De-a lungul străzii Cuza Vodă din centrul Iașului există mai multe clădiri vechi care nu s-au păstrat în cea mai bună stare. Acestea pot reprezenta un pericol pentru trecători, având în vedere că zona este tranzitată de un număr mare de oameni în fiecare zi
Arhitectura clădirilor este una impresionantă, mult mai diferită de blocurile cu care suntem obișnuiți în oraș. Problema este că majoritatea imobilelor nu au fost renovate de foarte mult timp, astfel că au început să se degradeze în mod alert. Până acum, autoritățile locale nu au arătat prea mare interes pentru a le renova.
Clădirile reprezintă un pericol pentru trecători
Fiind o zonă foarte importantă din cadrul orașului, mii de trecători merg în fiecare zi pe lângă aceste clădiri. Într-adevăr, există semne care arată că imobilele au fost clasificate ca fiind în stare de pericol de prăbușire, însă oamenii trec liniștiți pe lângă acestea, fără să se gândească la o tragedie. Situația din interior nu este mai diferită, pe lângă faptul că sunt destul de murdare, pereții au multe crăpături. Elementele arhitecturale din fața clădirilor au început să cedeze, iar cărămizile au început să se desprindă.
La una dintre clădiri se poate observa cum s-a lăsat într-o parte, fiind în pericol să se prăbușească. Pentru a susține structura s-au implementat niște stâlpi de susținere din lemn în lateral. Nu poate nimeni estima cât vor mai rezista clădirile, astfel că există posibilitatea să se descompună cărămidă cu cărămidă, însă în cazul unui pericol, cum ar fi un cutremur, s-ar putea petrece o tragedie.
Imobilele sunt încă locuite
Este surprinzător că unele dintre imobile sunt locuite de anumite persoane. Clădirea de la intersecția dintre strada Cuza Vodă și strada George Enescu a fost evacuată, ușile de la intrare sunt blocate, astfel că nimeni nu mai are acces în interior. Însă, în cazul altor locuințe, oamenii continuă să trăiască acolo. Chiar dacă sunt conștienți că este periculos, nu au alte alternative și speră că nimic grav nu se va întâmpla.
„Trăiesc aici de foarte mulți ani. Plătesc la primărie chirie, eu îmi plătesc apa și tot ce îmi trebuie. Știu că este periculos, dar ce pot face. Primăria nu a făcut nimic, am mai făcut eu câte ceva la casă, se mai crăpa un perete, încercam eu să-l repar. Sper că va interveni cineva până nu este prea târziu”, a declarat o localnică.
Clădirile vechi din centrul Iașului pot fi un pericol pentru trecători, având în vedere starea lor avansată de degradare. Oamenii trec zi de zi pe lângă acestea, însă nimeni nu se gândește că s-ar putea întâmpla ceva groaznic.
:format(webp)/https://bzi.ro/wp-content/uploads/2023/05/cladiri-vechi-8.jpg)
:format(webp)/https://bzi.ro/wp-content/uploads/2023/05/cladiri-vechi-3.jpg)
De pavelele care nu se mai pun la loc dupa ,,interventii” nu se impidica niciun primar?