Am pierdut unul dintre cei mai mari actori ai României. A plecat de dor după iubirea vieții sale

Urmărește BZI pe Google

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Se împlinesc 42 de ani de când suferința după marea sa iubire, l-a luat dintre noi pe Emanoil Petruț. Actorul de teatru și film, cu o voce de neuitat și o prezență scenică remarcabilă, a lăsat în urmă o carieră impresionantă, dar și o durere care i-a grăbit sfârșitul. Rămas singur după moartea soției, s-a stins la doar 51 de ani, lăsând o amintire de neșters în cultura română. Viața sa a fost strâns legată de scenă, poezie și de iubirea profundă pentru Catinca Ralea. Astăzi, numele său încă trăiește prin rolurile și versurile pe care le-a lăsat în urmă.

Emanoil Petruț, un destin marcat de talent încă din copilărie

Emanoil Petruț, nume emblematic în teatrul și cinematografia românească, s-a născut pe 8 februarie 1932, în orașul Mărășești, județul Vrancea. Provenea dintr-o familie modestă, fiul unui impiegat CFR, Gabriel Petruț, și al unei funcționare, Ecaterina Petruț.

Încă din copilărie, Emanoil a arătat o înclinație spre scenă, iar pasiunea pentru teatru a prins rădăcini la Focșani, unde familia sa s-a stabilit ulterior. Aici a urmat și cursurile Liceului Unirea, locul unde a urcat pentru prima dată pe scenă în cadrul unor trupe de amatori.

Deși debutul în teatru a fost unul timid, actorul a fost remarcat de marele George Vraca, care l-a văzut jucând într-un spectacol susținut la teatrul „Pastia” din Focșani. Impresionat de prestația tânărului, Vraca i-a recomandat să urmeze o carieră în actorie, un sfat care avea să-i schimbe radical viitorul.

De pe băncile facultății direct în lumina reflectoarelor

La doar 16 ani, în 1948, Emanoil Petruț s-a înscris la Facultatea de Teatru din Iași, sprijinit financiar de administrația locală din Mărășești. După un an de studiu, s-a transferat la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică din București, unde avea să își definitiveze formarea artistică. A absolvit în 1953, pregătit să își asume roluri importante pe scenă și pe platourile de filmare.

A debutat în film în 1951 cu rolul din „În sat la noi”, în regia lui Jean Georgescu. În anul următor, s-a remarcat în teatru printr-o apariție în piesa „Nepoții gornistului”, interpretare pentru care i s-a acordat Premiul de Stat.

Între anii 1953 și 1957, a jucat pe scena Teatrului „Nottara”, apoi s-a alăturat colectivului Teatrului Național, unde a continuat să evolueze artistic. În stagiunea 1957/1958, a fost distribuit în rolul Arbore din „Apus de Soare” de B. Șt. Delavrancea, sub regia Mariettei Sadova.