Costel Alexe, președintele Consiliului Județean Iași, și deputatul Alexandru Muraru, președintele Filialei Județene PNL Iași și vicepreședinte PNL la nivel național, și-au ridicat în slăvi locotenenții de sub aripa Partidului Național Liberal. În cadrul evenimentului Gala Iașului Liberal, managerii-zero Alina Belu și Daniel Timofte au primit premii speciale
Costel Alexe, președintele Consiliului Județean Iași, alături de deputatul Alexandru Muraru, și-a premiat locotenenții fideli de sub aripa PNL
Organizația județeană PNL Iași, sub conducerea deputatului care nu a făcut nimic pentru ieșeni, Alexandru Muraru, alături de penalul Costel Alexe, președinte al CJ Iași, au organizat recent Gala Iașului Liberal. Evenimentul a avut în prim-plan premierea unor personaje, a unor slugi de partid care execută cel mai bine ordinele și care au „pupat inelul” ca să fie plasați în funcții-cheie. Alexandru Muraru, deputat, vicepreședinte PNL la nivel național și președinte PNL al Filialei Județene Iași, și, implicit, Costel Alexe, în loc să premieze oameni care excelează în domeniile în care activează – cu experiență și rezultate remarcabile, persoane care nu sunt implicate în scandaluri –, cei doi și-au premiat persoanele din anturaj care execută, fără a se opune, ordinele, deși, de-a lungul anilor, ca manageri, și-au dovedit incompetența. Practic, la Gala Iașului Liberal, PNL-iștii și-au oferit premii între ei.
În acest sens, cel mai elocvent exemplu este al Alinei Belu, managerul Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii „Sfânta Maria”, care a primit Premiul Special „Management profesional și instituțional”. În loc să îl refuze și în al doisprezecelea ceas, să afișeze un minim de respect față de părinții care și-au pierdut copiii în spitalul pe care îl conduce, Alina Belu a acceptat distincția cu zâmbetul pe buze, sfidând și acum suferința prin care trec mamele, tații și copiii care au fost nevoiți să treacă pragul unui spital prost manageriat chiar de ea și care oferă condiții de groază. Cum este posibil ca un personaj care ocupă ilegal funcția de manager, de ani, să fie premiat? Aceasta este susținută de Costel Alexe și de Alexandru Muraru, și menținută ilegal în funcția de manager al Spitalului pentru Copii din Iași, deși nu mai îndeplinește condițiile legale referitoare la studiile absolvite și la vechimea de cel puțin 5 ani în specializarea studiilor, pe care trebuie să le dețină un manager de spital public. Angajații spitalului i-au cerut lui Alexe să o demită din funcția pe care o ocupă ilegal, dar președintele CJ a decis să o premieze.
Cotidianul BZI a publicat nenumărate articole cu privire la managementul dezastruos al Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii „Sfânta Maria”, în care părinții au povestit clipele de coșmar pe care le-au trăit din cauza Alinei Belu.
Un bebeluș a murit din cauză că Alina Belu nu a semnat documentele pentru transferul în Germania
Cel mai recent caz este al Cătălinei Burcuș, care și-a pierdut bebelușul la spitalul condus de premianta PNL, după ce a refuzat să semneze transferul micuței într-un spital din Germania. Mai precis, Alina Belu nu a semnat „pentru că mama are figuri”. După naștere, bebelușul a fost diagnosticat cu atrezie de esofag și a fost, în primele ore de viață, internat la Spitalul Clinic Județean de Urgență pentru Copii „Sf. Maria” Iași, unde a fost supus unei intervenții chirurgicale. Deși operația a fost una reușită, problemele au început să apară în primele zile de îngrijire postoperatorie. După ce mama a aflat că își poate salva copilul, aceasta i-a solicitat Alinei Belu transferul bebelușului către un spital specializat în tratarea copiilor cu atrezie de esofag, situat în München.
La spitalul din Germania se putea trata fistula traheo-esofagiană recurentă, după reparația atreziei esofagiene tip C. Practic „marea” manageră de la „Sf. Maria” trebuia doar să semneze formularul S2, dar aceasta a refuzat, timp de o lună, să o facă, motivând în fața părinților că spitalul pe care îl conduce este un mare centru și că trei spitale din țară trebuie să trimită în scris o negație, din care să rezulte că bebelușul nu poate fi operat în România. Din cauză că nu a vrut să semneze și a tergiversat o situație atât de gravă, starea bebelușului s-a agravat și a murit. Acum, familia bebelușului se judecă cu unitatea medicală, dar și cu Alina Belu, dorința cea mai mare a mamei fiind ca tot procesul în ceea ce privește transferul copiilor de la Spitalul Clinic Județean de Urgență pentru Copii „Sf. Maria” Iași să fie ușurat, încât cei mici să aibă mai multe șanse la viață.
