Prima pagină » International » Bonnie Tyler, supusă recent unei intervenţii chirurgicale, se află în stare stabilă, într-un spital din Portugalia
Bonnie Tyler, supusă recent unei intervenţii chirurgicale, se află în stare stabilă, într-un spital din Portugalia

Bonnie Tyler, supusă recent unei intervenţii chirurgicale, se află în stare stabilă, într-un spital din Portugalia

12 mai 2026, 22:50,
Redacția BZI în International

Cântăreaţa galeză Bonnie Tyler se află în stare stabilă, într-un spital din Portugalia, după ce a suferit săptămâna trecută o operaţie intestinală de urgenţă, informează BBC.

Bonnie Tyler urma să concerteze în Malta şi Germania luna aceasta, iar turneul său include şi spectacole în Marea Britanie, precum şi în Austria, Ungaria, Turcia şi România. Ea are programat un concert în 23 octombrie, la Bucureşti, la Sala Palatului.

„În această dimineaţă, Bonnie este în continuare grav bolnavă, dar stabilă în spitalul din Faro, însă medicii sunt în continuare optimişti că se va recupera complet”, a declarat purtătorul de cuvânt al artistei pentru BBC.

„Când vom avea alte informaţii despre starea lui Bonnie, vom transmite un nou comunicat”, a adăugat acesta.

Interpreta piesei Total Eclipse of the Heart, în vârstă de 74 de ani, a fost internată miercuri şi plasată în comă indusă după operaţie. Fanii au postat mesaje de susţinere sub o postare de pe pagina de Facebook a lui Bonnie Tyler, urându-i însănătoşire grabnică.

Fani din întreaga lume au transmis mesaje de încurajare, inclusiv persoane care au trecut prin intervenţii similare.

Mesaje de susţinere

Vineri, o postare publicată pe pagina de Facebook a cântăreţei le mulţumea oamenilor pentru „incredibilul val de dragoste şi urări de bine pe care l-am primit pentru Bonnie în ultimele zile. Înseamnă enorm pentru noi”.

Mesaje de susţinere au venit şi din partea chitaristului său, Ed Poole, care a spus că el şi restul trupei „speră şi se roagă ca ea să treacă cu bine peste acest moment”.

Katrina Leskanich, de la Katrina and the Waves, a scris: „Draga noastră Bonnie. Însănătoşire grabnică şi revino pe scenă în forţă! Te iubim.”

Interpreta piesei I Will Survive, Gloria Gaynor, a transmis: „Îţi doresc o recuperare rapidă, Bonnie!”

Tyler, care a copilărit în Neath, este cunoscută mai ales pentru celebra baladă Total Eclipse of the Heart, lansată în 1983, care a ajuns pe primul loc atât în topurile din SUA, cât şi în cele din Marea Britanie.

La începutul acestui an, piesa a depăşit un miliard de ascultări pe Spotify.

Printre celelalte hituri ale sale se numără şi single-ul de debut din 1976, Lost in France.

Tyler a reprezentat Marea Britanie la Eurovision în 2013, unde s-a clasat pe locul 19 din 26 de participanţi, iar în 2023 a fost decorată cu titlul de Membru al Ordinului Imperiului Britanic pentru contribuţia adusă muzicii.

 

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
Lovitură pentru Eugen Tomac! PNL îi întoarce spatele și refuză să voteze Guvernul în Parlament
Partidul Național Liberal a decis să nu susțină Cabinetul propus de premierul desemnat Eugen Tomac, într-o ședință a Biroului Politic Național desfășurată joi, 11 iunie. Hotărârea a fost adoptată în unanimitate, iar parlamentarii liberali au primit mandat să nu participe la votul de învestitură al Executivului. Potrivit deciziei conducerii partidului, aleșii PNL vor fi prezenți […]
Lovitură pentru Eugen Tomac! PNL îi întoarce spatele și refuză să voteze Guvernul în Parlament

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
12 iunie 2026
12 iunie 2026