Dintre toate efectele catastrofale ale loviturii de stat declanșate în 6 decembrie 2024 și continuate în primăvara acestui an, unul este de o perversitate extrem de periculoasă: interimatul. Provizoratul. Instalarea la butoane a unor persoane lipsite de orice legitimitate. Ieri a fost atinsă culmea acestui fenomen, exploziv din perspectiva stabilității interne sau a relațiilor externe.
Premierul Marcel Ciolacu a demisionat, informând opinia publică că gestul său este motivat prin faptul că nu și-a atins un obiectiv major al coaliției: cel de a-l promova la Cotroceni pe Crin Antonescu. Eroarea sa de raționament este capitală. Dar demonstrează cum funcționează, de fapt, raționamentele și reacțiile la nivelul puterii. Nu era treaba premierului impulsionarea campaniei lui Crin Antonescu la un asemenea nivel încât acesta să se califice în turul doi și apoi să câștige alegerile. Era treaba șefului de partid. Pentru că nu Guvernul coaliției, ci cele trei partide și jumătate, cu PSD în frunte, sunt cele care au luat decizia de a susține un candidat unic în persoana lui Crin Antonescu. Prin urmare, dacă este cineva vinovat și trebuie să-și dea demisia de onoare, acela nu e premierul, ci președintele PSD. Iar demisia nu trebuie depusă, în această situație, la Cotroceni, ci la sediul partidului. Atâta doar că Marcel Ciolacu a făcut o confuzie regretabilă între cele două poziții, astfel încât președintele de partid l-a privit în oglindă pe premier și l-a scuipat între ochi.
Eșecul politic, care există de bună seamă, este al celor trei partide și jumătate care s-au cramponat de putere, au compromis definitiv instituția CCR și alte instituții și autorități ale statului, pe care le-au împins la război împotriva cetățenilor României.
Odată lămurită această chestiune legată de demisie, să vedem care este fotografia momentului pentru România, în urma exhibițiilor politice nebunești la care am asistat pe tot parcursul anului trecut și care au culminat cu lovitura de stat. În loc să avem la Cotroceni un președinte legitim, desemnat prin votul cetățenilor români din țară și din diaspora, avem acolo, într-una dintre cele mai importante instituții ale statului, un surogat interimar al cărui oxigen se termină într-o lună. Acesta, la rândul său, a desemnat alți interimari în poziția de consilieri, pe care românii îi plătesc bine mersi. La Senat, ca de altfel și la Camera Deputaților, avem, de asemenea, interimari, astfel fiind scurtcircuitată buna funcționare a celei mai importante puteri în stat. Două dintre cele trei partide și jumătate, care alcătuiesc coaliția de guvernare, au și ele, începând de ieri, președinți interimari. Imaginați-vă o aeronavă de carton proiectată să zboare la o altitudine de mii de metri. Imaginați-vă cum se dezintegrează cu întreg echipajul și cu toți pasagerii la bord.
Iar războiul nu s-a terminat. Acest traseu extrem de periculos pe care îl parcurge România va mai dura cel puțin o lună. Marcel Ciolacu, refuzând, în urma unei confuzii intenționate, să demisioneze de la conducerea PSD, cramponându-se de funcție, nu face altceva decât să blocheze posibilitatea unor atât de necesare schimbări la vârf, nu numai în ceea ce privește persoanele care ar putea conduce partidul cu cei mai mulți parlamentari, dar, ceea ce este și mai grav, blochează formarea unei noi coaliții majoritare capabile să gestioneze România. Pentru că verdictul său, cel puțin din această perspectivă, este fără echivoc. Ciolacu spune că, atâta timp cât el va fi la butoane în PSD, acest partid nu va încheia nicio alianță cu AUR. Un adevărat blestem. Atât la adresa PSD, cât și la adresa României, în general, care nu-și va putea regăsi un echilibru politic decât dacă, la capătul acestei luni, vom ieși din purgatoriu cu o alianță solidă la guvernare.