„Alina Belu i-a spus unei persoane care a întrebat de ce nu semnează formularul S2 că am eu figuri. Exact așa a spus, că «mama are figuri» și că fetița mea e tratată perfect în spital. Măcar o lună dacă puteam să mă bucur de copilul meu. Eu a trebuit să stau doar pe telefoane, să găsesc pe cineva care să o convingă pe Alina Belu să ne semneze, să caut soluții ca fetița mea să fie tratată mai bine, să caut plasmă, să caut sânge. Tot eu trebuia să caut. Ca și mamă, dacă îți intră dracuʼ în salon și îți spune să-ți dai sufletul, ți-l dai, oricum faci orice”, a mărturisit Cătălina Burcuș.
În acest sens, ne întrebăm, cum este posibil ca, după nenumărate plângeri și situații revoltătoare petrecute la Spitalul pentru Copii „Sfânta Maria”, Costel Alexe și Alexandru Muraru să aibă tupeul să o premieze pe Alina Belu? Președintele Consiliului Județean Iași tolerează incompetența, uneori criminală, a Alinei Belu.
Andreea Damean este o altă mămică care a trecut prin clipe groaznice în spitalul condus de Alina Belu. Aceasta a povestit recent reporterilor BZI că s-a internat cu bebelușul său în vârstă de 7 luni la Spitalul Clinic Județean de Urgență pentru Copii „Sf. Maria” Iași, duminică, 9 martie 2025, deoarece micuțul avea febră. După câteva zile, mama și copilul au fost mutați într-un alt salon, la etajul 8 al unității medicale, deoarece bebelușul avea rujeolă. Imediat, femeia a constatat că, în salon, era foarte multă mizerie, iar aerul era irespirabil. Mai mult, femeia a povestit că mama unui copil a fost amenințată de o asistentă că, dacă mai deschide ușa salonului pentru a aerisi, îi va da cu scaunul rulant în cap. Bunica bebelușului a mai povestit și că, din unitatea medicală, lipsesc anumite medicamente pe care părinții se văd nevoiți să le achite din proprii bani, dar și că personalul medical are un comportament inadecvat cu micuții.
Un alt caz este cel al unui copil în vârstă de 10 ani, care era suspect de apendicită și a fost anunțat că trebuie să aștepte 5 ore pentru a i se recolta analize și alte 5 ore până va avea rezultatele. Deoarece starea copilului se agrava constant, mama a decis să plece de la Spitalul Clinic Județean de Urgență pentru Copii „Sf. Maria” Iași și să-și opereze băiatul la un spital privat din Iași.
Cu toate acestea, Alina Belu, managerul Spitalului de Copii „Sf. Maria” Iași, a primit premiul special PNL pentru „Management profesional și instituțional”. În continuare, Alina Belu este ținută în brațe de toată clica de la PNL, în frunte cu deputatul Alexandru Muraru și președintele CJ, Costel Alexe.
Condiții de groază la Spitalul de Copii „Sfânta Maria” din Iași
Cotidianul BZI a publicat o serie de imagini de groază ce au fost surprinse la Spitalul de Urgență pentru Copii „Sf. Maria” Iași, unitatea medicală condusă de Alina Belu. Aparținătorii copiilor ajunși aici sunt îngroziți de condițiile din unitatea medicală, care se află într-o stare jalnică, deși s-au investit aproape 140 de milioane de lei în modernizarea sa. Părinții se tem pentru siguranța micuților lor, deoarece lucrările de modernizare au fost făcute de mântuială, corpurile de iluminat stau să cadă în capul pacienților, iar pervazurile se desprind.
Părinții și-au ieșit din minți atunci când au văzut ce mâncare primesc micuții internați la Spitalul Clinic Județean de Urgență pentru Copii „Sf. Maria” Iași, considerând că aceasta nu ar fi potrivită nici măcar pentru animale, darămite pentru copii – despre care se știe că sunt destul de mofturoși când vine vorba de aspectul, dar și de gustul alimentelor pe care le consumă. Părintele unui copil internat la Spitalul Clinic Județean de Urgență pentru Copii „Sf. Maria” Iași a făcut public, pe rețelele de socializare, meniul primit de micuțul său, menționând că mâncarea nu doar că avea un aspect urât, ci era și foarte sărată.
