Prima pagină » Magazin » BOO Party revine cu activități interactive pentru copii, iar Cenaclul Flacăra va susține un spectacol special, la Palas
BOO Party revine cu activități interactive pentru copii, iar Cenaclul Flacăra va susține un spectacol special, la Palas

BOO Party revine cu activități interactive pentru copii, iar Cenaclul Flacăra va susține un spectacol special, la Palas

12 aug. 2022, 17:00,
în Magazin

În acest final de săptămână, în Amfiteatru se vor reuni veteranii muzicii folk din România, în cadrul concertului „Cenaclul Flacăra”. BOO Party revine în Palas cu o nouă ediție, unde personajele fantastice se vor juca împreună cu cei mici și vor susține ateliere creative.

Amfiteatrul Palas va fi cuprins, sâmbătă, 13 august 2022, de la ora 18.00, de atmosfera boemă a concertelor de folk, susținute de marile vedete ale genului muzical, la Cenaclul Flacăra. Emeric Imre, Magda Puskas, Cristian Buică, Vanghele Gogu, Radu Pietreanu și Trupa Totuși și-au anunțat prezența în cadrul spectacolului. Vor fi și prezențe surpriză, iar lista invitaților rămâne deschisă, fiind chemați majoritatea membrilor Cenaclului.

Biletele se găsesc la casa de bilete a Casei de Cultură a Studenților Iași sau pe https://www.spectacoleiasi.ro/spectac…/cenaclul-flacara-2/.

În mai puțin de o lună începe noul an școlar, iar cei mici merită să profite din plin de ultimele zile de vacanță. La Palas, BOO Party îi așteaptă pe copii în zona Intersport, cu activități interactive și cu multă distracție. În perioada 12 – 14 august, în intervalul orar 18.00 – 20.00, Spiderman, Wonderwoman, Hello Kitty, Belle, Rapunzel și multe alte personaje organizează ateliere de facepainting, împletesc codițe colorate, decorează figurine din ghips, împreună cu cei mici.

Distracția la BOO Party este gratuită, însă participarea la ateliere este contra cost. Mai multe detalii puteți descoperi pe pagina de Facebook Palas Iași.

Dacă vremea este favorabilă, în parcul Palas va avea loc și Caravana Filmelor Orange, unde vor rula mai multe pelicule. Vineri, pe ecranul gonflabil vor fi proiectate filmele Jungle Cruise și House of Gucci, sâmbtătă, The Lost City și Wrath of Man, iar duminică Dune.

Fii cu ochii pe pagina de Facebook Palas pentru a fi la curent cu ultimele noutăți!

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO Tragedie pentru Dinamo! Constantin Covaciu a murit în accidentul din Câmpulung Muscel. Adrian Ropotan, internat cu fractură la mână
Un accident rutier grav a lovit echipa secundă a clubului Dinamo, aflată în cantonament la Câmpulung Muscel, județul Argeș. Constantin „Gogu” Covaciu, membru al staff-ului medical al formației, a murit în urma impactului, iar antrenorul Adrian Ropotan a fost rănit și internat cu o fractură deschisă la mână. Ceilalți jucători și membri ai staff-ului au […]
Tragedie pentru Dinamo! Constantin Covaciu a murit în accidentul din Câmpulung Muscel. Adrian Ropotan, internat cu fractură la mână

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
03 august 2026
03 august 2026