Au început înscrierile la liceu. Elevii și părinții, asistați de diriginți, completează fișele de înscriere. Perioada pentru completarea opțiunilor, potrivit calendarului publicat de minister, este 7-17 iulie 2023. Pe 19 iulie va avea loc repartizarea computerizată
Menționăm că orice opţiune greşită poate conduce la o repartizare nedorită, iar numărul redus de opţiuni completate se poate solda cu nerepartizarea computerizată a candidatului.
Media obținută la Evaluarea Națională contează cel mai mult
Înscrierea în clasa a IX-a, învățământ liceal preuniversitar de stat, se face fără examen, pe baza mediei de admitere obținute în urma examenului de Evaluare Națională. În anii trecuți, elevii erau ajutați și de notele din gimnaziu ca să se poată înscrie în clasa a IX-a, dar acum nu mai sunt luate în calcul. Astfel, media la Evaluare Națională contează în proporție de 100 la sută pentru admiterea la liceu, însă în cazul mediilor egale sunt următoarele criterii de departajare, în ordine: nota la Evaluare Națională – proba de Limba și literatura română; nota la Evaluare Națională – proba de Matematică); nota la Evaluare Națională – proba de Limbă maternă/proba de verificare a cunoștințelor de limbă maternă, pentru candidații care solicită înscrierea la unități de învățământ cu predare în limba minorităților naționale, și media generală de absolvire a claselor V-VIII.
Dacă la o unitate de învățământ pe ultimul loc există candidați cu opțiunea exprimată pentru acea unitate școlară și care au mediile de admitere, precum și toate notele/mediile menționate mai sus, egale, atunci toți sunt declarați admiși la opțiunea solicitată.
Cum se completează fișa de înscriere pentru admiterea la liceu în 2023
Elevii vor completa fișele de înscriere pentru repartizarea computerizată împreună cu părinții, asistați de diriginți. După completarea datelor personale (nume, prenume, inițiala prenumelui tatălui, cod numeric personal, data nașterii), elevii vor trece pe fișa de înscriere notele obținute la Evaluarea Națională și media examenelor, dar și media claselor V-VIII, care va servi drept criteriu de departajare. Completarea opțiunilor pe fișa de înscriere se face în ordinea preferințelor. Se completează codurile opțiunilor pentru profilurile, specializările sau domeniile de pregătire dorite. Elevii și părinții trebuie să aibă în vedere că orice opțiune greșită poate conduce la o repartizare nedorită și că numărul redus de opțiuni completate se poate solda cu nerepartizarea computerizată a candidatului.
Pe 19 iulie are loc repartizarea computerizată în învăţământul liceal a absolvenţilor clasei a VIII-a care nu împlinesc 18 ani până la data începerii cursurilor anului şcolar 2023-2024. În aceeaşi zi se comunică comunicarea rezultatelor candidaţilor repartizaţi în învăţământul liceal şi se afişează, în unităţile de învăţământ gimnazial, listele cu locurile neocupate.