Cel puțin patru persoane au fost rănite prin împușcare în cartierul Logan Circle din Washington, D.C., potrivit informațiilor transmise de Departamentul de Poliție Metropolitană și citate de CNN. Incidentul este în continuare în desfășurare, iar autoritățile au mobilizat forțe importante pentru a securiza zona.
Polițiștii au instituit un ordin de rămânere în interior pentru mai multe sectoare din cartierele Logan Circle și Dupont Circle. Măsura a fost luată în contextul în care există informații despre un posibil atacator aflat încă în libertate.
Focuri de armă la doar 2 kilometri de Casa Albă
Incidentul s-a produs într-o zonă centrală, cunoscută pentru restaurantele, localurile și aglomerația sa, situată la aproximativ doi kilometri de Casa Albă.
Situația este una tensionată. Elicoptere ale poliției survolează cartierul, iar numeroase echipaje au fost trimise la fața locului. Mai multe străzi, în special în zona străzii 15, au fost închise circulației, în timp ce agenții încearcă să controleze perimetrul.
Un polițist le-a avertizat pe persoanele care se deplasau spre locul de muncă în legătură cu existența unui trăgător activ, îndemnându-le să se îndepărteze de zonă.
Zeci de autospeciale de poliție sunt prezente la locul incidentului, iar autoritățile le recomandă locuitorilor și trecătorilor să evite cartierul până la clarificarea situației.
#URGENTE: La policía en Washington DC reporta al menos 4 personas baleadas en un área cerca de la Casa Blanca
De acuerdo a los reportes, hay una situación de tirador activo. Los disparos se registraron en Logan Circle, a aproximadamente una milla (1,6 kilómetros) al norte de la @WhiteHouse https://t.co/s99ykcGooz
— Jessica Vallenilla (@la_katuar) November 12, 2026
Huge police presence in Washington DC for an active shooter. Residents being warned to shelter in place. Am watching SWAT teams get ready to storm a building. 15th St NW at junction with P street. https://t.co/MEuFtcQdUR
— Richard Gaisford (@richardgaisford) November 12, 2026