Amintim aici că un raport al Curții de Conturi, publicat la finalul anului 2024, a scos la lumină grave nereguli privind achizițiile publice realizate de Spitalul de Copii „Sf. Maria”. Auditorii au constatat că, sub conducerea managerului Alina Belu și a fostului director economic Natalia Dăngeanu, instituția a folosit o metodă frauduloasă de atribuire a contractelor prin divizarea ilegală a valorii acestora pentru a evita organizarea unor licitații. Astfel, contractele au fost atribuite prin achiziție directă unor firme favorizate, deși valoarea acestora depășea pragul legal de 135.060 de lei. Managerul Alina Belu este protejata președintelui Consiliului Județean Iași, Costel Alexe. Pare că are o imunitate pe care nimeni din acest oraș nu o are! Oricât de multe ilegalități ar face, ilegalități constatate de Curtea de Conturi, nimeni nu are ce să-i facă. Jurnaliștii BZI.RO au dezvăluit zeci de probleme și de ilegalități făcute de Alina Belu, managerul Spitalului „Sf. Maria”!
Menționăm că reporterii BZI au contactat-o pe Alina Belu pentru a o întreba care sunt competențele manageriale deosebite pentru care a fost premiată de PNL și dacă – din bun simț pentru toți părinții care și-au pierdut copiii în spitalul condus de ea – nu ar fi trebuit să îl refuze, însă aceasta nu a dorit să ofere niciun punct de vedere.
Prof. dr. Daniel Timofte, managerul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă „Sf. Spiridon”, a primit premiul „Excelență în sănătate” din partea PNL
Un alt premiant al PNL Iași este și prof. dr. Daniel Vasile Timofte, managerul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă „Sf. Spiridon”. Acesta a primit premiul la secțiunea „Excelență în sănătate”, tot în cadrul Galei Iașului Liberal, un alt executant al liberalilor, al lui Costel Alexe și, implicit, al deputatului-zero Alexandru Muraru. Deși Daniel Timofte a fost demis de ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, din funcție, în anul 2023, pentru incompetență, deoarece s-a bazat pe relațiile pe care le are în rândul oamenilor politici, acesta a candidat și a ajuns din nou în funcția de manager al Spitalului Clinic Județean de Urgență „Sf. Spiridon” Iași.
Amintim aici motivele pentru care Daniel Timofte a fost demis din funcție. Odată cu venirea sa la conducerea spitalului, s-a constatat o neasigurare continuă a stocurilor de medicamente, materiale sanitare și reactivi, ajungându-se în situația în care medicii s-au văzut nevoiți să achiziționeze medicamente din banii proprii pentru a-i putea salva pe bolnavi. Corupția de la Spitalul „Sf. Spiridon” a fost anchetată de procurorii DNA și de către o delegație a Curții de Conturi a României. Aceasta, după ce numeroasele probleme constatate de către reprezentanții Ministerului Sănătății în cadrul unității medicale, în timpul auditului din perioada 04.07.2022 – 12.08.2022, au fost aduse la cunoștință celor două instituții prin adresa nr. BAPI 974/27.10.2022.
Scopul managerului Dan Timofte a fost distrugerea Spitalului „Sf. Spiridon” din Iași
Vă aducem aminte că singurul scop al managerului Dan Timofte a fost distrugerea Spitalului Clinic Județean de Urgență „Sf. Spiridon” Iași, cea mai mare unitate medicală din zona Moldovei. Din păcate, s-a ajuns în situația în care pacienților le era teamă să se mai prezinte la spital, știind că vor fi lăsați în voia sorții, medicii neavând medicamente, materiale sanitare. Medicii de la Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sf. Spiridon” Iași au putut opera în toată perioada pandemiei și o scurtă perioadă după aceea, deoarece s-au putut baza pe stocurile de materiale sanitare și de medicamente din perioada fostei conduceri. Odată ce Dan Timofte a ajuns la conducerea spitalului, în ciuda nenumăratelor referate de necesitate, farmacia a început să se golească. Pe perioada pandemiei, saloane întregi din spital erau goale, deoarece bolnavii erau îndemnați să stea acasă și să vină doar dacă sunt pe moarte.
