Prima pagină » Eveniment-Social » Ateneul Național din Iași demarează campania „Căutăm Ateneu!” cu ocazia împlinirii a 100 de ani
Ateneul Național din Iași demarează campania

Ateneul Național din Iași demarează campania „Căutăm Ateneu!” cu ocazia împlinirii a 100 de ani

10 iul. 2020, 15:34,
Elena Nicoleta BUJOR în Eveniment-Social

În contextul în care Ateneul împlinește anul acesta 100 de ani, dar și pentru că prima societate, intitulată „Ateneul Român” a luat ființă la Iași, în 1860, avându-l președinte fondator pe Mihail Kogălniceanu, echipa Ateneului Național din Iași demarează campania Căutăm Ateneu!

Campania „Căutăm Ateneu!”, demarată de Ateneul Național Iași

În perioada interbelică, în care cultura românească cunoștea o reală dezvoltare, la nivel național fuseseră contruite peste 300 de Atenee Populare, locuri culturale care deserveau comunități mai mici sau mai mari. La nivelul orașului Iași, Ateneului Național din Iași a descoperit șapte astfel de așezăminte culturale, care au luat naștere în perioada interbelică. Astfel, pe lângă Ateneul Popular din Tătărași, care se afla pe locul actualei clădiri, instituția a mai identificat: Ateneul Popular Toma Cozma, Ateneul din Nicolina, Ateneul Sfântul Haralambie, Ateneul Popular Armenesc, Ateneul Popular Ghica Vodă, Copou și Ateneul Anghelescu de pe Sărărie.

„Rând pe rând, începând cu Ateneul Popular din Tătărași, au început să ia ființă în toată țara, nu numai în Iași, Ateneele Populare. Au existat foarte multe Atenee de acest fel, astfel încât la nivelul întregii țări erau peste 300 de astfel de așezăminte culturale. Într-o primă etapă, dorim să ne concentrăm atenția asupra municipiului Iași și am constat că în anii 1930 erau 7 Atenee Populare.”, a declarat Andrei Aprotesei, Manager Ateneul Național din Iași.

În acest sens, Ateneul Național din Iași apelează la toți ieșenii din zonele unde existau vechile Atenee, dar nu numai, să sprijine această campanie cu fotografii sau orice alte informații, pentru a putea fi adunate cât mai multe date  despre aceste clădiri sau despre locurile unde au fost odată aceste locuri de cultură. Toate aceste documente vor fi cuprinse într-un album care va prezenta elemente ale manifestărilor culturale ieșene din perioada interbelică, urmând ca, mai apoi, proiectul să poată fi extins la nivel regional și național.

Conferință de presă

Managerul Ateneului Național din Iași, Andrei Apreotesei anunță că va avea loc săptămâna viitoare o conferința de presă , la instituția noastră, marți, 14 iulie 2020, începând cu ora 11.00.

„Vă așteptăm să vă facem cunoștință cu noii actori ai Ateneului, cât și cu noul nostru responsabil de Relații Publice, să vă prezentăm detalii despre campania recent demarată Căutăm Ateneu, despre sprijinul financiar primit de Cinema Ateneu de la Europa Cinemas, reprezentând plata suportului anual și un suport excepțional Covid-19, cât și alte noutăți ale instituției noastre.”, a transmis managerul Ateneului Național din Iași.

Mesajul ministrului Culturii cu ocazia sărbătoririi a 100 de ani de la înființarea Ateneului Național Iași

Ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu a ţinut să transmită un mesaj cu ocazia sărbătoririi a 100 de ani de la înfiinţarea Atenului Naţional Iaşi. Într-o postare publicată pe o reţea de socializare, ministrul se arata onorat şi bucuros că se alătura sărbătoririi a 100 de ani de la înfiinţarea Ateneului Iaşi

”Iașul a fost întotdeauna un reper pentru cultura românească, iar astăzi mă bucur să mă alătur sărbătoririi a 100 de ani de la inaugurarea Ateneului din acest oraș. Ateneul din Iași a stat mereu sub semnul regalității, reflectat inclusiv în conduita de care a dat dovadă. Este o instituție care s-a adaptat mereu nevoilor și a dovedit că nu este indiferentă la semnalele evoluției.” menţionează ministrul.

