Prima pagină » Turism » Biserica din lemn din Dealu Negru. Iată ce trebuie să știi despre monumentul istoric dispărut după incendiul din 2012

Biserica din lemn din Dealu Negru. Iată ce trebuie să știi despre monumentul istoric dispărut după incendiul din 2012

10 mart. 2026, 10:09,
Ionela Melinte în Turism

Biserica din lemn din Dealu Negru, comuna Călățele, județul Cluj, construită în anul 1765 și având hramul „Înălțarea Domnului”, a fost unul dintre puținele monumente istorice ridicate din  bârne de brad din Transilvania. Lăcașul de cult a fost mutat în localitate în anul 1935, după ce fusese construit inițial în sautul Funciu. Timp de peste două secole, biserica a reprezentat centrul vieții religioase pentru comunitatea locală. Pe 26 iunie 2012, monumentul a fost distrus aproape complet în urma unui incendiu.

De-a lungul existenței sale, biserica a avut un rol important pentru credincioșii din zonă, fiindc locul în care s-au desfășurat principalele slujbe și evenimente religioase ale comunității. Lăcașul a fost întreținut și restaurat de mai lulte ori cu sprijinul localnicilor și al preoților care au slujit în acel loc. În anii ’90 au fost realizate lucrări importante de reaparații și consolidare pentru a păstra monumentul într-o stare bună.

Biserica din Dealu Negru

Istoria bisericii de lemn din Dealu Negru începe în anul 1765, când a fost construită în satul Finciu, localitate aflată în comuna Călățele, din județul Cluj. Edificiul religios a fost ridicat din bârne de brad și stejar, folosindu-se tehnicile tradiționale de construcție specifice arhitecturii din lemn din Transilvania. Forma construcției era asemănătoare unei corăbii, element întâlnit la mai multe biserici de lemn din acea perioadă, iar hramul ales pentru lăcaș a fost „Înălțarea Domnului”.

Timp de aproape 170 de ani, biserica a fost folosită de comunitatea din Finciu, până în anul 1935, când s-a decis mutarea ei în satul Dealu Negru, în filia parohiei Finciu-Pădure. Mutarea unei biserici de lemn nu era un lucru neobișnuit în acea perioadă, deoarece construcțiile realizate din bârne puteau fi demontate și reasamblate în altă localitate. Odată cu relocarea, lăcașul a fost adaptat noilor condiții, iar pereții care inițial erau formați doar din bârne au fost căptușiți ulterior cu șindrilă și scândură, pentru o mai bună protecție împotriva intemperiilor.

Biserica a devenit principalul loc de rugăciune pentru locuitorii din Dealu Negru. De-a lungul timpului, mai mulți preoți au slujit, contribuind la păstrarea tradițiilor religioase și la consolidarea comunității locale. Printre cei care au slujit la altarul bisericii se numără preoții Gheorghe Miulescu, Visarion Eladie, Antonovici Andrei, Sâmpălean Dănuț, Turcu Vasile, Leș Gheorghe, Dan Vasile, Ioan Deac și Sfârlea Dan-Aurelian. Din anul 2010, slujirea a fost continuată de preotul Vamoș Sandro-Vincențiu.

Un moment important din istoria recentă a monumentului a avut loc între anii 1991 și 1998, când biserica a fost reparată și restaurată în mare parte pe cheltuiala credincioșilor din localitate. Lucrările au fost coordonate de preoții Vasile Dan și Ioan Deac, iar scopul lor a fost conservarea edificiului și menținerea lui într-o stare bună.

Monumentul istoric din Dealu Negru

Biserica de lemn din Dealu Negru era inclusă pe lista monumentelor istorice din România. Construcția era considerată valoroasă atât din punct de vedere istoric, cât și arhitectural, deoarece reprezenta un exemplu important de arhitectură religioasă tradițională din zona Transilvaniei.

Una dintre particularitățile monumentului era materialul din care fusese construit. Spre deosebire de alte biserici de lemn realizate în principal din stejar, aceasta era ridicată în mare parte din bârne de brad. Bârnele erau îmbinate folosind tehnici tradiționale de dulgherie, precum „coada de rândunică” și „cheotoarea dreaptă”, metode folosite pentru a asigura stabilitatea construcției fără utilizarea cuielor metalice.

În interior, pronaosul era tăvănit, iar grinzile laterale susțineau stâlpii care ridicau turnul bisericii. Turnul avea inițial o galerie închisă și era acoperit cu un coif octogonal, la baza căruia se aflau 4 turnulețe mici, caracteristice arhitecturii bisericilor de lemn din Transilvania. În urma lucrărilor de restaurare realizate în timp, două dintre aceste turnulețe au fost îndepărtate, rămânând doar două.

