Prima pagină » International » Ambasada Japoniei în China, ”extrem de îngrijorată” după ce a fost atacată cu pietre: „Cerem guvernului chinez să asigure securitatea”
Ambasada Japoniei în China, ''extrem de îngrijorată'' după ce a fost atacată cu pietre:

Ambasada Japoniei în China, ”extrem de îngrijorată” după ce a fost atacată cu pietre: „Cerem guvernului chinez să asigure securitatea”

29 aug. 2023, 13:10,
în International

Ambasada Japoniei în China a indicat marţi că este „extrem de îngrijorată” de un val de acţiuni de hărţuire la adresa sediilor sale şi prin telefon, declanşat de la începerea deversării controversate de apă provenită de la centrala nucleară din Fukushima, relatează AFP.

„Desigur, regretăm (aceste fapte) şi suntem extrem de îngrijoraţi”, a declarat pentru AFP un purtător de cuvânt al ambasadei.

„Cerem guvernului chinez, în conformitate cu legislaţia internaţională, să asigure securitatea ambasadelor şi consulatelor din China, inclusiv a instituţiilor legate de Japonia şi cetăţenii japonezi”, a subliniat sursa citată.

China s-a opus ferm deversării de apă provenită de la centrala din Fukushima

Pe reţelele sociale, internauţi chinezi au distribuit înregistrări video în care pot fi văzuţi în timp ce formează numere de telefon nipone. Duminică, Tokyo a cerut Beijingului „să garanteze securitatea rezidenţilor japonezi în China”, după un val de hărţuire telefonică ce a vizat companii nipone.

Separat, Ambasada Tokyo la Beijing le-a cerut cetăţenilor săi să se abţină să vorbească tare în japoneză. Premierul japonez Fumio Kishida a condamnat luni atacurile cu pietre care au lovit ambasada Japoniei şi şcoli nipone din China.

Ministrul japonez de Externe Yoshimasa Hayashi a afirmat că s-a aruncat cu o cărămidă în sediul ambasadei nipone.

În legătură cu veridicitatea acestor afirmaţii, ambasada Japoniei a confirmat marţi că acestea sunt „în ansamblu exacte”.

China s-a opus ferm deversării de apă provenită de la centrala din Fukushima, apă filtrată şi diluată în conformitate cu un plan validat de AIEA.

În total, Japonia intenţionează să evacueze în Oceanul Pacific peste 1,3 milioane de metri cubi de apă tritiată (apă supergrea) de la centrala Fukushima şi aceasta într-un mod extrem de gradual – până la începutul anilor 2050, potrivit calendarului actual.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
Călin Georgescu și Horațiu Potra, din nou la Curtea de Apel. Procesul a fost amânat pentru 12 octombrie
Procesul lui Călin Georgescu și Horațiu Potra a fost amânat luni, 28 septembrie 2026, pentru 12 octombrie, la Curtea de Apel București. Procesul lui Călin Georgescu și Horațiu Potra, în dosarul în care fostul candidat la alegerile prezidențiale este acuzat alături de membrii grupării lui Potra de acțiuni împotriva ordinii constituționale, nu a început efectiv […]
Călin Georgescu și Horațiu Potra, din nou la Curtea de Apel. Procesul a fost amânat pentru 12 octombrie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

BZI - Editia Digitală - pdf
29 septembrie 2026
29 septembrie 2026