Bodo de la Proconsul este de nerecunoscut! Artistul a slăbit enorm! După ce a avut mai multe probleme de sănătate, Bodo de la trupa Proconsul a slăbit foarte mult. Acesta și-a surprins fanii prin felul în care arată în prezent, mai ales că a reușit să scape de 46 de kilograme. În anul 2020 a suferit un infarct, iar nefericitul eveniment l-a determinat să își schimbe viața complet. Solistul trupei Proconsul, Bogdan Marin, și-a uimit fanii cu fotografiile recente din mediul online.
Bodo de la Proconsul este de nerecunoscut!
Bodo de la Proconsul este de nerecunoscut după ce a slăbit 46 de kilograme. Artistul și-a surprins fanii cu ultima sa postare de pe rețelele de socializare. Acesta a vorbit despre transformarea prin care a trecut, mai exact despre pierderea kilogramelor. În urmă cu mai mulți ani, Bodo a avut probleme grave de sănătate și a fost la un pas să își piardă viața, așa că a decis să slăbească și să adopte un stil alimentar echilibrat. Artistul a dezvăluit că s-a simțit rău mulți ani din cauza kilogramelor în plus.
,,De la 142 kg- la 96 kg. De la apnee în somn- la somn de bebeluș. De la cântat cu seriozitate- la cântat cu excelență. De la mâncat mici- la mâncat mici (da’, mai mici). De la „nu mai pot”- la energie cât pentru două zile. De la deznădejde- la poftă de viață. De la pastile pentru inimă- la vitamine. De la udat florile în ghiveci- la tuns iarba săptămânal (si nu puțină). De la haine XXXL- la L. De la oboseală continuă- la chef de drumuri și proiecte. De la supraviețuire- la viață trăită cu bucurie. De la rutină- la planuri de viitor. Și cel mai frumos? De la o soție iubitoare- la aceeași soție iubitoare, care a fost și este lângă mine. Mulțumesc lui Dumnezeu pentru iubirea Lui”, a mărturisit Bodo.
Artistul și soția lui se ocupă de copiii defavorizați
Soția lui Bodo de la Proconsul, Loredana, se ocupă de copiii defavorizați, după ce au început o viață nouă, departe de Capitală. Artistul și partenera de viață s-au mutat în Argeș și se dedică nu doar celor doi copii pe care i-au adoptat cu ani în urmă, ci și micuților care provin din medii defavorizate.
„Sunt președinta ONG-ului „Atelierului de joacă’ din comună Dobrești, județul Argeș. De patru ani de zile locuim acolo, noi fiind bucureșteni. Mă ocup de 30 de copilași ai căror părinți, majoritatea dintre ei, sunt plecați în alte țări, sunt crescuți de bunici. Anul trecut, două mămici de la noi din sat s-au sinucis și cinci copilași au rămas pe drumuri. Alte două sunt alcoolice. M-am ocupat cât am putut eu de acești copii minunați. Le-am creat două locuri de joacă în interior și unul în exterior, am chemat oameni de specialitate să le vorbească, să îi ajute. Eu personal mă ocup de ei în fiecare zi și aș vrea ca începând de anul acesta să existe un loc de joacă în aer liber pentru că sunt turbați de telefoane și au nevoie de ajutorul nostru”, a declarat soția artistului.
S-a reapucat muzica? Nu? Atunci de ce p.l.m. ne plictisiti cu povesti despre un expirat?