Alegerea dintre apa de parfum sau apa de toaletă poate părea una dificilă, însă trebuie doar să înțelegi diferențele dintre cele două, astfel încât să vezi ce ți se potrivește.
Diferențele dintre cele două țin de concentrația ingredientelor aromatice, persistența pe piele, dar și de ocaziile în care sunt cel mai bine folosite.
Ce să alegi, apa de parfum sau apa de toaletă?
Alegerea dintre acestea poate părea dificilă dacă nu cunoști caracteristicile fiecăreia. Apa de parfum are o concentrație mai mare de uleiuri esențiale parfumate, în general între 15% și 20% , ceea ce o face mai intensă și mai persistentă. Ea poate rezista pe piele între 6 și 8 ore, fiind ideală pentru evenimente importante, serile deosebite sau zilele în care îți dorești ca parfumul să persiste până seara.
În schimb, apa de toaletă, conține un procent mai redus de esență, în jur de 5% până la 15%, ceea ce o face mai ușoară și mai volatilă. Aceasta persistă între 2 și 4 ore, fiind perfectă pentru utilizarea zilnică, în special în anotimpurile calde sau în contexte în care un parfum prea puternic ar putea fi deranjant.
Important de menționat este că diferența de preț este și ea influențată de concentrație. Apa de parfum este, în general, mai scumpă decât cea de toaletă tocmai datorită ingredientelor mai intense și durabile. Textura olfactivă este și ea diferită, întrucât în apa de parfum predomină notele de bază, mai adânci și mai calde, iar la cea de toaletă ies mai mult în evidență notele de vârf, cele proaspete și efervescente.
Dacă îți dorești o aromă intensă care să reziste, apa de parfum este alegerea ideală, însă dacă îți dorești ceva discret, revigorant și mai accesibil, apa de toaletă este potrivită.
Avantaje și dezavantaje pentru fiecare
Atunci când vrei să faci o alegere, este bine să analizezi atât avantajele, cât și dezavantajele fiecărei opțiuni. Apa de parfum are o aromă mai complexă, care evoluează frumos pe piele, fiind o alegere mai elegantă și mai sofisticată. Persistă mai mult, astfel că nu este nevoie să o reaplici prea repede. Totuși, din cauza concentrației ridicate, poate fi prea puternică în spații închise sau în zilele călduroase, iar aplicarea în exces poate fi deranjantă pentru cei din jur.
Pe de altă parte, apa de toaletă este mai prietenoasă în utilizarea zilnică. Este mai lejeră, se aplică ușor și poate fi reaplicată fără griji de mai multe ori pe zi. Fiind mai volatilă, se evaporă mai repede, dar oferă un plus de prospețime și vitalitate.
Un dezavantaj este faptul că în cazul anumitor formule, aroma se estompează foarte repede, iar recipientul se consumă mai repede din cauza reaplicării frecvente. Un aspect important ține și de tipul pielii. Pe pielea uscată, parfumul rezistă mai puțin, indiferent de concentrație, în timp ce pielea grasă sau normală poate menține mai bine parfumul.
Pentru a prelungi durata aromei, este recomandat să hidratezi pielea cu o loțiune înainte de aplicare. În ceea ce privește alegerea sezonieră, apa de toaletă este mai potrivită vara, când temperaturile ridicate amplifică mirosurile, iar apa de parfum este perfectă în anotimpurile reci.
Fie că alegi apa de parfum sau apa de toaletă, important este să ții cont de contextul în care o folosești, de preferințele personale și de modul în care parfumul interacționează cu pielea.