International

Avertismentul părinților unei fete care a murit după ce a inhalat deodorant: „Nu vrem ca moartea ei să fie în zadar”

Publicat: 27 ian. 2023
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Avertismentul părinților unei fete care a murit după ce a inhalat deodorant Nu vrem ca moartea ei să fie în zadar
Fratele mai mare al Giorgiei a găsit-o pe fată inconștientă în dormitorul ei pe 11 mai 2022

Părinții unei fete care a murit după ce a inhalat aerosolii unui deodorant cer ca produsele să vină cu un mesaj mult mai clar care să îi avertizeze pe cumpărători despre potențialele pericole, scrie BBC.

Giorgia Green, o fată de doar 14 ani, a suferit un stop cardiac după ce a pulverizat deodorantul tip spray în dormitorul ei. Părinții adolescentei au descoperit între timp alte cazuri în care tineri au murit după ce au inhalat deodoranți.

Asociația Britanică a Producătorilor de Aerosoli (BAMA) a declarat că deodorantele au „avertismente foarte clare”. Companiile sunt obligate să pună avertismentul „a nu se lăsa la îndemâna copiilor” pe deodoranții cu aerosoli pe care îi vând.

O fată de 14 ani a murit după ce a inhalat deodorant

Părinții Giorgiei spun, însă, că mesajul de avertizare este scris prea mic, iar mulți părinți le cumpără copiilor lor deodoranți fără să bage de seamă avertismentul.

„Oamenii nu știu cât de periculos poate fi conținutul din acești recipienți”, a spus tatăl Giorgiei, Paul, care ar vrea ca deodoranții să vină cu un avertisment mai clar „așa încât nimeni din această țară – sau din lume – să ajungă să treacă prin ceea ce am trecut noi personal. Nu vrem ca moartea fiicei noastre să fie în zadar”.

Giorgia suferea de autism și tatăl ei a spus că îi plăcea să stropească dezodorizant pe saltele pentru că mirosul lor o relaxa.

„Dacă se simțea chiar și puțin stresată, ea stropea cu acest spray care o făcea să se simtă relaxată pentru că este deodorantul pe care îl folosea soția mea”.

Fratele mai mare al Giorgiei a găsit-o pe fată inconștientă în dormitorul ei pe 11 mai 2022.

„Ușa ei era deschisă, deci nu e ca și când era un mediu închis”, a spus tatăl fetei.

„Cantitatea exactă de deodorant nu se cunoaște cu siguranță, dar trebuie să fi fost mai mult decât folosești în mod normal”, a mai spus Paul.

„La un moment dat inima ei s-a oprit din cauză că a inspirat [aerosolii].”

Mai multe persoane au murit după ce au folosit prea mult deodorant

Potrivit Biroului Național de Statistică (ONS), „deodoranții” sunt menționați în 11 certificate de deces emise între 2001 și 2020. Numărul victimelor, însă, este cel mai probabil mai mare de atât din cauză că substanțele specifice care au provocat decesul nu sunt întotdeauna menționate.

Butanul, principalul ingredient al deodorantului folosit de Giorgia, a fost înregistrat în cazul a 324 de decese din aceeași perioadă. Propanul și izobutanul, și ele prezente în deodoranți, au fost menționate în 123, respectiv 38 de decese.

„Inhalarea de gaz butan sau propan poate duce la insufciență cardiacă”, a declarat ONS.

Societatea Regală pentru Prevenirea Accidentelor (RoSPA) din Marea Britanie a spus că mai multe persoane au murit după ce au folosit prea mult deodorant.

„Este ușor să presupui că [deodoranții] sunt complet sigure și fără niciun risc. Adevărul este că nu sunt”, a spus Ashley Martin, consilier de săntate publică al RoSPA. Inhalarea de aerosoli și scenariile care îți pun în pericol viața „Inhalarea unei cantități mari de aerosoli, nu doar deodoranți, poate duce la o serie de scenarii care îți pun în pericol viața – de la leșin și dificultăți de respirație până la schimbarea ritmului cardiac și, din păcate, moarte”, a mai spus Martin.

„Există o percepție greșită comună conform căreia decesele provocate de aerosoli au loc doar în scenariile de abuz de substanțe, dar acest lucru nu este deloc adevărat”, a explicat Martin. „Am observat mai multe decese în ultimii ani în care copiii și adulții tineri au folosit în exces aerosoli – de la adolescenți conștienți de mirosul corpului până la copii care caută să își găsească liniștea în mirosurile cu care sunt obișnuiți”.

Adauga un comentariu