Destinul bisericii a fost însă curmat brusc în vara anului 2012. În data de 26 iunie, un incendiu puternic a izbucnit la nivelul turlei, iar flăcările s-au extins rapid la întreaga construcție.

Potrivit primelor cercetări realizate de autorități, cauza probabilă a incendiului ar fi fost un scurtcircuit la instalația electrică. Pompierii au reușit în cele din urmă să stingă focul și au încercat să recupereze elementele care mai puteau fi salvate, însă mare parte din monument a fost distrusă.

Astfel, biserica de lemn din Dealu Negru, care a rezistat peste două secole și a fost martora istoriei comunității locale, a fost pierdută aproape în totalitate în urma incendiului din anul 2012.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Articol recomandat
FOTO Moțiunea de cenzură, sub lupa astrologiei! Va cădea Guvernul sau începe o criză mai amplă?
Astrologul Thomas Rob analizează moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Bolojan și avertizează asupra instabilității politice. Votul asupra moțiunii de cenzură împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan, programat pentru 5 mai 2026, este privit ca un moment-cheie pentru scena politică din România. Dincolo de calculele politice și aritmetica parlamentară, astrologul Thomas Rob aduce în discuție o […]
Moțiunea de cenzură, sub lupa astrologiei! Va cădea Guvernul sau începe o criză mai amplă?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
06 mai 2026
06 mai 2026
Articole similare
Sportivii de la cluburile din Iași au făcut spectacol la Campionatul Național de Karate Tradițional din Iași
02:00
FOTO Sportivii de la cluburile din Iași au făcut spectacol la Campionatul Național de Karate Tradițional din Iași
Trotuarul de pe strada Ion C. Brătianu a devenit parcare pentru mașini! Autoturismele aparțin studenților care vin la festivitățile de la Teatrul Național
02:00
FOTO Trotuarul de pe strada Ion C. Brătianu a devenit parcare pentru mașini! Autoturismele aparțin studenților care vin la festivitățile de la Teatrul Național
Ștefan Manolache, tupeu de infractor! Beizadeaua lui Mircea Manolache neagă orice legătură cu drogurile, deși probele din dosar sunt incontestabile: „Nu mă testezi tu pe mine, marș!”
02:00
FOTOVIDEO Ștefan Manolache, tupeu de infractor! Beizadeaua lui Mircea Manolache neagă orice legătură cu drogurile, deși probele din dosar sunt incontestabile: „Nu mă testezi tu pe mine, marș!”
O firmă din Cluj și una din Suceava vor să construiască o platformă pentru depozitarea gunoiului în Aroneanu! Contractul depășește un milion de lei
02:00
O firmă din Cluj și una din Suceava vor să construiască o platformă pentru depozitarea gunoiului în Aroneanu! Contractul depășește un milion de lei
Bărbatul care a lucrat „la negru” la restaurantul Diamond Ballroom spune că a fost amenințat de tatăl patronului: „Mi-a zis că o să vină după mine și o să văd eu ce pățesc”
02:00
FOTO Bărbatul care a lucrat „la negru” la restaurantul Diamond Ballroom spune că a fost amenințat de tatăl patronului: „Mi-a zis că o să vină după mine și o să văd eu ce pățesc”
O ieșeancă a transportat droguri cu trenul! Clanul Colac este implicat într-un dosar cu trafic de stupefiante!
02:00
FOTO O ieșeancă a transportat droguri cu trenul! Clanul Colac este implicat într-un dosar cu trafic de stupefiante!
Firmele de construcții se întrec în oferte pentru a semna un contract cu Primăria Lețcani, de peste 5 milioane de lei! Proiectul presupune construirea unei grădinițe
02:00
Firmele de construcții se întrec în oferte pentru a semna un contract cu Primăria Lețcani, de peste 5 milioane de lei! Proiectul presupune construirea unei grădinițe
Ei sunt indivizii care au furat, din magazia unui bătrân din Iași, 120.000 de lei și 4.000 de euro. Au fost arestați, dar nu vor să dea banii înapoi
02:00
FOTOVIDEOEXCLUSIV Ei sunt indivizii care au furat, din magazia unui bătrân din Iași, 120.000 de lei și 4.000 de euro. Au fost arestați, dar nu vor să dea banii înapoi
Subvențiile pentru terenurile agricole, plătite de APIA. Fermierii din Iași primesc sute sau mii de euro la hectar, în funcție de cultură
02:00
Subvențiile pentru terenurile agricole, plătite de APIA. Fermierii din Iași primesc sute sau mii de euro la hectar, în funcție de cultură
A intrat în comă după ce a fost lovit pe trecerea de pietoni! Șoferița, secretar la primărie, conducea cu viteză
02:00
FOTO A intrat în comă după ce a fost lovit pe trecerea de pietoni! Șoferița, secretar la primărie, conducea cu viteză