Titlurile zilei

Aurel Bușoi, membru PNL Iași, devine dezvoltator imobiliar! Construiește blocuri în Copou, în apropierea proiectelor de sute de milioane de euro. Investitorul: „Durează ca la nebuni” – FOTO

Publicat: 14 oct. 2021
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Aurel Bușoi membru PNL Iași devine dezvoltator imobiliar Construiește blocuri în Copou în apropierea proiectelor de sute de milioane de euro. Investitorul Durează ca la nebuni - FOTO
Aurel Bușoi construiește blocuri în zona Copou

Un membru PNL Iași își face curaj să intre în lumea dezvoltatorilor imobiliari. A anunțat un proiect de locuințe colective într-o zonă vânată de investitori. Terenul din Copou va produce venituri importante după edificarea clădirilor. Deocamdată, proiectul a intrat în dezbatere publică

Fost consilier local PD-L, actual membru al PNL Iași, Aurel Bușoi vrea să dea lovitura în imobiliare. Mai precis, politicianul vrea să investească în locuințe colective, pe o suprafață de 3.000 de metri pătrați, situată în zona Copou, pe strada Ștefan Popescu. Amplasamentul este identificat în proximitatea proiectului Greenfield Copou, cu acces dinspre Aleea Sadoveanu. Conform documentației PUZ (Plan Urbanistic Zonal), Aurel Bușoi vrea să construiască locuințe colective cu regimul de înălțime de D+P+1E și D+P+2E. Pe primul lot de 500 mp va fi construită o locuință colectivă individuală cu două locuri de parcare.

Pe al doilea lot de 2.500 mp vor fi edificate două locuințe individuale cuplate cu patru locuri de parcare și locuințe colective mici de tip duplex, cu zece locuri de parcare. Deocamdată, proiectul se află în dezbatere publică la Primăria Iași. Sesiunea de consultări este programată pe data de 03.11.2021. Vecinii pot depune obiecții în cazul în care nu sunt de acord cu investiția propusă. Terenul din zona Copou este deținut de Aurel Bușoi, soția Mihaela și fiul Adrian.

Aurel Bușoi așteaptă de mai bine de 2 ani

Contactat telefonic, Aurel Bușoi a precizat că, deocamdată, așteaptă avizele până va lua o hotărâre legată de valoarea investiției.

„Habar nu am care va fi valoarea investiției. Aștept de mai bine de doi ani. Dacă așa durează, ca la nebuni. După ce iau toate avizele, mă gândesc. Acolo vrem să facem și o casă pentru noi, dar și pentru fiul nostru. Ce să fac, să trăiesc numai din pensie? La partid nu am mai fost de vreo doi ani, dar plătesc cotizația”, a declarat Aurel Bușoi.

În urmă cu 12 ani, Aurel Bușoi a fost implicat într-un scandal legat de un teren situat pe strada Cișmeaua lui Butuc, la intersecția cu strada Florilor, nu departe de zona Păcurari.

Investitorul este obligat să extindă utilitățile în subteran

Conform PUZ, vor fi executate lucrări pentru extinderea rețelelor edilitare.

„Toate rețelele se vor executa îngropat și vor trece pe sub domeniul public sau pe limita dintre proprietăți la o distanță de minimum 2,50 m față de clădire. Instalațiile de alimentare cu energie electrică și punctele de racord vor fi realizate subteran, astfel încât să nu aducă prejudicii aspectului architectural al construcției sau al zonei înconjurătoare. Rețelele de alimentare cu gaze și racordul la acestea se vor realiza de asemenea subteran.

Încălzirea se va realiza prin centrale individuale. Nu se admit firide de gaze naturale sau tablouri electrice decât în zonele anexe, inaccesibile publicului larg și numai în nișe. Firidele de branșament vor fi amplasate în așa fel încât să nu aducă prejudicii aspectului arhitectural al construcțiilor și a zonei înconjurătoare. Se va asigura în mod special îndepărtarea apelor pluviale de la baza clădirilor și evacuarea lor de pe suprafețele de teren neconstruit, prin rigole sau șanțuri și se va interzice prezența surselor de apă în exterior în scopul evitării pătrunderii de apă în sol”, se arată în documentația PUZ.

În aceeași zonă va fi construit un cartier cu blocuri de trei etaje

În zona Viticultori, nu departe de terenul lui Aurel Bușoi, vrea să construiască și Maria Busuioc, specializată în colectarea deșeurilor. Aici deține un teren în suprafață de 9.000 de metri pătrați. În vârstă de 62 de ani, deținătoarea societății Covial CVA SRL a obținut o cifră de afaceri de milioane de euro din colectarea deșeurilor feroase. PUZ-ul a fost depus în cadrul Comisiei Tehnice de Amenajare a Teritoriului și Urbanism (CTATU) format din arhitecți.

De precizat că zona este ocupată cu preponderență de case, dar și blocuri cu regim mare de înălțime. Afacerista, originară din Bacău, vrea să construiască imobile de locuințe colective cu regimul de înălțime P+3. Covial – CVA SRL este un operator economic autorizat pentru colectarea și tratarea vehiculelor scoase din uz, cu puncte de colectare în mai multe orașe din regiunea Moldovei. Totodată, se ocupă și de colectarea plasticului. Pe actualul amplasament se află mai multe construcții care vor fi demolate.

Adauga un comentariu