Atunci, Dan Timofte se dezvinovățea, motivând că problemele financiare și neregulile constatate în cadrul Serviciului de Achiziții al spitalului au fost generate de pandemie și de creșterea inflației. Este clar că acestea sunt doar niște scuze ieftine, din moment ce alte spitale din Iași nu se confruntă cu astfel de probleme.
Oricum, Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sf. Spiridon” din Iași a ajuns o ruină, iar conducerea, în speță managerul Dan Timofte, nu mai investește niciun leu în modernizarea unității medicale, pentru că speră că va ajunge să conducă Spitalul Regional de Urgență Iași.
Menționăm că reporterii BZI l-au sunat pe Dan Timofte pentru a-l întreba care sunt motivele reale pentru care a fost premiat de colegii din PNL, însă acesta nu a răspuns apelurilor.
După nenumărate scandaluri, Costel Alexe și Alexandru Muraru continuă să-i ridice în slăvi pe managerii-zero Alina Belu și Daniel Vasile Timofte
Reporterii BZI l-au contactat pe președintele Consiliului Județean Iași, Costel Alexe, pentru a-l întreba care sunt criteriile pe care le-a luat în calcul atunci când a ales să le ofere distincții celor doi manageri de la Spitalul de Copii „Sf. Maria” și de la Spitalul „Sf. Spiridon”. Acesta a transmis că Alexandru Muraru a fost cel care s-a ocupat îndeaproape de alegerea premianților. Însă a ținut să precizeze că atât Alina Belu, cât și Daniel Vasile Timofte au meritat din plin premiile oferite de PNL.
„Conducerea Filialei Județene Iași a fost cea care s-a ocupat de organizare și de alegerea premianților. În acest sens, nu vă pot oferi informații cu privire la criterii. Însă, cu certitudine, doamna Alina Belu este unul dintre managerii care, în acest mandat, în perioada cât este manager la «Sfânta Maria», a făcut o treabă foarte bună, cu grijă și dragoste față de copiii comunității noastre. Probleme, drame sau tragedii, din păcate, se pot întâlni sau se pot întâmpla în toate spitalele. Că la spital nimeni nu ajunge de bine. În momentul de față, cred că echipa medicală de la «Sfânta Maria» este, astăzi, una dedicată salvării de vieți omenești. Și, în legătură cu domnul manager Vasile Timofte, și ca manager, și ca chirurg, este unul dintre cei mai reputați membri ai comunității ieșene”, a declarat Costel Alexe, președintele Consiliului Județean Iași.
Deci este cât se poate de clar faptul că PNL și-a premiat executanții, și nu oamenii de valoare din Iași. Costel Alexe și întreaga clică de liberali susțin, în continuare, incompetența și se premiază între ei doar de dragul de a se lăuda cu niște premii pe care nu le merită.
Reporterii BZI l-au sunat de nenumărate ori și pe deputatul Alexandru Muraru, președintele Filialei Județene PNL Iași, însă acesta nu a răspuns apelurilor. Probabil Alexandru Muraru este ocupat să își etaleze costumele foarte scumpe.
Însă prezentăm mesajul pe care l-a transmis acesta la finalul evenimentului Gala Iașului Liberal.
„Cu prilejul împlinirii a 150 de ani de existență, Partidul Național Liberal, Filiala Iași, a premiat excelența, demnitatea și spiritul de inițiativă – de la profesori care modelează generații, la antreprenori care investesc în viitorul orașului, de la cercetători care pun România pe harta lumii, la artiști care dau sens și identitate locului. Iașul a fost și rămâne un bastion al inteligenței și culturii românești. Aceștia sunt ambasadorii excelenței ieșene – oameni care, prin curaj și dăruire, ne arată ce înseamnă cu adevărat puterea unei comunități educate și unite în jurul valorii. Mulțumesc tuturor colegilor mei care s-au implicat pentru ca acest eveniment să fie organizat impecabil, precum și celor care ne-au fost alături – premianți, invitați, colegi și susținători. Împreună, am transformat această Gală într-un angajament viu față de Iași și față de România”, a declarat Alexandru Muraru, deputat și președinte PNL Iași.
