Prima pagină » Eveniment-Social » Atenție, elevi și părinți! Astăzi, în aceste unități de învățământ din Iași nu se fac ore

Atenție, elevi și părinți! Astăzi, în aceste unități de învățământ din Iași nu se fac ore

14 oct. 2019, 04:00,
Valentin Hutanu în Eveniment-Social

Informație utilă și de interes pentru sute de elevi și de părinți din municipiul Iași. Astăzi, 14 octombrie 2019, tocmai cu ocazia Hramului Sfintei Parascheva, conducerile a trei unități de învățământ preuniversitar au decis să suspende cursurile. Este vorba despre Școala Gimnazială „Gheorghe Asachi”, Liceul Teoretic „Vasile Alecsandri”, respectiv Liceul Tehnologic Economic „Virgil Madgearu”. „Orele vor fi recuperate ulterior, conform unui program stabilit la nivelul fiecăriei unități educaționale”, au precizat reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Iași. De precizat că școala și cele două licee se află în arealul imediat apropiat Catedralei Mitropolitane Iași, loc unde este programată slujba dedicată Sfintei Parascheva. Acesta a fost principalul motiv pentru suspendarea cursurilor.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
16 decembrie 2025
16 decembrie 2025