Prima pagină » Titlurile zilei » Facturi fabricate la Citadin SA! Societatea a decontat ilegal 4.000.000 de lei de la Primăria Iași, cu acordul noului director, Vasile Cazan?

Facturi fabricate la Citadin SA! Societatea a decontat ilegal 4.000.000 de lei de la Primăria Iași, cu acordul noului director, Vasile Cazan?

29 oct. 2026, 02:00, 10 ,
Sorin Pavelescu în Titlurile zilei

Continuă șirul ilegalităților de la Citadin SA, deși recent directorul general, Marius Ionescu, și-a dat demisia din funcția de conducere. În locul său a fost numit director interimar Vasile Cazan, care a mai fost în trecut inginer-șef și interimar în locul lui Marius Ionescu. Reporterii BZI au discutat cu angajați din interiorul societății, iar conform acestora, Citadin SA a decontat recent facturi pentru lucrări de întreținere și reparații de la Primăria Iași, însă acestea sunt ilegale. În documentele respective sunt informații false, iar realitatea este cu totul alta.

Angajații de la Citadin SA, cu acordul lui Vasile Cazan, au precizat în fals că anumite lucrări au fost făcute cu utilajele proprii și au cerut decontarea. În realitate, lucrările erau efectuate cu utilaje închiriate, lucru total ilegal. Primăria chiar a cerut clarificări în această privință.

Citadin SA a decontat bani de la Primăria Iași prin facturi ilegale

Recent, Citadin SA a cerut decontarea a nouă facturi pentru lucrări de întreținere și reparații efectuate în municipiul Iași. Reprezentanții Primăriei Iași au cerut clarificări cu privire la prețul lucrărilor și dacă au fost folosite utilajele proprii ale societății pentru facturile cu numerele 15380, 15381, 15382, 15383, 15420, 15425, 15432, 15433 și 15436. Valoarea facturilor este de aproximativ 4 milioane de lei. Ulterior, reprezentanții Citadin SA au pregătit un răspuns, în care au stipulat faptul că nu au folosit utilaje închiriate pentru lucrările respective. Chiar Vasile Cazan, care a fost inginer-șef la companie, a avizat răspunsul respectiv, fiind, de fapt, un fals în acte. Astfel, Citadin SA a obținut bani pentru lucrări efectuate cu utilaje de la firme private, lucrări pe care nu le-ar fi putut face fără utilajele respective. Conform legii, Citadin trebuia să justifice de ce era necesar ca utilajele să fie închiriate, la ce preț au fost închiriate și care este firma care a câștigat contractul.

Conform surselor din cadrul Citadin SA, totul a fost un fals, deoarece pentru lucrările respective au fost folosite chiar utilaje închiriate de la firme private. De altfel, Citadin organizează anual licitații pentru închiriere utilaje și servicii de la firme. Vorbim despre un fals în acte al celor de la Citadin, prin care au prejudiciat bugetul local al municipiului Iași.

Curtea de Conturi a identificat mai multe nereguli la Citadin SA în ceea ce privește bonusurile directorilor, taxele pentru salariile angajaților și documentele financiare. Totuși, cei vinovați ar trebui să răspundă penal pentru aceste ilegalități flagrante. Însă vedem că Marius Ionescu a plecat de la companie, fără ca măcar să plătească pentru prejudiciile aduse în anii în care el a condus societatea. Instituțiile abilitate ar trebui să intervină la această societate, având în vedere că primarul continuă să privească cum sunt efectiv furați banii din bugetul local, bani din taxele ieșenilor.

Totuși, nu este prima dată când societatea folosește o metodă ilegală pentru a deconta bani de la primărie. În ultimii ani, Citadin a subcontractat serviciul de deszăpezire către o altă firmă, lucru care nu este permis conform contractului dintre primărie și societate. Ulterior, Citadin a trebuit să returneze sumele încasate pentru lucrările de deszăpezire.

Vasile Cazan a ajuns inginer-șef în urma unui concurs aranjat

În anul 2025, Vasile Cazan s-a înscris la concursul organizat de Citadin SA pentru ocuparea funcției de inginer-șef. Acesta a reușit să obțină postul în urma unui concurs aranjat, contracandidata sa fiind exclusă fără un motiv întemeiat. Acesta s-a prezentat la interviu, unde a răspuns la întrebările colegilor săi cu care a lucrat 20 de ani, precum Marius Ionescu și Mihai Teodorescu (fost director Citadin și președinte CA).

