Un tânăr în vârstă de 25 de ani a fost arestat. Individul a fost ridicat de polițiști de la Hotelul Ceramica din Iași. El a ajuns după gratii. Nu este la prima faptă de acest gen, având la activ o condamnare
Scene desprinse din filmele de acțiune, la Iași. Un tânăr în vârstă de 25 de ani a fost săltat de polițiști din Hotelul Ceramica, asta după ce oamenii legii l-au urmărit o perioadă. Bărbatul nu este străin de infracțiuni, având o condamnare pentru furt. Deși știa că trebuie să ajungă la pușcărie, individul s-a gândit să mai comită o infracțiune. Eduard Siminiceanu a furat un autoturism din Bivolari, apoi a gonit cu el pe străzile din județ. Nici nu i-a păsat că nu deține permis de conducere și și-a făcut de cap. Acum, însă, are mari probleme – pe lângă faptul că deja trebuie să execute o pedeapsă cu închisoarea, pe care a primit-o la începutul acestui an.
Arestare fulger la Hotel Ceramica: Eduard Siminiceanu a fost scos încătușat
Reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Iași au făcut câteva precizări în acest caz.
„Polițiștii din cadrul Secției nr. 3 Poliție Rurală Popricani au identificat un tânăr, de 25 de ani, bănuit de comiterea infracțiunilor de furt calificat în scop de folosință și conducerea unui vehicul fără permis de conducere. Din investigațiile efectuate până în prezent, s-a constatat faptul că, în noaptea de 17 spre 18 iunie a.c., acesta ar fi sustras un autoturism parcat în comuna Bivolari și l-ar fi condus pe drumurile publice, fără a deține permis de conducere. La data de 11 iulie a.c., tânărul a fost depistat de polițiști, în municipiul Iași, iar în baza probatoriului administrat în cauză, acesta a fost reținut pentru 24 de ore. De asemenea, din verificările efectuate, s-a constatat faptul că pe numele acestuia a fost emis un mandat de executare a pedepsei de 3 ani și 9 luni închisoare pentru săvârșirea mai multor infracțiuni de furt. În baza mandatului de executare a pedepsei cu închisoarea, tânărul a fost depus în penitenciar, în vederea executării pedepsei”, au precizat reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Iași.
Riscă o nouă pedeapsă
Acum, individul în vârstă de 25 de ani își ispășește pedeapsa de 3 ani și 9 luni în închisoare, iar în următoarea perioadă va fi judecat pentru infracțiunile noi pe care le-a comis, adică furt calificat în scop de folosință și conducerea unui vehicul fără permis de conducere. Cel mai probabil, judecătorii îi vor mai adăuga câțiva ani de pedeapsă. Individul este cunoscut în zona Trifești-Bivolari ca o persoană problematică. Încă din adolescență, acesta a fost certat cu legea, iar în CV-ul infracțional are destule pagini adunate. Rămâne de văzut ce pedeapsă va primi după arestarea fulger de la Hotel Ceramica.