Ministrul Culturii: Unirea prin Cultură nu este doar o deviză, ci un stil de viață a tuturor oamenilor

Bogdan Gheorghiu îşi doreşte ca această perioadă neagră pentru cultura românească să dispară cât mai repede, în aşa fel încât Ateneul din Iaşi să îşi poată deschide porţile şi să bucure spectatorii cu spectacole de cea mai înaltă calitate

”În această perioadă suntem nevoiți să sărbătorim diferit centenarul Ateneului din Iași, însă trebuie să simțim acum, mai mult ca oricând, că Unirea prin Cultură nu este doar o deviză, ci un stil de viață a tuturor oamenilor din domeniul cultural românesc care trec prin provocări cu care nu ne-am mai confruntat. Îmi doresc ca Ateneul din Iași să își poată redeschide porțile cât de curând și ca foaierul să fie din nou plin de emoție în așteptarea spectacolelor de cea mai înaltă calitate.”

Ateneul Naţional Iaşi a intrat definitiv în inimile ieşenilor şi a românilor

Nu în ultimul rând, ministrul îi felicita pe toţi cei care s-au implicat în activitatea Ateneului Naţional Iaşi. Bogdan Gheorghiu arată faptul că, Ateneul Naţional Iaşi a intrat definitiv în inimele ieşenilor şi a românilor

”La mulți ani Ateneului din Iași, la mulți ani tuturor celor care au adus plus valoare acestei instituții, de la artiști și personalul tehnic până la echipele manageriale care au făcut posibil ca acest centru al artei spectacolului și al artei cinematografice să fie prezent în sufletul ieșenilor, dar și în sufletul nostru, al tuturor românilor.” conchide ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu.

Bugetul.ro
Grila TV din România se schimbă din 1 martie. Noul post de televiziune a început emisia, iar cei mai mici dintre telespectatori sunt cei mai încântați
redactia.ro
Bucurie fără margini pentru Vladimir Putin. Ce cadou îi pregătește Donald Trump președintelui Rusiei
Bugetul.ro
Panică la Altex și Flanco după anunțul eMAG. Cum reușește cel mai mare magazin online din România să își depășească principalii rivali din piața autohtonă
a1.ro
Oana Radu, taxată dur pentru kilogramele în plus. Cum a apărut la Sala Palatului alături de Dorian Popa
Playtech.ro
Ţara care nu mai accepta românii! Motivul, unul controversat. Este un stat european, mulţi trăiesc deja acolo
observatornews.ro
ANM a actualizat prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni. Vremea în România până pe 31 martie
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Evz.ro
E oficial! Trump a bătut palma cu Putin. Războiul e tranșat
realitatea.net
Băutura bogată în colagen care întinerește pielea și fortifică oasele în doar o lună. Conține un ingredient cheie, pe care îl găsești la 2 lei în magazine
SportpeSurse
Acuzații grave aduse jurnalistei Anca Alexandrescu despre legăturile pe care le are cu Horațiu Potra și Călin Georgescu
Playtech.ro
Ce pensie uriaşă încasează Gigi Becali în fiecare lună. Latifundiarul este şi el uimit de sumă: 'Nu am muncit...
Dailybusiness.ro
Ajutor financiar de 1.500 de lei acordat de stat pentru părinți. Ce condiții trebuie îndeplinite
RomaniaTV
Cuplul-surpriză al momentului! Mădălina Ghenea şi Sebastian Stan, împreună! Unde şi cum au fost surprinşi cei doi
stiriromania.ro
Cum arată Eliza Iliescu acum, la 19 ani. Din ce bani trăiesc lunar Adriana Iliescu și fiica ei
RomaniaTV
Vestea MOMENTULUI din Ucraina. Anunțul făcut de Zelenski, după umilința din SUA. Nimeni nu credea că o să mai audă asta!
redactia.ro
Decizia neașteptată luată de americani în privința Rusiei. Donald Trump i-a surprins pe toți
ego.ro
Blocaj în divorțul Prodan - Reghe! Palatul de la Snagov, ipotecat! Declarațiile exclusive ale celor doi

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
04 martie 2025
04 martie 2025