International

Autoritățile chineze se opun ferm negocierilor comerciale dintre SUA și Taiwan

Publicat: 02 iun. 2022
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Autoritățile chineze se opun ferm negocierilor comerciale dintre SUA și Taiwan
Majoritatea țărilor lumii nu recunosc în mod oficial Taiwanul

Statele Unite au lansat negocieri comerciale cu Taiwan, față de care China și-a eprimat astăzi „opoziția fermă”, considerând insula drept parta integrantă a teritoriului său, potrivit AFP. Taiwanul este condus, de la sfârşitul Războiului Civil chinez din 1949, de către un regim rival regimului comunst de la Beijing, care conduce China continentală.

Beijingul vrea să ”reunifice” insula cu 24 de milioane de locuitori cu ”patria mamă” şi nu  exclude să o facă prin forţă armată. Statele Unite şi Taiwanul au lansat miercuri negocieri oficiale în vederea încheierii unui acord comercial, pe care autorităile chineze îl denunţă puternic.

China se opune negocierilor dintre Taiwan și SUA

Un purtător de cuvânt al Ministerului chinez al Comerțului, Gao Feng, a anunțat în fața presei că statul chinez se opune ferm negocierilor comerciale.

”China se opune oricărei forme de schimb oficial între orice ţară şi regiunea chineză Taiwan, inclusiv oricărei negocieri şi semnări de acorduri economice şi comerciale cu conotaţie suverană şi cu caracter oficial”, subliniază el.

Majoritatea țărilor lumii nu recunosc în mod oficial Taiwanul

Statele Unite – la fel ca marea majoritate a ţărilor lumii – nu recunosc în mod oficial Taiwanul. Însă Washingtonul este cel mai important partener şi furnizor de armament al Taipeiului.

Aceste negocieri comerciale au fost lansate la puţin timp după anunţarea unui nou parteneriat economic în regiunea Asia-Pacific – divulgat la 23 mai de către preşedintele american Joe Biden în timpul unuiturneu în Asia.

SUA și Taiwan au încheiat primul acord comercial în 1994

Statele Unite şi Taiwanul au încheiat 1994 ”un cadru” în vederea comerţului şi investiţiilor. Taipeiul a aderat la Organizaţia Mondială a Comerţului (OMC) în 2002, ceea ce contribuit la o creştere a volumului comerţului taiwanezo-american.

Următoarea etapă a relaţiei economice a Statelor Unite cu Taiwanul este un acord comercial oficial care, pentru moment, se lasă aşteptat într-un context politic complex.

China a desfăşurat un exerciţiu militar în apropiere de Taiwan

Ca avertisment serios la adresa interacţiunilor dintre Statele Unite ale Americii şi insulă, armata chineză a anunţat miercuri, 24 mai, că a desfăşurat recent un exerciţiu militar în apropiere de Taiwan.

Acesta vine în contextul în care președintele Joe Biden a răspuns afirmativ la o întrebare despre posibilitatea ca SUA să „apere militar Taiwanul”, dacă Beijingul ar invada insula autonomă.

„Acesta este angajamentul pe care l-am luat”, a adăugat preşedintele american. „Am fost de acord cu politica unei Chine unice, am semnat-o (…) dar ideea că (Taiwan) poate fi luat cu forţa pur şi simplu nu este potrivită”.

Adauga un comentariu