Primarul l-a mai înlăturat din funcție

În luna mai 2026, Vasile Cazan a mai fost director general interimar la Citadin SA, după ce Marius Ionescu a intrat în concediu medical. După doar două săptămâni, Vasile Cazan a fost dat afară chiar de primarul Mihai Chirica, care a precizat public că nu avea cu cine să se înțeleagă. Acesta și-a dat inclusiv demisia din funcția de inginer-șef. Se pare că primarul s-a răzgândit acum, însă va trebui să ia noi măsuri în privința lui Vasile Cazan, având în vedere ilegalitățile comise cu facturile decontate.

În continuare, la Citadin SA, licitațiile nu sunt transparente, deoarece societatea încă organizează procedura cu plic închis, fără a se putea verifica firmele care depun ofertele și ceea ce este stipulat în caietul de sarcini. În contextul în care toate celelalte societăți din subordinea primăriei, precum CTP Iași, Salubris, Servicii Publice, organizează licitații pe SEAP, la Citadin SA se folosește procedura de acum 20 de ani, tocmai pentru a ascunde neregulile și contractele cu dedicație către anumite firme de la care sunt achiziționate produse la prețuri chiar de 10 ori mai mari. Este greu de crezut că Vasile Cazan va schimba în vreun fel această procedură, având în vedere că el a fost părtaș la toate neregulile de la Citadin SA.

Citadin SA a decontat 4 milioane de lei în baza unor facturi ilegale, fabricate chiar de oamenii din conducerea societății.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO Un român, printre victimele accidentului feroviar din Spania. Ce se știe despre starea sa de sănătate
Un cetățean român a fost rănit în urma accidentului feroviar produs în Spania, în care au fost implicate două trenuri. Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a confirmat că bărbatul a primit îngrijiri medicale și urmează să efectueze investigații suplimentare pentru evaluarea stării sale de sănătate. Autoritățile române mențin legătura cu instituțiile spaniole pentru a verifica dacă […]
Un român, printre victimele accidentului feroviar din Spania. Ce se știe despre starea sa de sănătate
Comentarii
  • Ce să caute hahalera asta la conducerea CITADIN? Ce
    il recomanda? Viloiul de la Aroneanu? Expertiza in ciordeala motorinei cu sâpul? Pupincurismul și sifonează la șefi? A plecat un hoț ( Ionescu) punem unul
    și mai mare și flamand pe deasupra? Aici trebuie un desant de procurori să îi ia pe toți : Teodorescu, Tabarcea, Iorga. Cazan, Gheorghiu, Barzu slinosu …

