Bogdan Mocanu și Jador au devenit cei mai buni prieteni după ce s-au cunoscut pe platourile de filmare de la „Puterea dragostei”. Chiar dacă au mai existat neînțelegeri între ei, cei doi au fost alături unul de celălalt în toate momentele fericite, dar și în cele mai triste.
Ieri, Jador a anunțat că își va încheia cariera din cauza unor probleme medicale, iar Bogdan Mocanu i-a sărit în ajutor când a văzut câte comentarii negative a primit artistul.
Bogdan Mocanu, mesaj îngrijorător despre Jador
Bogdan a răbufnit pe internet după ce prietenul său Jador și-a anunțat fanii că nu va mai putea cânta. Bărbatul i-a luat apărarea lui Jador și a postat pe Instastory un mesaj pentru persoanele care îl critică și în aceste momente grele pe cântărețul de manele, care are mari probleme de sănătate.
„Și în momente ca astea văd comentarii negative. Dezamăgit profund”, a scris Bogdan Mocanu pe pagina sa personală de Instagram.
Mocanu a postat pe pagina sa de Instagram un filmuleț în care le explică urmăritorilor săi că nu poate da mai multe detalii despre starea de sănătate a lui Jador. De asemenea, vedeta avut o reacție acidă la adresa celor care lasă comentarii răutăcioase despre prietenul său. Bogdan Mocanu i-a îndemnat pe internauți să renunțe la răutate și să se roage pentru cântărețul de manele, care trece prin momente grele.
„Dacă s-ar fi putut da mai multe detalii despre starea lui Ionuț (Jador), sunt sigur că v-ar fi dat el detaliile acestea. Am primit foarte multe mesaje și sunt nevoit să fac story-ul ăsta. Eu nu pot să dau, nu sunt în măsură să dau chestii așa personale din viața lui.
Când o să fie momentul, o să vă zică el, dacă vrea. Până atunci, în loc să scrieți comentarii răutacioase la postări, ați putea să spuneți o rugăciune, poate trece mai ușor prin clipele astea. Pentru că nu știți niciodată prin ce trece un om care zâmbește toată ziua și care încearcă să facă cât mai multă lume fericită. Nu mai fiți răi, că e ușor să fiți răi!”, a spus Bogdan Mocanu pe Instastory.
Jador a anunțat că se retrage din muzică
Cântărețul de manele și-a luat fanii prin surprindere ieri, când a postat un mesaj neașteptat pe rețelele de socializare. Artistul a anunțat că își va încheia cariera din cauza unor probleme de sănătate cu care se confruntă.
Artistul de manele nu a explicat ce probleme are, însă a dat de înțeles că ar fi unele foarte grave și că din cauza lor nu mai poate continua să cânte.
poa sa mearga amndoi ude vor promitem ca nui deranjm