golăiești

18 dec. 2024, 11:22,
în Local

Polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Iași – Serviciul Cabinet, Biroul Siguranță Școlară, Serviciul pentru Acțiuni Speciale și Serviciul Criminalistic, cu sprijinul Asociației Internaționale a Polițiștilor – Regiunea 1 Iași au fost, preț de câteva clipe, ajutoarele lui Moș Crăciun.

„În prag de sărbători, peste 30 de copii din comuna Golăiești au pus pe hârtie, gândurile, dorințele și speranța că Moșul nu îi va uita și se va opri și la ei cu sacul plin de cadouri.

Colegii noștri polițiști, membri ai Asociației Internaționale a Polițiștilor -Regiunea 1 s-au mobilizat și au reușit să le îndeplinească dorințele.

Astfel, ieri, 17 decembrie 2024, la ora 11:00, a sunat clopoțelul la Căminul Cultural din Golăiești, marcând începutul sărbătorilor de iarnă, ocazie cu care copiii au primit de la Moș Craciun cadourile mult visate și așteptate.

Atmosfera de basm, darurile și chipurile încântate ale copiilor în timp ce ne-au colindat, ne-au dovedit faptul că misiunea noastră a fost îndeplinită cu succes.

Sărbători cu liniște și pace tuturor!”, a transmis IPJ Iași.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
Guvernul Luca Niculescu și-a început mandatul. Premierul promite că Pilonul 2 de pensii nu va fi modificat și anunță prioritățile
Guvernul condus de Luca Niculescu și-a început mandatul după șase luni de criză politică, iar premierul a anunțat că Pilonul 2 de pensii nu va fi modificat. Printre prioritățile noului Executiv se numără atragerea fondurilor europene, rectificarea bugetară și pregătirea bugetului pentru 2027. Cei 18 miniștri ai Cabinetului au depus jurământul de învestitură la Palatul […]
Guvernul Luca Niculescu și-a început mandatul. Premierul promite că Pilonul 2 de pensii nu va fi modificat și anunță prioritățile

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

BZI - Editia Digitală - pdf
21 octombrie 2026
21 octombrie 2026