Prima pagină » Actualitate » Augustin Zegrean, despre amânarea alegerilor parlamentare: „În niciun caz. Patru ani sunt patru ani“

Augustin Zegrean, despre amânarea alegerilor parlamentare: „În niciun caz. Patru ani sunt patru ani“

02 oct. 2020, 14:47,
în Actualitate

Fostul președinte al Curții Constituționale a României, Augustin Zegrean, a vorbit despre amânarea alegerilor parlamentare. Augustin Zegrean a declarat astăzi că alegerile parlamentare nu pot fi amânate prin lege, dar mandatul parlamentarilor poate fi prelungit pentru situații clar prevăzute în Constituție.

Un proiect depus la Senat prevede data de 14 martie pentru alegerile parlamentare.

Fostul președinte CCR a spus că mandatul parlamentarilor poate fi prelungit pentru situații prevăzute în Constituție.

„În niciun caz prin lege (se amână alegerile – n.r.). Alegerile pentru Parlament pot fi amânate numai pentru situațiile prevăzute în Constituție și atunci se amână de drept. Nu se amână alegerile, se prelungește mandatul. Constituția spune așa: mandatul Parlamentului este de 4 ani. Patru ani este patru ani, nu altceva. Nicio zi în plus“, a declarat Augustin Zegrean.

Augustin Zegrean, despre amânarea alegerilor parlamentare: „Se pot amâna alegerile, nu mandatul Parlamentului“

Fostul președinte CCR a precizat că se pot amâna alegerile, însă nu și mandatul Parlamentului.

„În situații de război, de stare de asediu, stare de urgență și încă o situație care are legătură cu războiul, mandatul Parlamentului se prelungește de drept, nu prin proiect de lege făcut de cineva. Ce se poate întâmpla, însă? Se pot amâna alegerile, nu mandatul Parlamentului. La împlinirea termenului de 4 ani pentru care Parlamentul a fost ales, în termen de 3 luni din ziua aceea trebuie să fie făcute alegeri pentru noul parlament”, a menționat Augustin Zegrean.

„Parlamentul rămâne în funcție până la intrarea în atribuții a noului Parlament“

Fostul președinte CCR a adăugat că Parlamentul rămâne în funcție până la intrarea în atribuții a noului Parlament.

„Parlamentul rămâne în funcție până la intrarea în atribuții a noului Parlament, dar în această perioadă nu poate modifica Constituția, nu pot abroga sau adopta legi organice și practic nu prea au nimic de făcut. Dar Parlamentul trebuie să existe”, a menționat Augustin Zegrean.

Proiect de lege pentru data alegerilor parlamentare: 14 martie 2021!

La Senat a fost înregistrată vineri, 2 octombrie, o propunere legislativă pentru stabilirea datei alegerilor parlamantare. Data propusă este 14 martie 2021. Iniţiatorul este deputatul independent Adrian Dohotaru, fost membru USR.

Deputatul independent Adrian Dohotaru, fost membru USR, a explciat de ce a propus data de 14 martie 2021.

 „Am propus data de 14 martie 2021. Sunt convins că dacă are loc o analiză obiectivă, orice parlamentar ar trebui să țină cont de argumentele prezentate în expunerea de motive, care sunt valabile și alegerile trebuie să aibă loc în luna martie 2021. Sănătatea cetățenilor prevalează. Aceste alegeri trebuie să fie relevante și tocmai de aceea trebuie să le pregătim bine. Peste 100 de state au decis amânarea alegerilor tocmai din cuza pandemiei de COVID-19. M=-am consultat cu epidemiologi, cu cetățeni. Am constatat că există multe temeri și de aceea trebuie să reducem cât mai mult riscurile. Am trecut de pragul de 2.000 de cazuri pe zi și e normal să amânăm data alegerilor pentru 2021“, a spus Adrian Dohotaru.

Judecătorii Curții Constituționale au respins, marți, sesizarea președintelui Klaus Iohannis și au decis că legea care prevede că Parlamentul stabilește data alegerilor parlamentare este constituţională.

Călin Popescu Tăriceanu, liderul ALDE, a cerut deja public amânarea alegerilor parlamentare până în martie 2021. Guvernul Orban stabilise data alegerilor parlamentare pentru 6 decembrie, însă actualul context epidemiologic ar putea să împiedice desfăşurarea alegerilor la termen.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`