La începutul lunii februarie, Opera Națională Română din Iași aduce în fața publicului un spectacol extrem de iubit, dovadă fiind viteza cu care au fost achiziționate biletele pentru „Bărbierul din Sevilla” de Gioachino Rossini. Unul dintre elementele care face ca această montare să fie atât de îndrăgită de public îl reprezintă viziunea regizorului Matteo Mazzoni, care transpune îndrăgitul spectacol într-o adaptare modernă, potrivită publicului contemporan.
Ieșenii au achiziționat imediat bilete pentru spectacolul „Bărbierul din Sevilla” de la Opera Națională Iași
Opera Națională Română din Iași găzduiește, pe 3 februarie, unul dintre cele mai iubite titluri ale repertoriului liric universal, și anume „Bărbierul din Sevilla” de Gioachino Rossini.
Spectacolul așteptat de publicul ieșean confirmă, ca de fiecare dată, un lucru deja cunoscut: biletele pentru acest clasic se epuizează rapid, iar pentru reprezentația din februarie au mai rămas doar câteva locuri disponibile.
Scrisă în doar trei săptămâni și prezentată, în premieră, în 1816 la Roma, opera bufă a lui Rossini continuă să fascineze prin ritm, umor și o galerie de personaje memorabile. Figaro, Rosina, Contele Almaviva și intrigantul Don Basilio sunt deja figuri familiare pentru melomanii ieșeni, care revin constant în sala de spectacol pentru a retrăi farmecul acestei comedii muzicale fără vârstă.
„Bărbierul din Sevilla” este interpretat în limba italiană, supratitrat în limba română, și se bazează pe celebrul libret semnat de Cesare Sterbini, inspirat din piesa lui Pierre Beaumarchais.
Montarea de la Iași poartă semnătura regizorului italian Matteo Mazzoni, care propune o viziune modernă, menită să aducă povestea mai aproape de sensibilitatea publicului contemporan.
„De la epoca lui Rossini vom ajunge la ceea ce se întâmplă în casele oamenilor în prezent. Cu această traversare în timp, vom reuși să transmitem ceea ce a dorit Rossini să exprime prin muzica sa”, a explicat regizorul, apreciind totodată potențialul internațional al spectacolului.
Distribuția reunește soliști apreciați ai Operei din Iași
Un atu important al reprezentației din 3 februarie este distribuția, care reunește soliști apreciați de publicul Operei din Iași, dar și invitați speciali. Rolul emblematic al lui Figaro este interpretat de Jean-Kristof Bouton, în timp ce Rosina prinde viață prin vocea sopranei Maria Miron-Sîrbu. Contele Almaviva este interpretat de Andrei Fermeșanu, iar Don Bartolo de Andrei Yvan. În rolul intrigantului Don Basilio evoluează Marius Boloș, invitat, iar Fiorello este interpretat de Victor Zaharia. Distribuția este completată de personajul Berta, aflat în curs de stabilire.
Pentru publicul ieșean, „Bărbierul din Sevilla” nu este doar o operă celebră, ci un spectacol-eveniment care atrage, constant, atât melomani fideli, cât și spectatori aflați la primul contact cu genul liric.
Tocmai de aceea, biletele se vând rapid de fiecare dată, iar reprezentația din 3 februarie nu face excepție.
Biletele pot fi achiziționate de la Agenția Operei Naționale Române din Iași, precum și prin platformele online de vânzare ale instituției. Organizatorii recomandă celor interesați să își rezerve locurile cât mai curând, având în vedere că stocul este aproape epuizat, iar cererea rămâne ridicată până în ziua spectacolului.
„Bărbierul din Sevilla” rămâne una dintre cele mai iubite reprezentații clasice de pe scena Operei Naționale Iași, aspect ce reiese din interesul cu care sunt achiziționate, de fiecare dată, biletele pentru acest spectacol inedit.