Prima pagină » Local » Analiză la rece a alegerilor locale pentru Primăria Iași! Mihai Chirica a pierdut doar 1000 de voturi comparativ cu 2020

Analiză la rece a alegerilor locale pentru Primăria Iași! Mihai Chirica a pierdut doar 1000 de voturi comparativ cu 2020

11 iun. 2024, 09:50,
în Local

BZI.RO vă propune o analiză la rece a alegerilor locale pentru Primăria Iași. Mihai Chirica a obținut în 2024 doar cu 1000 de voturi mai puțin decât în 2020, semn că edilul are un electorat stabil.

La Consiliul Județean Iași situație se schimbă pentru că Alexe Costel a câștigat aproximativ 5000 de votanți în 2024 comparativ cu 2020. Interesant este faptul că niciun partid politic nu poate face alianță de unul singur, nici la Consiliul Județean Iași și nici la Consiliul Local. Marele câștigător la nivel de județ este PNL reușind să câștige alegerile locale, având cele mai multe UAT-uri obținute.

Alegerile locale la Primăria Iași: Mihai Chirica a pierdut doar 1000 de voturi

Mihai Chirica a câștigat fără emoții un nou mandat la Primăria Iași. În 2024, edilul a avut un procent mai mare de voturi, dar la o participare net inferioară comparativ cu 2024.

În date absolute vorbim despre faptul că în 2024 au fost un pic peste 111.000 de voturi valabil exprimate, iar în 2020 au fost aproximativ 89.000 de voturi valabil exprimate. Comparativ cu 2020, în 2024, Mihai Chirica a obținut 35.128 de voturi. În 2020, actualul edil a obținut 36.196, adică cu aproximativ 1000 de voturi mai multe față de prezent. Contracanditații lui Mihai Chirica au rămas mult sub acesta. În 2024, Marius Bodea, candidatul USR, a obținut 28.431 de voturi valabil exprimate, iar Cosette Chirirău 16.198.

În 2020, principalul contracandidat al lui Mihai Chirica, Cosette Chichirău – pe atunci candidat USR – s-a clasat pe locul doi la mare distanță față de edil cu 26.111 de voturi valabil exprimate. În aceea ce privește ”migrarea” voturilor observăm faptul că apariția AUR a dus la o divizare a acestora. AUR este partidul care poate da un viceprimar, în contextul în care PNL nu este capabil să facă singur majoritatea. De subliniat este faptul că mandatele consilierilor locali vor intra în vigoare după data de 27 septembrie.

Care este situația la Consiliul Local Iași? USR nu a reușit să ”adune” voturile din alianță

Alegerile locale din Iași din 2020 și 2024 reflectă schimbări semnificative în peisajul politic al orașului, subliniind evoluția preferințelor electorale ale cetățenilor. În 2020, Partidul Național Liberal (PNL) a obținut o victorie semnificativă, acumulând 27.525 de voturi, adică 32,24% din total, și obținând astfel 11 mandate în Consiliul Local. Alianța USR PLUS a acumulat 4.785 de voturi (29,03%) și obținând 9 mandate. Partidul Social Democrat (PSD) s-a clasat pe locul trei cu 13.989 de voturi (16,39%) și 5 mandate, în timp ce Partidul Mișcarea Populară (PMP) a închis lista cu 4.332 de voturi (5,07%) și 2 mandate.

În 2024, PNL a înregistrat o mică scădere a popularității, acumulând 26.709 voturi, reprezentând 24,7% din total. De asemenea, noua alianță formată din USR, PMP și Forța Dreptei, sub numele de Alianța Dreaptă Unită, a adunat 23.328 de voturi (21,58%), nereușind să ”adune” voturile din 2020 ale USR cu cele ale PMP. PSD a urcat în preferințele alegătorilor, cu 22.062 de voturi (20,41%).

Un factor notabil în alegerile din 2024 a fost ascensiunea Alianței pentru Unirea Românilor (AUR), care a obținut 13.264 de voturi (12,27%). De asemenea, Partidul România – Echitate, Comunitate, Onestitate (CURAJ) a intrat în scenă, adunând 11.214 voturi (10,37%). Așadar, vedem cum electoratul lui Mihai Chirica este stabil pentru Primăria Iași la alegerile locale.

Comentarii
  • Lupascu Mirel

    Ce-l mai smecher primar si ce-l mai destept primar din Romania.
    Daca maine vrea sa candideze la prezidentiale, toti romanii il voteaza.

  • PCR partidul stat de fapt a furat de a rupt prin toate metodele la alegeiri !, iar poporul de oi idioate rumegă liniștit behăind ” asta e !)

  • Prostia nu are limite si nici nu trece ca un guturai!

  • Saracul Iasi,captivul mahalalelor si intereselor unor triburi de smecheri!Vindecarea natiei ametite si traumatizate ,in mod repetat,nu se face in ani,ci in generatii!

  • VAI LULA VOASTRA DE PARLITI CU IFOSE DE SMECHERI DA IASI, CENTRU CULTURAL si UNIVERSITAR ,SA VOTATI CHIRICA SI COSTACHE ..??!! MARILE ORASE ;TIMISOARA ,CLUJ ,IASI O RUSINE !!!

  • Proasta ex-userista l-a concurat pe bodea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`