    • Bravo acelui individ care a luat atitudine in fata coruptiei si nepasarii primarului si a autoritatilor. E vorba de acel iesean care a protestat mai intii pe podul Bucium, la locul accidentului si apoi a mers sa-l ia la rost pe Chirica in Consiliu Local. Atitudinea lui Chirica a fost uan golaneasca.
      Ce ar fi daca la fiecare sedinta de Consiliu locala ar veni cite 2-3 care sa-i spuna verde in fata primarului ca e coruptie, ca nu se face nimci si ca exista indolenta ? Dar daca afara, in fata primariei, cind e sedinta de CL ar fi 200-300 care ar protesta ? Cetatenii sint complici cu acesti banditi.
      Multe lucrari din oras au fost si sint facute in batjocura si blocheaza orasul datorita nepasarii, coruptiei si faptului ca cetatenii si opozitia au acceptat asa ceva. Pe bdul Socola, inainte de ultimele alegeri, orasul a fost blocat 4 luni, iar lucrarea total inutila pentru ca erau multe alte prioritati. Aceasta arata situatia in care se afla orasul. Chirica isi bate joc de toti, firmele primariei, Citadin,nu au utilaje si nici oameni calificati, singura lor expertiza fiind peticeala de mintuiala pe bani multi si necontrolati. Mergeti pe Socola si veti vedea ca astfaltul pus anul trecut in urma e deja valurit.Mergeti pe bdul N. Iorga la semaforul de la intersectia cu Bdul Cantemir. Asfaltul de pe banda 2 se deja valurit si ridicat mai bine de 20cm. Mergeti in Bucium sa vedeti ca lucrarile nu sint semnalizate, ca trotuarele sin facute in bataie de jos, e dezastru acolo si nu stim cit costa in realitate aceasta lucrare de mintuiala.
      Conest, firma abonata la contractele primariei, nu are cum sa gestioneze sute de lucrari primite de la Primarie. Nu are nici atiti angajati si nici atitea utilaje. Deci situatia e cit se poate de clara.
      Aceste situatii de pe bdul Socola, Str. Canta,Bucium, N. Iorga, Poitiers sint un bun studiu de caz.
      Mai intii, cum poate un primar sa-si bata joc de cetateni, fara ca acestia sa aiba vreo reactie.
      Apoi, cum autoritatile in drept (Politie, DSP, Garda de mediu, Agentie de mediu etc), corupte si ineficiente, pot sa nu faca nimic la faptul ca, zilnic, aceste artere de mare circulatie nu sint practicabile iar administratorul drumului trebuie sanctionat (vedeti bdul Poitiers si in Bucium etc), ca iesenii sint obligati sa inghita tone de praf si sa-si distruga masinile.
      Mai este apoi faptul ca opozitia din Consiliul local sau cei care au candidat la primarie care spuneau ca vor face si drege nu fac nimic serios in aceasta situatie. Postarile pe Facebook si impartirea de pliante colorate prin parcuri nu mai servesc de mult la gravitatea acestei situatii.
      Si nu in ultimul rind, vedem cum cetatenii, batjocoriti de primarie si serviciile publice, de institutii precum politia, Garda de mediu, la aceste lucrari organizate in debandada, stau linistiti acasa, ori injura in timpul zecilor de minute in care isi distrug masinile si sanatatea cit traverseaza aceste artere.
      Imaginati-va ce ar fi fost daca timp de o luna, macar la sfirsitul saptaminii,sa fi iesit pe bdul Socola, bdul Bucium sau Poitiers macar 500 de cetateni care sa protesteze la batjocura primariei cu aceste lucrari.
      Imaginati-va si starea lui Chirica din birlogul lui, a directorului Citadin sau Conest , a sefului Politiei si altii.
      Va garantez ca s-ar fi schimbat multe daca macar o zi, o mina de oameni s-ar fi mobilizat din spirit civic ori la chemarea unor lideri si ar fi protestat de-alungul blui Poitiers,Socola sau str. Canta pina in Podu Ros, in fata la PNL sau in centru in fata la PSD, pentru ca acolo e sursa raului pentru oras si apoi in fata la primarie.
      Nu exista asa ceva si nu va exista pentru ca cetatenii nu au demnitate, iar liderii opoziitie sint foarte slabi. Nimeni nu cere sa fie publicate costurile acestei lucrari in bataie de joc. De ce ?
      In consecinta, avem ceea ce vedem si asa va mai fi mult timp de acum incolo.Politicienii care cauta voturi pentru parlament merg prin parcuri, pe Stefan cel Mare dar nu vin niciodata prin aceste transee.
      Uitati-va pe pagina de facebook a lui Chirica. Il doare la basca de problemele orasului. El se pozeaza si arunca cu bani pe flori si cadouri foarte scumpe la toate sindrofiile din oras

  • La pușcărie cu cu hoții de la citadin…valabil și pentru chiricu, capo di tutti capi din primăria Iași…

    • MERGETI LA VOT DAR NU VA IROSITI VOTUL ! DATI VOTUL CUI ARE SANSE REALE SA-L INVINGA PE CHIRICA ! Chirica a construit o adevarata mafie cu dezvoltatorii imobiliari, cu directorii de la societatile unde actionar este CL, cu firmele carora le aloca bani pe banda rulanta in contractele cu primarie. Nu mai vorbesc de neamurile si pilele angajate in primarie si peste tot. El de aici isi alimenteaza toata averea. Dezvoltatorii imobiliari au fost la cumatria baiatului primarului si au cotizat din greu la cei 125.000 euro strinsi de primar. Unde ati mai vazut ca la o petrecere sa se stringa atitea bani ?
      Mergeti la vot dar nu va irositi votul ! Dati votul cui are sanse reale sa-l invinga pe Chirica ! Sint multi candidati, unii au si valoare, insa nu toti au sansa ca sa-l invinga pe acest cap al mafiei imobiliare si a tuturor furaciucomplicenilor care tin orasul in mediocritate si fara investitii importante in parcari, reducerea poluarii, piete agroalimentare civilizate, sosea de centura etc…
      Chiar dacă ar pleca Chirica sau l-ar aresta, caracatița corupției și incompetenței din primărie și serviciile subordonate este prea mare. Dacă l-au arestat pe Nichita, s-a întâmplat ceva? Niște ordinari șpăgari şi incompetenţi. In Primarie şi peste tot trebuie schimbat tot de sus până jos.
      E nevoie de cineva decis sa darime toata haita si mafie din primarie si din jurul ei !