În cele din urmă, Costel Alexe, președintele Consiliului Județean Iași, alături de Alexandru Muraru, și-a ridicat în slăvi locotenenții de sub aripa PNL, pe cei mai buni executanți ai partidului. În cadrul evenimentului Gala Iașului Liberal, managerii-zero Alina Belu și Daniel Timofte au primit premii speciale, deși – atât în municipiu, cât și în județ – există personalități remarcabile care ar fi trebuit premiate, dar probabil nu sunt membri PNL.
Sfidare la adresa ieșenilor. PNL-isi au vrut sa arate că îi doare-n cur de ieșeni. Mai trebuiau să le dea mențiuni celor din CA de la Sf Maria conduși de colonelul securist pensionar Pilă care au instalat-o și o mențin ilegal pe Bela în funcție și ca tacâmul să fie complet Pilă să facă un raport să îi dea o medalie post mortem criminalului de la Deleni ( comuna liberală ) Robert Lupu ucigașul Teodorei !
Prin noi înșine putem face orice …
Baile pacientilor din ambulatoriu d ela Spiridon stau sa cada de tot, este o mizerie crunta… mergeti la baia pacinetilor de la etajul 3 , unde bolnavii de la urologie au niste conditii inimaginabile
Numai incompetenți puși manageri. Pacienții suferă din cauza lor.Degeaba cadrele medicale se chinuie sa facă în condițiile de mizerie din spitale ce trebuie pentru pacient. Operație reușită și infecție luata din spital din cauza condițiilor execrabile din spitale.
PNL Iasi sub conducerea inteleapta a perciunatilor.
Unul mai nesuferit ca altul.Cine putea sa aleaga asa ceva?
Gala Iașului Liberal, o fanfaroneală penibilă unde se adună slugile de partid și se pupă reciproc în cour.
Ïnteligentul” de Timofte si a pus ca sluga (caine de paza, dar prost, incult si nesimtit peste masura) pe desteapta de Dana Nechifor: o analfabeta functional care nu stie nimic dar vrea sa dea impresia ca se pricepre la de toate. Te impiedici de ea oricand intri in secretariat sau la director, isi omoara timpul gratuit pe acolo, desi locul ei de munca e la Serviciu de Achizitii al spitalului. La achizitii nu face absolut nimic matracuca, pentru ca NU STIE sa faca nimic profesionist si nici profesional… ea se pricepe doar doar insulte, certuri cu medicii, nesimtire, tupeu marlanesc si abuz, rascolit in rahat si creat stari conflictuale. Acelasi „manager” si a adus cumnata, necalificata si ingalata in cardul secretatiatului spitalului, acolo unde nici asta nu face decat sa incurce din nestiinta, ingamfare si habarnism. Cu asa conducere, e explicabil de ce Spitalul Spiridon se duce la vale!!!
Nechifor e schizofrenica, se stie cum face atunci când este înțepată pt o simpla analiza sau perfuzie. Face că toate dobitoacele. In rest o bețivă care umbla beata la volan.
Pe Floricel inca nu l-a premiat pentru buna purtare ? Spital suprasaturat de medici spatii deficitare dar angajeaza si angajeaza. Unde ?
Republica Kazara.
🤣🤣🤣
Uite de asta la urmatoarele alegeri veti avea o mare surpriza.
Daca se continua in acest mod de lucru viitoarele alegeri vor aduce surprize mari.
Alegerea apartine fiecaruia.
Nu exista nici o alegere a fiecaruia! Absolut totul este fraudat. Castiga alegerile cine vor ei, noi suntem doar o masa de prosti.
Cei care ar trebui să fie legați au fost premiați ,banul vorbește nu competența ,
Cu alegerile m-am lamurit.Se alege intai neghina pana raman doua.Apoi din cele doua alegem neghina cea „buna”.Facem asta de multi ani.
Trebuia sa-i dea si un costum de baie,pentru Alina,ca asta s-a cam terfelit.
Astia sunt spuma rea a PNL,care de obicei se arunca.
Bai ziar „profesionist”!Imi este sila si de „TABLA” dar si de voi.Cat mai aveti de dat poza cu parasuta aia in chiloti?Eu in locul ei v-as da in judecata pentru asa ceva.
Este o premiere logică pentru că beluga știe să împartă șpaga groasă care o face cu firmele de medicamente, aparate medicale și portari. Iar proștii trebuie să plătească doar de aia sunt proști. Șmecherii și-au făcut un stat al lor pe care îl conduc cu măiestrie.
Pai de unde au luat poza cu Beluga in chiloti? de unde a pus-o ea, asa ca ciocu mic