Prima pagină » Actualitate » Alianța pentru Unirea Românilor își exprimă public disponibilitatea de a coopera cu partidele suveraniste S.O.S. România și Partidul Oamenilor Tineri
Alianța pentru Unirea Românilor își exprimă public disponibilitatea de a coopera cu partidele suveraniste S.O.S. România și Partidul Oamenilor Tineri

Alianța pentru Unirea Românilor își exprimă public disponibilitatea de a coopera cu partidele suveraniste S.O.S. România și Partidul Oamenilor Tineri

23 dec. 2025, 19:32, 2 ,
Redacția BZI în Actualitate

Alianța pentru Unirea Românilor își exprimă public disponibilitatea de a coopera cu partidele suveraniste S.O.S. România și Partidul Oamenilor Tineri.

„Având în vedere informațiile apărute în presa centrală, potrivit cărora, Alianța pentru Unirea Românilor își exprimă public disponibilitatea de a coopera cu partidele suveraniste S.O.S. România și Partidul Oamenilor Tineri, ca răspuns, după șapte zile de analiză, la apelul public lansat de preşedintele S.O.S. România, Av. Europarlamentar Diana Iovanovici-Șoșoacă pentru constituirea unui pol suveranist puternic de opoziție, facem următoarele precizări oficiale:

S.O.S. România salută această decizie înțeleaptă luată de conducerea A.U.R deşi constată că acest răspuns a fost transmis exclusiv prin intermediul presei, nu şi prin canale de comunicare oficiale sau instituționale, așa cum impun cutumele specifice dialogului politic responsabil și ale unei minime diplomații politice. Într-un context național grav, care reclamă coerență, maturitate și asumare publică, comunicarea prin intermediari media nu poate ține loc de dialog politic real.

În acest context, S.O.S. România adresează o invitație oficială Alianței pentru Unirea Românilor și Partidului Oamenilor Tineri pentru o întâlnire față în față, în vederea unei discuții deschise, oneste și instituționale privind posibilitatea unei cooperări politice suveraniste, în interesul național. Întâlnirea este propusă în una dintre următoarele variante:

Duminică, 28 decembrie 2025, ora 17:00, la Palatul Parlamentului, Grupul parlamentar S.O.S. România din Camera Deputaților; sau Luni, 29 decembrie 2025, ora 12:00, în aceeași locație.

Precizăm, fără echivoc, că nu a fost discutată niciodată ideea unei fuziuni între formațiunile politice menționate. Apelul S.O.S. România a vizat exclusiv coagularea unui pol suveranist de opoziție, bazat pe cooperare politică, coordonare parlamentară și acțiune comună pe teme majore de interes național, cu respectarea identității doctrinare și organizatorice a fiecărui partid.

România se află într-un moment în care orgoliile politice, ezitările și jocurile de imagine trebuie lăsate deoparte. Este timpul pentru discuții directe, asumate și transparente, nu pentru declarații indirecte și mesaje filtrate prin titluri de presă.

Partidul S.O.S. România rămâne deschis dialogului și așteaptă un răspuns oficial, pe măsura responsabilității pe care opoziția parlamentară o are față de poporul român”, transmite partidul S.O.S. România.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO Detalii de ultim moment în cazul crimei din Piatra Neamț. Martorii susțin că agresorul ar fi vrut să atace din nou după uciderea tatălui său
Noi detalii ies la iveală în cazul crimei din Piatra Neamț. Martorii susțin că agresorul ar fi încercat să continue comportamentul violent și după uciderea tatălui său. Cazul care a zguduit municipiul Piatra-Neamț și întreaga țară continuă să genereze reacții puternice, pe măsură ce apar noi detalii despre circumstanțele în care un polițist de 50 […]
Detalii de ultim moment în cazul crimei din Piatra Neamț. Martorii susțin că agresorul ar fi vrut să atace din nou după uciderea tatălui său
Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
05 iunie 2026
05 iunie 2026