  • Orașul e capturat la propriu. Mihai Chirica e înconjurat de oameni care au pierdut contactul cu realitatea, e un experiment social ajuns la faliment. Iașul în întregime este victima unui regim de tip ceaușist și mafiot.

  • La alegerile trecute doar 35,01% din populația Iașului a venit la vot. 111.924 de ieșeni. CHIRICA a fost votat de 11,01% din persoanele cu drept de vot. Informația exactă este : 35.194 de voturi obținute de Chirica în 2024 din 319.683 de alegători cîți are municipiul Iași Practic a fost ales de panseluțari, de persoanele din primarie si institutiile ei, haita abonata la banul public și cam atit.
    Trebuie sa inteleaga toata lumea, Chirica, are grija doar de cei 12-15% din cei care vine la vot : asistatii sociali (ajutoare, nu-i cheama sa-si faca zilelel de lucru etc) , pensionarii cu venituri mici (libere cu nemiluita la transport in comun si nejustificat pentru multe dintre trasee pe are nu le utilizeaza niciodata, tot felul de chermeze pe banii primariei etc), imbuibatii din institutiile si firmele primariei care sint haita lui de vot si vor muri si tot il vor vota.
    Faceti singuri calculul cit angajati are Ecopiata, Citadin, Salubris, CTP, Servicii publice, primaria, muzeul x si y si veti vedea ca oamenii normali nu conteaza. CTP are 1246 de angajati, SALUBRIS are 681, CITADIN : 294, SERVICII PUBLICE : 562. Nu uitati familiile lor, in medie 3 persoane. Mai adaugati sutele de angajati din Politia LOCALA si institutiile primariei, familiile lor si miile de asistati sociali care primesc bani pentru ca nu au unde munci si care nu fac nimic. La atitea resurse, trebuia sa lingem mac prin oras.
    Vorbind la un post local tv, CHIRICA spunea cu mindrie ca primaria si institutiile din jurul ei (institutii publice + firmele cu actionar majoritar CL) totalizeaza peste 5000 de angajati. Era foarte bucuros cind vorbea de ei. Este un numar urias si multi inutili pentru administratie, dar utili la votare. Aici e cheia blocarii si frinarii acestui oras. Din aceasta cauza nu se face nici digitalizare. Inmultiti 5000de angajati cu 3 (media membrilor din familiile lor). Iata votantii lui Chirica.
    Vedem zilnic nivelul administratiei lui CHIRICA : vatmani care schimba macazul cu ranga, camioane din care cind a fost zapada s-a aruncat cu lopata sare (care in final vedem ca distruge astfaltul) si…. in loc de utilaje de deszapezire in iarna, am vazut buldoexcavatoare, camioane etc care sint utilaje pentru constructii nu pentru strins zapada. E plin youtube-ul de tehnologii pt sec. XXI si in Iasi deszapezim cu utilaje pentru sapat santuri inchiriate pe bani frumosi de la haitele asociate primariei. Asta, in secolul 21, anul 2026 intr-un oras cu pretentii de oras intelectual, regal, universitar, cu cercetare si alte mofturi si pretentii.
    Ati vazut in ultimul an vreun intelectual sau vreo figura importanta a orasului care sa le dea peste bot acestor derbedei ? Nu niciunul pentru ca toti stau in birlog, minjiti de salarii babane si privilegii. Ti-e greata de atita mediocritate, indiferenta si ticalosie din partea primarului si a haitei lui. Sintem acolo unde trebuie sa fim cu astfel de conducatori. Un lucru este sigur. Pina cind cei care gindesc, cei care au initiativa ori cei care au realizat ceva important in viata prin fortele lor nu ies la vot, nimic nu se va schimba. Pe CHIRICA nu-l intereseaza decit sa intretina bazinul lui de vot care nu are pretentii de normalitate ca ceilalti ori ii controleaza pentru ca depind de el. Tot festivismului lui gretos pe la manifestarile la care participa, pozele pe Facebook si pe unde spune vorbe goale completeaza acest fapt. E trist dar asta-i realitatea.
    Avem ce avem pentru ca oamenii cumsecade si cu ceva minte au dubii sau nu vor sa mearga la vot. Chirica jubileaza si ride in nas tuturor !

