APIA a autorizat peste 10.500 de cereri ale fermierilor din Iași în prima zi când a început campania de plată a avansului din subvenții. În total, în jur de 15.000 de beneficiari din Iași primesc acești bani. Campania de plăți se derulează până la 30 noiembrie 2026.
Un număr mare de fermieri din Iași va primi primii bani din avansul din subvenții. APIA a autorizat peste 10.500 de cereri și continuă acest proces, până când toți beneficiarii vor încasa banii.
Peste 10.500 de cereri din Iași, din cele 15.000, au fost autorizate pentru avansul în subvenții
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) a demarat campania de plăți în avans aferentă anului de cerere 2026 și a autorizat cererile pentru o parte din beneficiarii din Iași. Pentru Campania 2026, plățile se vor efectua în lei, astfel: pentru intervențiile finanțate din FEGA, cursul de schimb valutar este de 5,2788 lei/euro, stabilit de Banca Centrală Europeană în data de 30.09.2026 şi publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria C/2026/4617, iar pentru intervențiile finanțate din FEADR, cursul de schimb valutar este de 5,0968 lei/euro, stabilit de Banca Centrală Europeană în data de 31.12.2025 şi publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria C/2026/44.
Campania de plată în avans se va desfășura în perioada 16 octombrie – 30 noiembrie, iar după data de 1 decembrie 2026, APIA va efectua plățile corespunzătoare diferenței până la cuantumul integral aprobat pentru fiecare intervenție în parte.
„Reamintim că, potrivit legislației europene în vigoare, statele membre pot acorda plăți în avans în procent de 75% din cuantumul intervențiilor finanțate din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA) și 85% din cuantumul intervențiilor finanțate din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR). Cuantumurile stabilite pentru anul de cerere 2026 sunt prevăzute în Ordinul OMADR nr. 288/09.10.2026 privind aprobarea, în anul 2026, a realocării sumelor și stabilirea condițiilor de acordare a avansului pentru plățile directe finanțate din FEGA, din cadrul Planului Strategic PAC 2023-2027, publicat în Monitorul Oficial nr. 851 din 09.10.2026”, au transmis reprezentanții APIA Iași.
O parte din plăți va fi efectuată și de Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR)
Plățile în avans pentru intervențiile de dezvoltare rurală finanțate din FEADR și din BN1 (cofinanțare bugetul național) – respectiv DR-03 (Creșterea animalelor de fermă din rase locale în pericol de abandon), DR-09 (Zone afectate de constrângeri naturale – ZM), DR-10 (Zone afectate de constrângeri naturale semnificative – SEMN) și DR-11 (Zone afectate de constrângeri naturale specifice – SPEC) din Planul Strategic PAC 2023-2027 – sunt autorizate la plată de către APIA, iar virarea efectivă a fondurilor în conturile beneficiarilor este realizată de către Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR), conform atribuțiilor de plată delegate.
De asemenea, pentru plăți directe, în măsura PD-01 – „Sprijin de bază pentru venit în scopul sustenabilității” (BISS) se acordă 75% din 101,0346 euro. Avansul de 75% din această sumă este de 399,99 lei/hectar.
În intervenția PD-02 – „Sprijin redistributiv complementar pentru venit în scopul sustenabilității” (CRISS): 55,69 euro/ha (293,98 lei/hectar). Avansul din subvenții este de 220,48 de lei.
Avansul din subvenții se acordă și în cadrul intervenției PD-03 – „Sprijin complementar pentru venit pentru tinerii fermieri”: 55,36 euro/ha (292,23 lei/hectar). Avansul este în valoare de 219,18 lei/hectar.
În PD-04 – „Practici benefice pentru mediu aplicabile în teren arabil”: 56,28 euro/ha (297,09 lei/hectar), iar avansul este în valoare de 222,82 lei/hectar.
În intervenția PD-05 – „Practicarea unei agriculturi prietenoase cu mediul în fermele mici”: 100 euro/ha (527,88 lei/hectar), iar avansul este de 395,91 lei/hectar. Aceleași sume sunt și în PD-06 – „Înierbarea intervalului dintre rânduri în plantațiile pomicole, viticole, pepiniere și hameiști.
Crescătorii de animale primesc avansul din subvenții, cuprins între 9,49 euro pe cap de animal și 260 de euro pe cap de animal. APIA a autorizat peste 10.500 de cereri ale fermierilor din Iași, atât crescători de animale, cât și fermieri din sectorul vegetal, în prima zi când a început campania de plată a avansului din subvenții.