Simona Halep se pregătește să devină mătușă, iar vestea a emoționat toată familia. Fosta tenismena trăiește o perioadă plină de emoții și bucurie, deși s-a retras de pe terenul de tenis.
În familia campioanei se pregătește un nou capitol, iar numărătoarea inversă a început. Peste puțin timp, sportiva va deveni mătușă de gemeni.
Fratele mai mare al Simonei, Nicolae Halep, va deveni tată pentru a treia oară. Soția acestuia, Luminița, este însărcinată cu gemeni, completând astfel o familie deja frumoasă, formată din Tania și Stere, cei doi copii ai cuplului.
Simona Halep se pregătește să devină mătușă de gemeni
Nicolae Halep, care a cochetat în tinerețe cu tenisul, a renunțat la cariera sportivă, dar a contribuit decisiv la dezvoltarea pasiunii Simonei pentru acest sport. Acum, el se pregătește să-și asume din nou rolul de părinte, de data aceasta în dublu exemplar.
Vestea despre sarcina Luminiței a fost făcută publică printr-un mesaj emoționant postat pe rețelele sociale de către familia Halep:
„Dragi prieteni și membri ai familiei, Sperăm că acest mesaj vă găsește sănătoși și plini de bucurie. Avem deosebita plăcere și emoție să vă împărtășim o veste minunată din familia Halep. Nicolae Halep și iubita lui soție, Luminita, se pregătesc să întâmpine o pereche de gemeni în viața lor. Această veste aduce un nou capitol binecuvântat în povestea lor, și ne umple inimile de fericire.
Cu fiica lor iubitoare, Tania, și fiul lor plin de energie, Stere, care deja luminează casa cu râsetele și veselia lor, venirea pe lume a celor doi micuți promite să aducă și mai multă căldură, dragoste și momente de neuitat.
Întreaga familie Halep, inclusiv Simona, este încântată de această veste. Gemenii sunt deja iubiți din toată inima, iar sosirea lor este așteptată cu nerăbdare de toți cei dragi.
Pe măsură ce Nicolae și Luminita pășesc în această nouă și emoționantă etapă a vieții de părinți, le trimitem cele mai calde urări, rugăciuni pentru o naștere ușoară și toată dragostea și puterea de care au nevoie în zilele ce urmează.
Cu dragoste și bucurie,
Familia Halep.”
Mesajul a stârnit numeroase reacții de felicitare din partea fanilor și prietenilor apropiați.
Un nou început și pentru Simona Halep
Simona Halep, chiar dacă nu mai concurează la nivel profesionist, traversează o perioadă de schimbare și liniște. După ani petrecuți în Dubai, campioana s-a întors acasă, în România.
Sportiva a dezvoltat o nouă pasiune – golful – și a investit într-o locuință spectaculoasă, evaluată la 600.000 de euro, situată chiar lângă un teren de golf. Toate acestea vin ca o etapă de reconstrucție personală, după ce a trecut printr-o perioadă dificilă din cauza acuzațiilor de dopaj, ulterior dovedite ca fiind nefondate.
Simona a mărturisit că își dorește un mediu mai liniștit și mai mult timp petrecut alături de familie, mai ales acum, când urmează să-și întâmpine noii nepoți.
Atmosfera din familia Halep este una de sărbătoare, iar pregătirile pentru sosirea celor doi bebeluși sunt în plină desfășurare. Fanii așteaptă cu interes primele imagini cu micuții, iar Simona își trăiește rolul de mătușă cu o emoție vizibilă.