  • Prin aceste firme, CHIRICA are o masa de manevra de vot fixa si foarte mare. Luati Primaria, toate firmele primariei (SALUBRIS, CITADIN, Politia Locala, Servicii Publice, CTP, ECOPIATA etc), firmele abonate la contractele cu primaria(GIP Est, CONEST etc), dezvoltatorii imobiliari, alti bugetari abonati si care traiesc din banii primariei (profesorii de scoli, asociatiile de locatari, firmele de dezinsectie, deratizare etc) si altii. Luati angajatii din acestea si familiile lor. O haita intreaga. La acestia se adauga pensionarii carora le ofera transport local gratuit pe toate traseele (a facut cineva vreun studiu daca pensionarii au nevoie pe toate liniile facilitati, sa vada cit utilizeaza dintr-un abonament un pensionar intr-o luna, dar primaria pt a sifona bani plateste pt toate liniile ?). Veti vedea ce numar impresionant de votanti siguri rezulta .
    La toate institutiile si firmele mentionate, mai ales cele din Primarie, numarul de salariati este cu mult peste ceea ce este necesar. In nici o firma reala nu exista asa un surplus de personal si atita ineficienta. In economia reala, firme din acestea ar muri imediat. In Iasi, li se asigura monopol. Plus, sint mai toti neamuri si in relatii puternice unul cu altul. In consecinta, acestia voteaza in haita. Calculati numarul lor si veti vedea ca vom mai trai mult cu Chirica.
    Solutia este desfiintarea firmelor primariei si analiza la singe a alocarii banilor din Primarie. Atunci va conta fiecare vot. Pina atunci, traim asa. Studiu de caz : avem nevoie de o firma a primariei care sa se ocupe de pietele din oras ? In fapt, niste locuri infecte, care ar trebui inchise imediat de DSP ai alte institutii. Nicaieri in lumea civilizata nu veti gasi acest dezmat pe banii publici.
    Salariile directorilor şi membrilor din consiliile de administraţie din subordinea Primăriei/CL Iaşi:
    ECOPIATA S.A. – 642.800 lei / lună (cheltuieli aferente contractelor de mandat) : 1 director – 21.645 lei net/ lună, 4 membri în CA – 2.340 lei net/ lună,
    CITADIN SA – 1.188,860 lei (cheltuieli aferente contractelor de mandat) : 3 directori executivi – 17.550 lei net / lună / director, 4 membri CA – 3.546 net / lună
    SPAŢII PUBLICE S.A. – 1.507.000 lei (cheltuieli aferente contractelor de mandat) : 2 directori executiv, Director general – 22.707 lei net / lună,
    Director executiv – 19.126 lei net / lună, 4 membri CA – 6.092 lei net/ lună
    SALUBRIS S.A. – 1.238.000 lei (cheltuieli aferente contractelor de mandat) : 1 director executiv – 26.714 lei net / lună, 6 membri CA – 5.563 lei net/ lună
    COMPANIA DE TRANSPORT PUBLIC S.A. – 2.044.000 lei (cheltuieli aferente contractelor de mandat) : 4 directori executivi – 17.550 lei net / lună, 5 membri din Consiliul de Administraţie – 5.960 lei net / lună
    S.C. Termo Service S.A. – 658.000 lei / an (cheltuieli aferente contractelor de mandat) : 1 director – 15.210 lei net / lună, 4 membri CA – 4.212 lei / net lună

  • În 2024, Curtea de Conturi semnala faptul că conducerea Ateneului Național din Iași majorează ilegal veniturile unor anumiți angajați prin încredințarea unor contracte către PFA-uri sau SRL-uri ale acestora pentru activități care erau cuprinse în fișele de post ale salariaților.
    Practic, anumiți angajați erau plătiți de două ori pentru același lucru – o dată cu salariu și încă o dată prin intermediul unor contracte de prestări servicii încheiate cu PFA sau SRL.
    În decursul următorilor doi ani, șefii Ateneului nu doar că nu au ținut cont de constatările Curții de Conturi, ci au și continuat aceleași practice ilegale, majorând valorile contractelor de prestări servicii.

  • La dna Iasi se iau salarii. Grase 🙂

  • Căzănel și-a făcut ucenicia de hoțoman având profesori pe Hujai ( Dumnezeu să-l ierte) și pe Vaernica . E de poveste ce jaf s-a făcut la unitatea asta.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

BZI - Editia Digitală - pdf
31 octombrie 2026
31 octombrie 2026