Aurora Cornu, femeia careia Marin Preda i-a scris prima scrisoare de dragoste

S-au cunoscut in 1952, la cantina Uniunii Scriitorilor, dar prima intalnire nu a anuntat marea iubire de mai tarziu, pentru ca cei doi s-au ignorat reciproc. S-au revazut doi ani mai tarziu, la mare, in aceeasi statiune si s-au certat pe o camera de hotel, in care se cazase ea, desi ii fusese repartizata lui. Marin Preda avea 32 de ani, iau Aurora Cornu era o tanara poeta frumoasa de  20 de ani.  
A doua zi, Marin Preda i-a scris prima poveste de dragoste :  “Dar iata ca o adiere de durere, de parere de rau, de mahnire izvoraste din inima mea. Te-am facut sa suferi (nu stiu unde, cand si de ce), dar simt ca acest lucru s-a intamplat si mi-e greu sa indur asta acum, singur, cu gandul la tine, scriindu-ti intaia mea scrisoare de dragoste. (…) Te iubesc de tot, cu parul tau, cu hainele tale verzi, cu salopeta si sandalele tale ciudate. Iubesc cingatoarea ta ascunsa, copcile, oasele trupului tau… Totul, aspiratiile tale, somnul tau… Vanitatea si cochetaria ta distilata, nelinistile tale profunde, gandul tau putin inghetat, categoric si fara ascunzisuri, atat de temut de catre amatorii de compromisuri“.    

Dupa prima scrisoare de dragoste a venit si cererea in casatorie. Aurora Cornu l-a lasat pe Preda la malul marii, iremediabil indragostit. Scrisorile trimise acesteia de marele prozator, dupa plecare ei, arata ce iubire puternica se infiripase intre cei doi:” Draga Aurora, dupa ce ai plecat in seara aceea…am venit acasa ca si cand nu s-ar fi intamplat nimic si eram foarte mirat de aceasta senzatie. Stiam ca te-am cunoscut, stiam ca ne-am plimbat impreuna, ca ceasuri intregi am stat fascinat de prezenta ta, ca sufletul meu a tremurat de nenumarate ori la auzul glasului tau si ca in ultima vreme tot ce era aici, marea, vaurile si rasaritul de soare, si apusul, si portita vilei, si apele minerale, si noptie cu stele erai tu si aceasta din prima zi si atat de mult, incat tot ce stiam, ca te-am cunoscut si m-am bucurat, toate acestea mi se pareau atat de firesti, incat plecarea ta nu inseamna aproape nimic, plecarea ta nu putea sa ia dupa tine, toate acestea. ” (septembrie 1954). 

S-au regasit si s-au casatorit in primavara anului 1955, la Sfatul Popular, fara fast si nunta. Astfel a devenit Aurora Cornu prima sotie a scriitorului. Despre putinii lor ani de casnicie, Aurora avea sa declare in interviurile acordate dupa moartea artistului ca au fost atat de intensi, ca si cum relatia lor s-ar fi intins pe parcursul a zeci de ani. Aurora a fost femeia care i-a stat alaturi scriitorului in momentele sale de creatie, din perioada casniciei, si cea pe care Preda o trezea, in miez de noapte, sa-I citeasca pasaje din creatiile sale aflate in lucru, scrie adevarul.ro.

Aurora Cornu este cea care a descoperit manuscrisul romanului ” Morometii” si, fara de care, poate , capodopera nu ar fi vazut lumina tiparului. A dat peste manuscris, intr-o noaptea, intr-un sertar. „La inceput erau niste amintiri din copilarie pe care le raspindise in alte romane, in perioada in care am fost casatoriti a scris romanul, a creat personajele, a descris satul, istoria… Sunt foarte mindra ca “Morometii” exista gratie mie, eu am facut un cadou romanilor – „Morometii”, declara intr-un interviu Aurora Cornu. Despre romanul ”Morometii” s-a spus ca a fost singurul ”copil„ al celor doi. 

Aurora a plecat in 1965 la Paris. Marin a ramas in tara. Scriitorul a spus mereu ca Aurora l-a parasit pentru a face cariera universitara. Intr-una dintre intalnirile lor, scriitorul a intrebat-o de ce a plecat, iar raspunsul Aurorei a fost : ” Nu stiu, Marine…”.   Ultima intalnire dintre cei doi s-a petrecut cu putin timp inainte de moartea fulgeratoare a scriitorului. Aurora Cornea a pastrat scrisorile lui Preda si a acceptat sa le publice, in 2001, intr-un volum intitulat ” Convorbirile dintre Aurora Cornu si Eugen Simion despre Marin Preda”. In ultima scrisoare trimisa Aurorei , Preda scria : ” Acestea sunt ranile mele in viata cu tine si daca ai muri sau daca m-ai parasi (ceea ce ar fi totuna) ele, asadar, nu s-ar mai vindeca si as fi un infirm…”